Victor Ponta isi trimite din nou Corpul de control la Primaria Timisoara. Ce verifica?

TIMISOARA. Corpul de control al premierului Victor Ponta se intoarce la Timisoara, la primarie. Potrivit viceprimarului Traian Stoia, inspectorii vor lua la puricat toate documentele unor comisii de specialitate din cadrul municipalitatii, care au functionat in ultimii 18 ani. Membrii Corpului de control au mai cerut si pana acum fel de fel de informatii de la primarie si au verificat mai multe cazuri de retrocedari de imobile.

 

„Corpul de control al premierului ne trimite mereu cereri pentru a obtine documente prin care pot sa intareasca niste concluzii sau eventual sa le modifice. Se intereseaza de atributii ale diverselor comisii de specialitate din primarie, de componenta acestora pe perioada 1 ianuarie 1996 pana in prezent. Deci e o treaba serioasa, facuta cu multa aplecare spre interesul public. Le place aici. Stiu ca a fost Corpul de control al premierului Boc aici, a tras niste concluzii din care s-a ales praful”, a explicat, vineri, viceprimarul Stoia.

CITESTE SI: Ce a gasit Corpul de Control al premierului la Primaria Timisoara in cazurile de retrocedari de imobile si de ce n-au fost bagate in seama concluziile echipei lui Emil Boc?

Edilul sustine ca inspectorii vor calca din nou pragurile institutiei de pe C.D. Loga in 21 iulie. El crede insa ca toate controalele facute de mai marii de la Bucuresti nu au nicio semnificatie politica. In plus, considera ca Timisoara va beneficia de sprijin de la Guvern, mai mult decat pana acum.

„Nu cred ca are semnificatie politica prezenta corpului de control. Premierul regreta si acum ruperea USL, indiferent de cum calculam noi, care are 80% de vina, care are 10%, cati or contribuit, cati n-or contribuit. Regreta! Eu sunt convins ca in ceea ce priveste Timisoara, puteti sa fiti siguri ca va exista in continuare un sprijin mult mai mare decat a fost pana acum, cu descarcari de autostrada, cu o serie de alte chestii, cu autobuze scolare, s-a negociat. Exista zone de influenta care trebuiesc folosite, daca suntem oameni cu toti boii acasa. Vin 5 milioane pentru Spitalul de Copii si inca 5 milioane la anul”, a dat asigurari Traian Stoia.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. … sunt convins ca in ceea ce priveste Timisoara, puteti sa fiti siguri ca va exista in continuare un sprijin mult mai mare decat a fost pana acum … .
    Fantastic, daca pana acum a fost foarte mic, acum devine mic