GARANA. Liniste, aer curat si jazz cat cuprinde la cea de-a 18-a editie a Festivalului International de Jazz de la Garana. Se scrie din nou istorie in Poiana Lupului. Dupa doua zile de poveste, festivalul a continuat sambata cu concerte de exceptie, savurate de oameni veniti din toate colturile lumii.
Cei care au pornit de joi spre poalele Semenicului au infruntat ploia torentiala si frigul si au rezistat eroic in ranchul muzical din Poiana Lupului. Marius Neset Quartet, Dave Douglas, Andy Sheppard Trio Libero si Adam Baldych au incalzit atmosfera cu evolutii spectaculoase, in noaptea de joi spre vineri. Elena Mindru, Arve Henriksen, Joey Defrancesco si Ulf Wakenius si colegii lor de scena au pus stapanire pe mica poienita vineri noaptea. Iubitorii de jazz au stat pana dimineata in fata scenei, in ciuda frigului si fara teama de ploaie.
Multi iubitori de jazz au urcat sambata spre Garana, pentru a vedea capul de afis al festivalului – The Crimson ProjeKCt. Tiberian/ Dahlgren/ Betsch si Pedro Negrescu Trio au cantat sub soare, pe o vreme mai mult decat perfecta pentru Garana Jazz Festival. Marea surpriza a fost insa Kimmo Pohjonen, finlandezul care a stapanit acordeonul din dotare, intr-un concert in premiera nationala in tara noastra, cu sunet surround. De jur imprejurul ranchului au fost puse boxe uriase special pentru momentul acordeonistului. Vreme frumoasa a fost, luna plina era pe cer, mai lipseau doar lupii din peisaj. Finlandezul de 50 a rezolvat insa problema, cu sunetele neasteptate si cu acordeonul sau unicat. Aplauzele au curs in ropote, mai ceva ca ploaia din zilele de dinainte.
Dublul trio The Crimson ProjeKCt s-a dovedit a fi o alta surpriza la Garana Jazz Festival. Prezentatorul „Mosu” Florian Lungu a caracterizat ceea ce avea sa urmeze o „inclestare tehnica formidabila”. Aflati pentru prima data in Romania, artistii au pus stapanire pe scena din Poiana Lupului. Nu foarte multi spectatori au gustat insa evolutia lor, excelent orchestrata. Artistii n-au interactionat foarte mult cu publicul, ceea ce i-a facut pe multi iubitori de jazz sa paraseasca ranchul muzical. Cei care au ramas au trait insa din plin muzica.
„Primele doua zile au fost extrem de plenare artistic. In prima zi am avut patru muzicieni de marca, in a doua zi la fel, succesul a fost extraordinar. S-a cantat pana pe la 3 in fiecare noapte. Capul de afis a fost sambata, el a captat foarte mult interes, mai cu seama in zona veteranilor pasionati de muzica. Au venit foarte multi pentru Crimson ProjeKCt, a fost un concert cu totul deosebit, cu elemente extrem de inedite. Finlandezul Kimmo Pohjonen a prezentat un program in premiera nationala in Romania, primul concert de jazz open air cu sunet surround. Am adus boxe in mod special pentru acest concert”, ne-a declarat Marius Giura, organizatorul Garana Jazz Festival.
Peste 3.000 de oameni s-au adunat in ranchul muzical de la poalele Semenicului, in fiecare seara. Iubitorii de jazz au venit chiar si din Anglia sau Germania. N-au lipsit nici personalitatile.
„Publicul a fost neasteptat de rabdator. Cand a inceput prima ploaie, in prima zi, cu totii si-au deschis rucsacurile, si-au scos pelerinele si si-au vazut de treaba. Vineri seara am avut doar 20 de minute de ploaie marunta. Am avut cam 3.000 – 3.500, poate chiar si 4.000 de spectatori pe seara. Sunt veniti de peste tot, din Serbia, din Germania, Ungaria, din Anglia cativa, bulgari care au venit intr-un grup mai mare. Am avut si personalitati in public, primarul din Varset, un parlamentar din Croatia, am inteles ca ieri ar fi fost Victor Neumann, directorul Muzeului de Arte din Timisoara, Alexandru Andries, care a fost si la JazzTM”, a completat Giura.
Festivalul International de Jazz de la Garana se incheie duminica seara, cu alte concerte spectaculoase. Pe scena de la poalele Semenicului vor urca timisorenii de la Jazzybit, Stian Westerhus, Mike Stern cu Bill Evans Band featuring Dennis Chambers si Tom Kennedy si mult asteptata Esperanza Spalding, alaturi de Tom Harrell.
„Dat fiind faptul ca s-au complicat lucrurile cu ploaia, cu drumuri blocate, cu avioane anulate, lucrurile colaterale au trebuit gestionate. Duminica sunt lucrari marete, avem un recital violent de chitara, al lui Stian Westerhus, un recital solo, apoi grupul lui Tom Harrell, in care poate fi vazuta si Esperanza Spalding. Tom Harrell e un muzician absolut fenomenal, vreo 20 de ani a fost considerat cel mai mare trompetist al lumii, cu peste 250 de discuri editate in nume propriu. Esperanza Spalding n-are inca 30 de ani, are patru premii Grammy, toata lumea o stie, este foarte frumoasa, talentata. Va fi un concert deosebit. Seara de duminica va fi incheiata de grupul Mike Stern/ Bill Evans Band feat. Dennis Chambers & Tom Kennedy. Tom Kennedy este unul dintre primii cinci basisti ai momentului, Dennis Chambers este cel mai mare tobar din istorie, in opinia multora, Bill Evans este un nume de legenda, iar Mike Stern vine a treia oara, ii place la noi”, ne-a mai spus Marius Giura.
Per total, pana in ultima zi, cea de-a 18-a editie a Garana Jazz Festival a fost un succes. Organizatorii sunt optimisti si spera ca si vremea din ultima zi va fi una propice.