Fii turist la un click distanta! Alege cum si ce vrei sa vizitezi in Banat, in Timis sau Caras, dar si in Serbia!

TIMISOARA. Ce dornici sa descopere frumusetile din zona Banatului, de o parte si de cealalta a granitei cu Serbia, isi pot construi trasee, pot afla ce vor putea vizita, unde se pot caza, dar si unde vor putea servi o masa calda, printr-un simplu click.

S-a lansat cel mai nou portal turistic din vestul tarii, la Timisoara.

Portalul www.banatour.eu a fost construit in parteneriat cu autoritatile sarbe, din Zrenjanin, iar aici orice vizitator poate afla totul despre locul pe care doreste sa il viziteze.

Avem, de exemplu, turism cultural unde sunt muzeele, locatia, contactul, se pot afla date despre acces si se pot vedea si fotografii. De asemenea, se poate planifica o calatorie cu ajutorul unui user si a unei parole. Practic se aleg obiectivele turistice si se poate vizualiza pe harta. Site-ul este o vitrina cu obiective turistice din Banatul romanesc si cel sarbesc. Toate informatiile sunt verificate pe teren de doua echipe cu care am lucrat„, a declarat Raluca Cibu Buzac de la Asociatia Tehimpuls.

Printre obiectivele propuse pentru vizitare se numara si cascada Bigar, declarata cea mai frumoasa cascada din lume, precum si cea mai veche farmacie din tara care se afla la Oravita. De asemenea, se mai regasesc rezervatiile naturale de la Cenad sau Igris sau lacul Ochiul Bei ori cel de la Valiug.

De cealalta parte, si oferta de turism din Serbia este destul de bogata, vecinii nostri ne propun sa vizitam castele ori conace, dar si sa degustam din produsele traditionale.

Pe viitor se intentioneaza crearea unei retele de restaurante ori hoteluri, iar proiectul va fi extins si pentru judetele Arad si Hunedoara, din Romania.

In total sunt peste 500 de obiective turistice din Romania, cuprinse in acest portal, si 150 din Serbia, precum si peste 6.000 de fotografii.

Investitia totala a fost de 330.000 de euro, bani europeni, care au fost cheltuiti pe construirea site-ului, colectarea datelor pe teren si pe fel de fel de evenimente.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. PET-ul ala in poza nr. 10 e fantastic!

  2. Slabut. Nu exista descrieri, indicatii, orientare dificila.
    Si unde este limba germana si maghiara?
    Sau este doar pt banatenii din romanica si serbia site-ul?