FOTO! Ultimele pregatiri inaintea show-ului aerian de la Timisoara! Pilotii au facut spectacol pe Aeroport la antrenamente

TIMISOARA. Pilotii au profitat de vremea buna de sambata la pranz si au facut cateva exercitii pentru showul aviatic de duminica. Astazi, vantul a fost destul de puternic, dand ceva batai de cap pilotilor, insa prognoza meteo anunta vreme buna pentru maine, asa ca vor fi conditii excelente atat pentru asii aerului, cat si pentru spectatori.

Opiniatimisoarei.ro a fost alaturi de pilotii care vor evolua maine pe cerul Timisoarei si a surprins cateva imagini, atat de la sol cat si din aer.

Un pilot al formatiei Hawks of Romania a iesit la incalzire a facut primele demonstratii de acrobatie. De asemenea pilotii a doua avioane ultrausoare Ikarus C42 au efectuat cateva zboruri de pregatire.

Insa adevaratul spectacol va avea loc duminica, 13 iulie 2014, intcepand cu ora 09.30, cand sunt asteptate demonstratii de acrobatie in formatie, salturi cu parasuta, baloane cu aer cald, zboruri militare si multe altele.

Accesul spectatorilor la mitingul aerian este gratuit si va fi de la ora 9.00, urmand ca spectacolul sa inceapa de la 9.30. Spectatorii vor putea ajunge la aeroport fie cu autoturismele personale, care pot fi lasate in parcarea amenajata si delimitata in partea dreapta, cu acces de pe drumul judetean, fie cu mijloacele de transport in comun.

Regia Autonoma de Transport Timisoara suplimenteaza autobuzele expres in intervalul orar 8.30-10.30 si 13.00-14.30.

In cadrul spectacolului aerian vor putea fi urmarite demonstratii de maiestrie ale Aeroclubului Romaniei: Formatia Hawks of Romania compusa din 5 avioane Extra 300L, Formatia de zbor cu avioane ultrausoare The Pellicand ( 2 avioane Ikarus C42 ), Formatia Blue Wings ( 7 parasutisti Airvan GA8 ), un balon aer cald.

Statul Major al Fortelor Aeriene Romane va participa cu escadrila de elicoptere Timisoara, Puma IAR 330 , MIG 21 Lancer, C27J Spartan.

Alaturi de aceste formatii, Compartimentul de prevenire si stingere a Incendiilor din cadrul AIT va face o demonstratie cu utilitarele din dotare – 2 Eagle Six, Continental Titan, DAF, ATI R26256, APCAT R12215.

Cei prezenti se vor putea bucura de o expozitie de aeronave si utilitare si multe alte surpize.

De asemenea, doritorii vor putea participa la o tombola in care premiile vor consta intr-o tura de survol cu o parte dintre avioanele participante la Timisoara Air Show 2014.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.