Arheologii din Piata Unirii din Timisoara, amenintati de primarul Nicolae Robu: Nu suntem pe culoare la piramide. Pierdem bani!

TIMISOARA. Asa cum opiniatimisoarei.ro anunta recent, o noua descoperire arheologica a fost facuta pe santierul din Piata Unirii din Timisoara. Muncitorii au oprit lucrarile zona, iar arheologii vor trece din nou la treaba.

CITESTE SI: Se striga adunarea pe santier, in Piata Unirii din Timisoara! Arheologii, chemati inapoi la treaba. Ce s-a descoperit? FOTO!

Asta l-a scos din sarite pe primarul Nicolae Robu care isi vede planurile date peste cap in zona, intrucat noile sapaturi vor tine in loc lucrarile de reabilitare in Piata Unirii si exista riscul ca intarzierea sa duca la penalizari, intrucat centrul se modernizeaza pe bani europeni, iar termenele trebuie respectate cu sfintenie. Edilul-sef spune ca e dispus chiar sa-i dea in judecata si pe arheologi, in cazul in care pierdem banii. Asadar, le va cere bani arheologilor.

Arheologii, cu tot respectul pentru ceea ce inseamna arheologia si pentru dansii ca profesionisti, exagereaza, neintelegand complexitatea unui asemenea proiect si lungind cercetarile nepermis de mult. Nu trebuie sa uitam ca Piata Unirii a facut obiectul unor lucrari in anul 1980 si ca nu se inventeaza acum nimic, n-au aparut acolo intre timp noutati. Suntem in stadiu avansat, desi cercetarile arheologice au durat extraordinar de mult. Noi nu mai putem fi tinuti pe loc, exista un angajament clar prin contractul de finantare de la Uniunea Europeana si daca cumva vom ajunge sa fim penalizati pentru nerespectarea termenelor, acele penalitati vor trebui recuperate si nu o sa am nicio ezitare sa merg in instanta pentru recuperare. Daca nu incheie cercetarea arheologica, putem pierde bani„, a declarat primarul Nicolae Robu


Tot timpul mai apare o caramida si incepe o noua cercetare, tot timpul se solicita prelungirea perioadei de cercetare si nu e in regula. Noi am fost deschisi, chiar am sustinut cercetarea arheologica, nu e vina noastra ca nu exista o capacitate mai mare de a face cercetarea pe un front mai larg. Sa fi venit cu 20 de cercetatori, de exemplu, sa avanseze mai repede. Incep sa fiu ingrijorat, un proiect care a mers exceptional si are toate premizele sa mearga exceptional si mai departe este, in momentul de fata, expus sa nu-si respecte graficul datorita lentorii cercetarii arheologice„, a adaugat Robu.

Edilul sef a mai spus ca aceasta noua solicitare de incepere de sapaturi in Piata Unirii vine exact in momentul in care muncitorii pregateau terenul pentru pavare.

In Piata Unirii ne pregateam sa inchidem totul, ca vine iarna maine-poimaine, sa pregatim pentru pavare, acum se cere inca o cercetare arheologica. Nu stiu pe ce perioada au cerut, o sa le transmitem arheologilor, printr-un document, ceea ce le-am spus verbal: ca daca cercetarea este prelungita exagerat, exista riscul de a se pierde bani si daca se ajunge la asta vom face toate diligentele pentru recuperarea banilor de la cei care se fac vinovati. Pana la urma, vor aprecia niste judecatori, trebuie sa vedem ce s-a descoperit si cat timp s-a lucrat pentru acele descoperiri. Nu suntem nici pe culoarele unor piramide… este o cercetare facuta la mica adancime„, a mai spus primarul Timisoarei.

Arheologii: mai avem de lucrat vreo 2 luni in Unirii

Cercetarile arheologice continua oricum in Piata Unirii. Specialistii in arheologie spun ca mai au de lucru vreo 2 luni si au primit tarziu datele de la constructor pentru a se apuca de treaba.

„Ceea ce domnul primar nu stie este ca sapaturile nu sunt terminate. Se pare ca doamna manager de proiect, Aurelia Junie, nu l-a informat corect. Noi avem o adresa din partea Directiei de Cultura prin care ni se spune sa continuam cercetarile arheologice ca urmare a decaparilor facute de Romprest. Banii nu au cum sa se piarda daca noua ni se cere sa terminam cercetarea. Este constatarea facuta de catre angajatul Directiei ca urmare a lucrarilor facute de decapare. Noi in acest moment lucram la acest raport, astazi am primit si ultimele date de la Romprest”, ne-a spus arheologul Alexandru Szentmiklosi.

Patru arheologi vor lucra in Unirii, pe o suprafata de 150 de metri, unde a fost gasit zidul Cetatii Timisoarei. Acolo e posibil sa fie si Turnul de aparare al orasului.

„Vreo 2 luni consideram ca mai avem de lucru. Daca dau vina pe noi, aceasta hartie este un argument in plus, eu nu sunt un tip belicos, dar meseria este meserie si trebuie spusa cum spune legea, nu cum spun unii si altii. Astazi (n.r. marti), la ora 10:01, am primit ultima parte din documentatia care sta la baza raportului de sapatura de la constructor. In baza acestuia se vor face propunerile de integrare a caramizii sau de punere a caramizii clincherizate. In 30.09 s-au facut lucrarile de decopertare in partea de vest a pietei. Romprest ne-a comunicat ca s-au dezvelit structurile de lemn si zidul Cetatii Timisoarei din perioada stapanirii turcesti. Noi am primit instiintarea de la constructor in 2.10, am depus solicitarea la Ministerul Culturii in 16.10 pentru documentatie, timp in care s-a facut noul proiect de cercetare, s-au completat noile hartii si am primit masuratorile topografice ale firmei constructoare. O sa solicitam o audienta la domnul primar, acest proiect putea sa fie facut fara aceste presiuni care pe noi ne scot la limita. Suntem de 6 luni in teren, trebuie sa analizam un volum imens de date. Trebuia sa faca preventiv cercetarea arheologica”, ne-a mai spus arheologul care raspunde de descoperirile din Piata Unirii.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. ghicitoare :daca dl. primar spune ca arheologii merita sa raspunda in fata judecatorilor, oare ce merita cel care a ordonat taierea copacilor in Piata Libertatii, in totala contradictie cu prevederile proiectului autorizat si fara nici o baza legala?

  2. O sa puna altii, nu te mai agita atata fara sens, a fost un plan aici pe site care arata cum vor fi amplasati.

  3. msg precedent era pt. john doe

  4. imbecil. …primarele

  5. Dl. Primar, de un tampon preventiv de timp ai auzit.Era greu de prevazut o descoperire arheologica inntr-o asemenea zona a Timisoarei?
    Cand se da o lucrare unde constructorul promite marea cu sarea, ca termina in minimum de timp doar considerand ca totul va fi ideal nu constructorul e bufonul, ci cel care il crede !

  6. 1. Daca primaria ar ajuta arheologi, tot bentru binele orasului ar fi.

    2. Daca in 1980 nu s-a descoperit nimic e pentru ca atunci era Ceausescu si PCR la conducerea tarii.

    3. Cati bani poate pierde primaria intr-o primavara daca nu se aplaseaza terase in Unirii? Dar Robu?