Nicolae Robu la PNL, cu un zambet putin fortat dupa exit poll: Dreapta a castigat, daca numaram voturile

TIMISOARA. Putine zambete la sediul PNL Timis, dupa exit poll. Primarul Nicolae Robu, presedintele PNL Timis, a promis ca face o declaratie iesita din comun: dreapta a castigat in Parlamentul European, iar Romania este pe trend european.

Atmosfera nu a fost deloc vesela in sediul PNL Timis, iar liberalii au fortat cateva zambete. Au ascultat atenti declaratia presedintelui partidului, Crin Antonescu, si au schitat zambete ironice la declaratia Elenei Udrea.

Primarul Nicolae Robu considera ca se impune imediat coagularea dreptei. Membrii PNL sunt extrem de dezamagiti de prezenta scazuta la vot.

„In primul rand vreau sa le multumesc celor care au fost la vot si vreau sa-mi exprim regretul ca prezenta la vot a fost atat de scazuta si in Timis, si la nivel national. In al doilea rand, prima mea observatie este ca Romania a fost pe trendul european. Dreapta a castigat. Daca adunam procentele obtinute de partidele de dreapta, plus de Mircea Diaconu si UDMR, constatam ca sunt multe procente in plus fata de cele obtinute de PSD si cred ca trebuie sa scoatem in evidenta acest lucru. In al treilea rand, as vrea sa spun ca noi, cei din PNL Timis, ne-am facut datoria, am muncit foarte mult cu totii in aceasta campanie, ne facem datoria din pozitiile pe care le ocupam si cred ca nu sunt motive ca cetatenii sa fie nemultumiti de noi. Ne-am asteptat ca PNL la nivel national sa obtina mai mult, am crezut in capacitatea noastra de a lua peste 20% din voturi, regretam ca nu este asa. Ramanem inca optimisti, mai pot fi modificari de cateva procente. Realisti ramanand totusi, nu ne facem prea mari iluzii, pentru ca variatiile fata de scorurile aratate la exit poll nu sunt prea mari”, a declarat Nicolae Robu.

Intrebat daca PNL a fost taxat pentru ruperea USL, Robu a raspuns: „nu cred ca PNL a fost taxat de electorat, cred ca s-a facut o mare intoxicare a cetatenilor, in mediul rural foarte multi au votat cu PSD-UNPR-PC crezand ca voteaza cu USL, au fost intoxicati in acest sens si aceasta manipulare, din pacate, a tinut. In mediul urban, prezenta la vot a fost foarte slaba si, in plus, noi cred ca am gresit in raport cu Mircea Diaconu si din cele 4 procente obtinute de acesta, dupa parerea mea, circa 2 sunt obtinute de la liberali. Eu il felicit pe Mircea Diaconu pentru ca a obtinut acest mandat si cred ca merita sa fie europarlamentar pe lista PNL”.

Nicolae Robu spera ca presedintele PNL nu isi va da demisia in urma acestor rezultate.

„Nu stiu daca isi va da demisia. Ne va raspunde dansul. Eu sper sa nu-si dea demisia, dupa parerea mea a fost o declaratie pripita, pentru ca pe scena politica se intampla multe lucruri si nu e bine sa faci astfel de angajamente. Cred ca atunci a gresit si vom vedea care va fi scorul final al PNL. Ajungi cateodata si in situatia sa analizezi prin prisma raului cel mai mic. Eu cred ca al acel moment cand a afirmat ca-si va da demisia a facut o greseala si am spus lucrul acesta inca de atunci. La ora actuala, ecuatia politica este foarte diferita de cea de la momentul afirmatiei si se impun redefiniri ale pozitiei”, a spus Robu.

Cat despre rezultatele pe Timisoara, primarul sustine ca liberalii au fost rezervati.

„Sondajele noastre interne ne-au aratat favoriti, dar diferenta a fost mereu mica intre noi si PSD. Am fost rezervati in toate afirmatiile pe care le-am facut. In Colegiul 3 a fost o prezenta foarte slaba la urne. Analizand cifrele pe sectii, la o anumita ora, am constatat ca prezenta a fost mai slaba la sectiile aflate la etaj, indiferent ce fel de alegeri erau la etaj. E o regula ca lumea n-a mai urcat la etaj. Eu chiar am cerut de dimineata sa se transmita tuturor sectiilor sa atentioneze lumea ca in Colegiul 3 e de votat in doua locuri, sa se afiseze lucrul acesta, sper ca s-a facut”, a conchis Robu.

Video-ul nu poate fi incarcat.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Păi nu are Robu susţinerea a 80% din timişoreni?! Nu e el locomotiva care trage după el orice, USL, PNL sau ce-o fii?! Cum s-a putut obţine un rezultat aşa de slab la PNL??

  2. si tu cand iti dai demisia, fanfaronule, ce ai blocat tot orasul doar sa mai scoti un mandat ???