Sindicalistii din Timisoara ies in strada. Ce actiune de amploare pregatesc?

TIMISOARA. Sindicalistii din Timisoara sunt decisi sa protesteze fata de refuzul Guvernului Romaniei de a modifica Legea dialogului social, desi de-a lungul timpului au fost negocieri intre sindicate si Guvern pe aceasta tema.

Peste 400 de persoane din intreg judetul Timis se vor duce, la Bucuresti, in Piata Victoriei, acolo unde va avea loc un miting de amploare al sindicalistilor din intreaga tara. Protestul va avea loc marti, 7 octombrie, intre orele 11-14 si este organizat de CNS ”Cartel Alfa”.

De asemenea, in data de 14 octombrie vor avea loc proteste locale ale salariatilor. La sfarsitul programului de lucru, timp de 30 de minute acestia vor protesta fie in incinta, fie in fata institutiilor unde isi desfasoara activitatea. Motivul este acelasi, modificarea Legii dialogului social.

Liderii de sindicat au aratat ca la trei ani de la aplicarea Legii 62/2011 privind dialogul social, adoptata la presiunea Consiliului Investitorilor Straini si a Camerei de Comert Americane, efectele pentru salariati sunt dezastruoase, deoarece prin eliminarea contractului colectiv de munca unic la nivel national, mai putin de 30 la suta dintre salariati mai sunt astazi acoperiti de un contract colectiv de munca.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.