Stalpii din Timisoara, comparati cu… Turnul din Pisa. Le strica pozele turistilor! Cine se plange de asta?

TIMISOARA. Turistii care vor sa fotografieze cladirile din capitala Banatului au parte de o imagine nu tocmai placuta: se pot trezi in cadru cu fel de fel de stalpi… strambi sau cu un paienjenis de cabluri.

De aceasta problema s-au plans si consilierii locali, care i-au atras atentia primarului c-ar trebui trasi la raspundere vinovatii, adica cei care gestioneaza fie stalpii publicitari, fie stalpii de curent sau cei ai RATT.

„Mare parte din stalpii care sustin retelele electrice sunt foarte strambi. Cred ca ar trebui somati intr-o forma sau alta proprietarii acestor stalpi, sa-i aduca in zona civilizata, pentru ca un stalp stramb in zona centrala chiar da un aer necivilizat. Strica si pozele turistilor„, a atras atentia Stefan Sandu.

Alesul PDL a facut chiar si o comparatie: un stalp din zona Punctelor Cardinale poate concura cu… Turnul din Pisa.

„Cand privesc acest stalp ce candideaza cu turnul din Pisa, situat in cea mai importanta intersectie a orasului, si inconjurat de cabluri aeriene haotice ce alimenteaza semafoare mi-am amintit de <<lucrul bine facut>>. Ma gandeam ca in Timisoara de acum 100 de ani asa o lucrare era de neacceptat. Azi, patronii <<meseriasilor>> sunt platiti regeste pentru asemenea lucrari”, a scris, ironic, Stefan Sandu pe reteaua de socializare Facebook.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. E oribila privelistea…si in alte orase mai sunt, asa cabluri, insa la noi e grotesc…