SC Politehnica Timisoara SA ramane afiliata! Decizia a fost luata in Adunarea Generala a FRF. Ce a transmis Iancu!

Reunita sambata, Adunarea Generala Extraordinara a FRF a luat in discutie si situatia clubului timisorean aflat in insolventa. Marian Iancu nu a trimis nici un reprezentant la sedinta de la FRF, dar a transmis un punct de vedere, care a fost citit in cadrul intrunirii de un reprezentant al Federatiei si care se pare ca i-a convins pe membrii afiliati ca nu exista motive pentru ca Politehnica Timisoara SA sa fie dezafiliata.

 

Marian Iancu a explicat de ce niciun reprezentant al SC Politehnica Timisoara SA nu a fost prezent la Adunarea Generala de sambata.
„Am avut doar un punct de vedere transmis in atentia domnului Burleanu ca presedinte al Adunarii Generale si am rugat ca juristul Federatiei sau cineva desemnat de ei sa dea citire observatiilor noastre la punctul numarul 10 de pe oridinea de zi. Nu am trimis niciun reprezentat pentru ca noi nu am fost de acord ca aceasta Adunare Generala sa preia intr-un punct de pe ordinea de zi, o initiativa a unei administratii in afara regulilor si a legilor, asa cum a fost cea condusa de Mircea Sandu. Acest punct de pe ordinea de zi referitor la Politehnica a fost practic preluat, el nu a fost discutat pe 5 martie si a fost prologat, iar noi il consideram complet nestatutar si atunci, in semn de protest am trimis doar un punct de vedere si nu ne-am prezentat”, a spus Iancu, care a recunoscut ca mesajul transmis a fost unul destul de dur.  „A fost un punct de vedere dur, dar cu argumente legale, reale, cu documente. Si, daca au luat o hotarare in cunostinta, ii felicit! Inseamna ca in sfarsit Adunarea Generala si-a recuperat rangul de legiuitor in fotbal in cunostinta de cauza, nu legiuitor in sensul ca ii spunea cineva cand sa ridice mana pentru si cand impotriva”,  a mai spus Iancu.
Fostul finantator de la Timisoara a asigurat ca nu poate aparea niciun motiv pentru a se mai lua in discutie pe viitor dezafilierea Politehnicii Timisoara SA: „Eu nu cred ca vreodata noi le vom da motive, prin incalcarea statutelor si regulamentelor, sa ne dezafilieze. Noi nu am facut nimic. Si atunci cand nu am luat licenta, nu uitati ca prima comisie, cea mai importanta, ne-a dat licenta. Dupa care a interpretat Duru cum a vrut el si a influentat Comisia de la UEFA si ne-au luat licenta la Apel. Apoi, cand am castigat seria a II-a din Liga a II-a, am hotarat sa nu venim la licentiere pentru ca eram siguri ca o sa avem iarasi probleme si am decis sa ramanem in Liga a II-a, sa ne reorganizam, printr-un plan de reorganizare in interiorul procedurii de insolventa. Odata declasat acest proces, ei nu mai aveau posibilitatea sa ia nicio masura impotriva noastra, or, la doua luni de zile, fara nici macar sa ne comunice, ne-au scos echipele din competitie, in contradictie cu legea, ne-au blocat obiectul de activitate, desi noi eram aparati de legea insoventei. Au invocat o datorie neachitata, dar orice datorie odata cu declansarea insolventei, se trece la masa credala si nu mai devine scadenta. Lucrul asta ei l-au ocolit, au fortat nota si, ca si la licentiere ne-au scos echipele,  moment in care am pierdut peste 300 de contracte. Doar jumatate din jucatori am reusit sa-i mentinem in co-proprietate, dar pe cei importanti i-am pierdut. Iar lucrul asta s-a datorat faptului ca FRF, in mod abuziv, ne-au scos din competitie echipele de seniori. Lucrurile nu raman asa, o sa vedeti. O sa vina momentul sa plateasca cei care au facut lucrul asta, fosta administratie, nu actuala”, a spus Iancu.
Pe langa decizia legata de Politehnica, Iancu mai are un motiv de satisfactie dupa Adunarea Generala de sambata, prin faptul ca privilegiile lui Mircea Sandu, renta viagera si celelalte beneficii, precum si statutul de administrator la Mogosoaia si Buftea i-au fost retrase. Fostul finantator de la Timisoara vrea insa mai mult. Marian Iancu spune ca nu va ranunta pana cand fostul presedinte FRF va fi tras la raspundere pentru ‘abuzurile’ savarsite impotriva lui Poli.
