Tot mai aproape sa cumparam bilete prin SMS pentru mijloacele de transport in comun, la Timisoara

TIMISOARA. Au trecut ani frumosi de cand reprezentantii RATT ne promiteau ca vom cumpara bilete prin SMS pentru a calatori cu mijloacele de transport in comun in capitala Banatului. Ideea n-a mai fost concretizata, pentru ca frauda ar fi fost prea mare, sustine seful RATT, Ioan Goia. Intre timp insa, conducerea regiei a reluat discutiile cu operatorii de telefonie mobila si revine cu noi… promisiuni.

„Din greseala am lasat problema mai la sfarsit, sa vedem experienta altor orase din tara. Era mare frauda. Sistemele care erau oferite in tara si functioneaza momentan in anumite orase permit fraudarea. In momentul in care nu am posibilitatea ca la urcarea in mijlocul de transport sa-l blochez pe calator si sa primeasca codul de verificare ca a trimis sms… fraudarea poate sa fie si suta la suta. Din punctul acesta de vedere, omul poate sta cu telefonul in mana si nu-i da drumul pana cand nu vede controlorul sau vede ca se blocheaza validatoarele. Acesta a fost un motiv. Al doilea motiv se refera la cheltuielile mari, acum 2-3 ani erau inca mari pe comunicatii. Acestea au scazut acum, au scazut si SMS-urile ca pret, revin chiar si gratuit”, ne-a declarat Ioan Goia.

Saptamana trecuta, seful RATT s-a intalnit din nou cu specialistii care au pus la punct acest sistem, care i-au promis c-ar fi rezolvat problema fraudei. Insa nici vorba sa se puna bariere care limiteaza accesul calatorilor.

„Cu obstacolele mecanice nu suntem de acord, e transport public totusi, nu suntem la metrou. Calatoria prin SMS va functiona si la noi, cu siguranta, nu pot sa spun in cati ani, daca ne intelegem o putem introduce chiar si de luna viitoare. Ei trebuie sa ne spuna un singur lucru: ca frauda nu depaseste 10% nivelul pe care il avem acum, cu biletele pe hartie. Atunci este in regula. Sistemul de comunicatii permite biletele prin SMS… noi nu vrem sa modificam tariful existent, sa fie la acelasi tarif, cu cheltuieli mici”, ne-a mai spus Ioan Goia.

Potrivit reprezentantilor RATT, in 1 noiembrie regia ar trebui sa primeasca oferta tehnica, pentru ca apoi sa decida daca merita investitia intr-un sistem care sa le permita timisorenilor sa cumpere direct prin SMS bilete pentru tramvaie, autobuze si troleibuze.

CITESTE: Automatele de bilete promise de RATT sunt deja istorie. De ce nu le mai cumpara regia si ce s-a ales de biletul prin SMS?

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. V-ati gandit cumva ca sunt persoane care folosesc telefonul pe prepay. In astfel de cazuri mai cumperi un prepay pentru mijloace de transport si parcare in oras sau ramane si varianta cu bilet. In cazul parcarii in oras ideea cu SMS este foarte complicata tocmai din motivul invocat mai sus. Poate mintea stralucita a primarului va gasi o varianta mai usor de pus in practica.

  2. Ce abureala… Cica creste frauda?!?!
    Pai cum naiba nu s-or fi gandit la „frauda” cei din orasele mai rasarite din Europa?
    Greu de gasit raspunsul, atata vreme cat primul tau gand, ca sef al RATT, este ca orice calator este mai degraba infractor.

  3. Va fi la fel de eficient ca si TIMPARK-ul?
    Raman si alternative de plata? Asta este problema; parca aud raspunsul „sa nu vina, ce dracu”.
    Daca vine un strain in Timisoara (sunt 2 categorii, din Ro si de afara, care au telefon de Spania, de exemplu, dar nu si dee Ro) si pe drum i s-a descarcat telefonul mobil, si este seara dupa ora 22.oo ce va face? Ia taxiul?
    Alte intrebari le las pentru conducerea RATT care – intre noi fiind spuse, sa nu ne auda nimeni – nu gestioneaza nici macar afisarea corecta a sosirii tramvaielor in statie.
    Iarasi – dupa ora 20,oo – tramvaiele vor fi pline cu „baietii duri ai RATT care amendeaza (dupa ce in prealabil ameninta)?

  4. Timpiti si hoti! Acest lucru nu se practica nici in partea civilizata a Europei! Dupa ce omoriti doua generatii, puteti face si acest lucru! Doamne, unde am ajuns? Toata primaria este plina de „intelectuali”? Toata Timisoara este plina de mizerii, praf, gropi, fara toalete, oameni fara bani de piine, multi nici nu stiu sa foloseasca telefonul pentru a transmite SMS-uri…. Cine a avut ideea, este un mare IDIOT! Dat afara!