Se intrerupe mai des curentul pe strazi la Timisoara? Primaria a renegociat contractul cu Enel, pentru o noua reducere

TIMISOARA. Atentie, timisoreni! E posibil sa stam in bezna si mai mult timp, in conditiile in care reprezentantii Primariei Timisoara tocmai au obtinut o noua reducere pentru factura de curent stradal.

Viceprimarul Traian Stoia anunta o noua reducere de aproape 1,3 milioane de lei la contractul cu Enel, ce va fi semnat pe un an. Aceasta dupa ce anul trecut se mai lauda cu o reducere de 2 milioane de euro.

Stoia sustine ca noul contract vine si cu garantii: intreruperile de curent vor fi… de scurta durata. Greu de crezut, in conditiile in care zilele trecute, pe strada Gheorghe Lazar nu a functionat vreme de 10 zile iluminatul public.

„Am sunat de doua ori la Enel si am doua sesizari, cu numar de inregistrare. Am sunat la primarie de doua ori, nu au rezolvat nimic. Abia dupa 10 zile am avut curent”, s-a plans un cititor opiniatimisoarei.ro.

Vicele social democrat spune ca primaria nu poate interveni in acest sens si ca legea spune foarte clar ca interventiile trebuie facute intr-un anumit termen.

„Anul trecut am negociat pentru primarie cu Enel pretul consumului de energie electrica pentru iluminatul public. Am obtinut o reducere de 2 milioane de euro si anul acesta, impreuna cu domnul Staia, cu colegul nostru Culita Chis si cu stiinta domnului Robu, am obtinut o reducere de aproape 1,3 milioane de lei. Contractul se incheie la 1 august. Primarul a fost de acord cu negocierea aceasta. Am avut toata intelegerea vanzatorului de curent. Ei ne garanteaza ca intreruperile vor fi de scurta durata. Si anul trecut ne-au zis, dar nu ai ce sa le faci, pentru ca autoritatea nationala care coordoneaza acest lucru stabileste durata de interventie. Daca la nivel central este stabilit ca interventia se face intr-o ora, ramane o ora. Nu avem ce sa le facem, pentru ca asta este legea”, a declarat, vineri, Traian Stoia.

Cum pot interveni angajatii de la Enel mai repede? Cu… bunavointa. Oricum, contractul cu furnizorul de curent prevede si penalitati, insa reprezentantii primariei habar n-au daca pana acum au fost date sau nu. La un moment dat, primarul Nicolae Robu anunta ca face si o plangere la OPC impotriva Enel.

„Prin bunavointa lor se poate scurta interventia, dar in instanta nu putem rezolva nimic. Noi avem un birou care se ocupa cu chestiile astea, trebuie penalizate. Defectiunile care depasesc limita stabilita de agentia care coordoneaza subiectul. Pana acum nu stiu sa se fi dat penalizari, nu e domeniul meu”, ne-a mai spus Stoia.

Ramane de vazut daca noul contract, ce va fi semnat pe o perioada de un an, aduce dupa sine si mai multe intreruperi de curent.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.