TIMISOARA. Dupa cum opiniatimisoarei.ro va informa deja, cel mai probabil din aceasta iarna vom putea circula cu primele tramvaie modernizate pe banii nostri. Este vorba despre doua garnituri care se afla in lucru la Pascani si la Arad. Aproape 500.000 de euro plateste Primaria Timisoara, din bugetul local, pentru refacerea completa a acestor tramvaie.
La sfarsitul lunii septembrie, seful RATT, Ioan Goia, ne spunea ca au fost puse la punct toate detaliile tehnice pentru aceste garnituri si ca prototipul va ajunge la Timisoara in luna decembrie.
CITESTE SI: Stim cand va circula primul tramvai modernizat pe strazile Timisoarei! Pe ce linie va merge?
Practic, reprezentantii primariei au semnat un contract-cadru, in prima faza fiind reabilitate doar doua tramvaie din totalul de 30 care ar urma sa fie supuse procesului de modernizare.
“S-a convenit ca reabilitarea sa se faca pe un contract subsecvent pentru 7 tramvaie. In prima faza se va reabilita un singur tramvai, dar firmele sunt pregatite sa treaca imediat la restul”, spunea, imediat dupa semnarea primului contract, edilul-sef. Pana la urma, doua tramvaie au fost trimise pentru modernizare, abia in 2015, daca lucrurile merg conform planurilor, urmand sa intre in lucru si celelalte care sunt prinse in contract.
Acum, dupa o discutie cu specialistii Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, edilul sustine ca e posibil sa continuam reabilitarea cu bani europeni, pe exercitiul financiar 2014 – 2020.
„Sper ca nu m-am pripit, dar va spun un lucru de foarte bine, in care eu cred. Am discutat la MDRAP, am avut curajul si inspiratia sa ridic problema, daca dupa acelasi model nu ar putea fi finantat si proiectul nostru de reabilitare a tramvaielor. Desigur, nu din aceste fonduri de acum, ca nu sunt suficiente, dar ar putea fi posibil sa se admita la finantare, pe programele 2014 – 2020 si acest proiect inceput deja. Dintr-un anumit stadiul al sau, ar putea fi comutat pe alta sursa de finantare. Spre surprinderea mea pozitiva, raspunsul a fost afirmativ. In principiu, se va putea si asa ceva, urmeaza ca in perioada urmatoare sa studiem detaliile, pentru ca inca nu ne sunt cunoscute toate aspectele de aplicare pentru programele 2014 – 2020. Dar, in principiu, raspunsul a fost pozitiv”, a explicat primarul Timisoarei.
Asadar, municipalitatea e dispusa sa continue proiectul dupa modernizarea primelor doua tramvaie cu fonduri de la Uniunea Europeana.
„Evident, noi oricum ne-am asumat sa reabilitam tramvaiele. Ne-ar prinde bine daca am putea sa comutam pe fonduri europene, pentru ca vorba despre sume importante. Reabilitarea unui tramvai costa 480.000 de euro. Noi avem un contract-cadru care ne permite sa reabilitam pana la 30 de tramvaie, doua le facem pe venituri proprii, sunt deja in lucru, intr-o faza destul de avansata, dar problema se pune pentru urmatoarele 28 pe care le-am putea reabilita. Daca vom putea obtine fonduri europene, va fi excelent. Daca nu, mergem inainte pe proiectul nostru”, a mai spus Nicolae Robu.
Potrivit edilului-sef, am putea afla chiar din primavara anului viitor daca primim fonduri europene pentru modernizarea tramvaielor sau nu.
„Cele doua le platim pe venituri proprii, dar daca intre timp putem comuta pe fonduri europene, atunci comutam. Noi nu stam pe loc, pentru ca pana vin cele doua probabil ca se face luna decembrie, in orice caz. Dupa aceea dureaza sa le testam, vom vedea daca va trebui sa facem anumite observatii, imbunatatiri. Nu exclud ca pana in primavara sa se stie deja daca se poate comuta pe fonduri europene”, ne-a declarat Nicolae Robu. Primarul ne-a dezvaluit ca nu s-a deplasat la Arad pentru a vedea in ce stadiu sunt tramvaiele, insa spune ca primeste raportul in fiecare saptamana de la seful RATT, care merge la Arad in fiecare vineri.
„In fiecare vineri este sedinta de lucru la Arad la care participa directorul Goia. Se progreseaza, evident, sasiul este practic gata, nu stiu amanunte, dar Goia imi spune ca se vede un progres in fiecare saptamana. E cam totul nou, nu ramane mare lucru din cele vechi”, a mai spus primarul.
Edilul nu rateaza nicio ocazie pentru a le promite timisorenilor tramvaie noi si sustine ca este posibil sa le cumparam cu fonduri europene. „Categoric vom avea un proiect de modernizare si de extindere a parcului de mijloace de transport in comun, inclusiv cu noi tramvaie”, a conchis Robu.
***
Licitatia pentru reabilitarea tramvaielor Timisoarei a fost castigata de oferta depusa de doua firme – Electroputere VFU Pascani, fosta Remar, si Astra Vagoane Calatori Arad -, in valoare de 65 de milioane de lei, adica peste 14,6 milioane de euro. Durata contractului este patru ani, acordul-cadru presupunand incheierea a patru contracte subsecvente, pentru un numar total de 30 de tramvaie GT4.
In urma reconditionarii, fiecare tramvai va fi dotat cu cate 6 camere video, incalzire in scaune, climatizare, internet WiFi, instalatie de sonorizare, scaune noi. In parcul Regiei Autonome de Transport in Comun se afla 93 de tramvaie, din care doar 60 sunt scoase zilnic pe traseu.