„Tinta mea a fost mereu tragerea la raspundere a lui Mircea Sandu si a tuturor celor care au administrat alaturi de el, scoaterea lui Mircea Sandu din pozitia de presedinte de onoare, complet nemeritata, pentru ca nu avea argumente, nici macar sportive pentru asta, sa nu mai zic ca in urma auditului au inceput sa apara argumente financiar-contabile in defavoarea lui. El trebuie sa returneze banii pe care injust, fara niciun fel de rezultat sportiv i-a delapidat din Federatie. Si nu ma feresc sa spun asta! Nu mi-am dorit sub nicio forma sa accept colaborarea, profesionala cu Mircea Sandu, am considerat ca nu reprezinta nimic pentru fotbalul romanesc si usor-usor voi face tot ce-mi sta in putere si astept si hazardul sa joace pentru noi, sa ma ajute bunul Dumnezeu sa iasa la iveala toate matrapazlacurile pe care le-a facut el si sa fie tras la raspundere.
O alta tinta este ca Politehnica Timisoara sa reintre in drepturi, pentru ca a fost deposedata prin furt de dreptul de unic club care poate sa se bucure de palmaresul vechii Politehnici infintate in 1921, asa acum l-am castigat noi pe toata orizontala juridica pornind de la cea civila pana la cea sportiva.  Si aceasta tinta este in curs de realizare”, a spus Iancu.
Marian Iancu a reclamat in mai multe randuri faptul ca ASU Politehnica a folosit abuziv numele de ‘Poli’ si culorile alb-violet, iar de curand Comisia de Disciplina a FRF a chemat Asociatia Judeteana de Fotbal Timis sa dea explicatii pentru ca a permis ca echipa din Liga a IV-a sa incalce anumite drepturi ale Politehnicii. Reprezentantii AJF Timis au solicitat amanarea primului termen pentru data de 2 iulie, in asteptarea unei decizii a Adunarii Generale a FRF nefavorabile societatii lui Iancu, insa hotararea de sambata nu a fost cea asteptata. „Au asteptat decizia Adunarii Generale impotriva noastra? Apoi sa se astepte de aici incolo! Ei stiu foarte bine ce urmeaza, cunosc foarte bine si stiu ca nu voi face nici un pas inapoi in a apara drepturile acestui simbol, aceste drepturi patrimoniale ale Politehnicii din 1921! Palmaresul este la Timisoara, dar el trebuie sa ajunga pe mainile cui il merita si din mainile caruia sa nu mai iasa niciodata catre un Zambon sau catre un ASU Politehnica, pentru ca asa vor ei sa-l fure cu ajutorul lui Lata, nu! Asta va promit eu! Daca nu il vom administra noi, daca nu ne vom reorganiza noi, atunci probabil ACS-ul dar intr-o forma consolidata, nu asa cum arata ea astazi”, a transmis Iancu.
Intrebat despre modalitatea in care ACS Poli ar putea sa ajunga la acea forma, care sa il determine sa ii ofere palmaresul, Iancu a replicat:
„Eu am aratat Banatului ca se poate! Si asta cu banii astia, pe care i-au cheltuit ei acum, pe care autoritatile ni-i dadeau conditionat de performanta. Si am aratat ca se poate intr-un termen reltiv scurt, in 2005 am venit, in 2007 am inceput sa punem problme, iar in 2008 nu ne-a mai scos nimeni din varf. Cautau toate mijloacele si foloseau toate pargiile ilegale si nestatutare ca sa ne opreasca, sa nu castigam campionate si Cupe. Si tot am iesit de doua ori vicecampioni si am jucat doua finale de Cupa! Pentru mine e maximum cat se putea fara sa fac compromis in fotbalul romanesc. Deci, se poate, numai ca cei de acolo trebuie sa aduca oameni implicati, profesionisti, pe care sa-i respecte, sa-i sustina, sa le plateasca meritele…acesta din urma a fost singurul din conditiileenumerate de care chiar am avut parte… Si cel mai important sa nu mai tradeze niciodata. Si ar mai fi unul sa nu mai aiba parte de un Orza, Ostaficiuc sau Ciuhandu”, a conchis Iancu.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Cred ca cei vizati in material,respectiv vechea conducere a
    Judetului si a Municipiului sa prezinte punctul de vedere
    cat si materialul intocmit pe acea vreme devcatre actualul
    Viceprimar .Materialul intocmit de Dul Prof.Stoa Traian
    Prezenta unele aspecte imputabile conducerii Clubulji.