BC Timisoara si-a conturat lotul pentru viitorul sezon! 6 jucatori au fost deja inregimentati in echipa ‘leilor’

Doi baschetbalisti care au mai evoluat la Timisoara revin in acest an pe Bega. Intre noile nume din echipa lui Dragan Petricevici se mai afla un jucator de la CSU Ploiesti, un international bosniac, dar si un canadian.

Fost jucator la Elba Timisoara, alaturi de care a castigat si Cupa Romaniei in 2010, Milos Pesici(29 de ani) a semnat deja cu gruparea banateana, venind de la campioana Georgiei, Dinamo Tbilisi. O alta revenire in tabara ‘leilor”, dupa un periplu de un sezon la SCMU Craiova, este cea a lui Bogdan Popescu(35 de ani). Lor li se alatura in noua echipa a lui Dragan Petricevic Vladimir Tica(33 de ani), multiplu campion al Romaniei alaturi de CSU Ploiesti, Dalibor Persic(29 de ani) care vine de la vicecampioana Bosniei-Hertegovina, Siroki Brijeg, canadianul Jahenns Manigat(22 de ani), care a evoluat la Craighton University si Octavian Boian(26 de ani), de la PH Miercurea Ciuc.

Conducerea BC Timisoara, mai poarta negocieri pentru inca un jucator de pozitia 2, dar in mare, componenta lotului este stabilita.


„In sport, indiferent cine si cum joaca, nu exista garantii ca vei obţtne un anume rezultat. Uitaţi-va la Olanda – Spania 5-1, asa ca nici noi nu putem sa facem pronosticuri in privinta achizitiilor, dar putem promite ca vom lupta pentru Timisoara ca niste gladiatori si ca vom face tot posibilul sa umplem sala Constantin Jude. Poate uneori vom pierde, dar invinsi nu vom fi niciodata !”, a transmis antrenorul BC Timisoara, Dragan Petricevic.

Iata caracterizarile facute de Dragan Petricevic noilor veniti:

-Vladimir Tica(postul: 5, varsta 33 ani, inaltime: 2,08 m, nationalitate: sarb) : “Este un baschetbalist experimentat si complet in ceea ce priveste evolutia de sub panou. De asemenea, este un jucator cu trei titluri natioanale in Romania si asta inseamna ca are caracter de invingator. Este o persoana care colaboreaza foarte bine cu antrenorul si un om de echipa”

-Dalibor Persic(postul: 3, varsta 29 ani, inaltime: 1,96 m, nationalitate: bosniac, are 11 partide in nationala de seniori a Bosniei, iar in 2007 a intrat in draftul NBA : “Jucator care nu se va remarca prin spectaculozitate, dar mereu va indeplini orice sarcina de joc. Este extrema nationalei Bosniei, are o buna scoala de baschet si multa experienta care va aduce un plus de maturitate in momentele importante ale meciului. Si el este un luptator si sunt convins ca in foarte scurt timp va deveni un jucator indragit, chiar daca nu iese in evidenta prin comportamentul sau, fiind foarte linistit si modest. Un adevarat team-player”.

-Milos Pesic (postul: 4, varsta 29 ani, inaltime: 2,05 m, nationalitate: sarb). “Nu e nevoie de o prea bogata descriere. Cu siguranta, este unul dintre jucatorii care a lasat ceva in urma sa in baschetul romanesc si in special in baschetul timisorean, unde si-a facut un nume. El revine dupa ce a castigat titlul national in Georgia si acesta este un aspect important pentru noi, deoarece am dorit sa aducem invingatori. Are un sentiment puternic pentru Timisoara, ceea ce a reprezentat un motiv suplimentar sa-l transferam”

 

-Bogdan Popescu(postul: 4, varsta 35 ani, inaltime: 2,05 m): “Cu siguranta, unul intre cei mai importanti jucatori autohtoni din campionat, luptator,invingator si un baschetbalist care joaca tot timp la capacitate maxima. Precendenta venire a lui la Timisoara a starnit multe controverse, la fel se va intampla si acum, dar un lucru este cert: Bogdan este un jucator de care Timisoara are nevoie in acest moment. Vreau sa fie clar pentru toata lumea, decizia aducerii lui Bogdan imi apartine 100 %. Relatia lui cu Timisoara este una speciala: pana acum, a meritat si faptul ca a fost huiduit si faptul ca a fost aplaudat, dar vreau sa se stie un lucru care spune multe, acela ca dintre toti jucatori adusi in aceasta vara, el si cu Pesic au dorit sa ajunga la Timisoara inainte de orice alta oferta. Din acest motiv, Bogdan ca si intreaga echipa trebuie sustinut, cine nu doreste sa-l iubeasca nu trebuie sa o faca, dar cum inainte de toate interesul Timisoarei trebuie sa fie in prim plan, in asa fel trebuie inteleasa si aducerea lui Bogdan Popescu”

Jahenns Manigat(posturi: 1, 2, varsta 22 ani, inaltime: 1,86 m, nationalitate: canadian): “Este un jucator tanar din Canada, recomandat in primul rand prin faptul ca a jucat in SUA, la un colegiu important din punctul de vedere baschetbalistic. El se afla la prima experienta in Europa, asa ca nu i-a fost usor sa ia decizia de a veni la Timisoara, dar au contat foarte mult cuvintele frumoase pe care i le-a spus Dominique Archie despre BC Timisoara”

Octavian Boian(postul: 1, varsta 26 ani, inaltime: 1,88 m, nationalitate: roman): “L-am remarcat acum cinci ani la Brasov, era un copil talentat si matur in joc, in ciuda varstei fragede si a faptului ca nu avea un fizic puternic. Era foarte darz si nu se lasa intimidat de loviturile primite de la mai experimentaţii Dzambic sau Velickovic. Avand in vedere ca imprumutul lui Petrisor a expirat si ca aveam nevoie de inca un conducator back-up, am considerat ca Octavian Boian este o solutie buna pentru noi. Sezonul trecut a jucat in divizia B, deoarece cu un an si jumatate inainte suferise o accidentare, iar acum se intoarce in divizia A ceea ce inseamna ca va fi extrem de motivat”

BC Timisoara se va reuni la finalul lunii iulie.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.