Ce s-a ales de monumentul de aproape 200.000 de euro pe care vrea sa-l faca Primaria Timisoara la 25 de ani de la Revolutie?

TIMISOARA. In vara acestui an, consilierii locali au alocat aproape 200.000 de euro pentru realizarea unui monument urias in memoria timisorenilor care au iesit in strada si au luptat la Revolutia din 1989. Urma sa fie realizat de artistul plastic Luigi Varga, dezvaluia pe atunci primarul Nicolae Robu.

CITESTE SI: Primaria Timisoara da o avere pe un monument dedicat implinirii a 25 de ani de la Revolutia din 1989

Din luna august si pana in prezent, reprezentantii Primariei Timisoara n-au inaintat cu proiectul, desi banii fusesera alocati. Motivul? Procedura prin care ar fi trebuit sa fie facuta sculptura s-a dovedit a fi… ilagala. Pana la urma, vom aniversa 25 de ani de la Revolutia din Decembrie 1989 fara monumentul promis in parcul din spatele Catedralei, urmand sa fie amplasat un bust, cel al lui Ion Monoran, in parcul de pe malul Begai, langa Flora.

Autoritatile locale au decis sa organizeze un concurs de solutii pentru realizarea monumentului, care ar urma sa fie faurit anul viitor. Asa se face ca banii alocati vor fi folositi pentru alte proiecte, urmand sa fie alocata suma necesara anul viitor. Nu se stie daca ramane aceeasi, creste sau va fi mai mica.

„Noi am pus in buget suma aferenta unei constructii monumentale. Procedura de achizitie insa este aceea a unui concurs de solutii pentru monumentele de for public. Dupa consultarile pe care le-am avut si cu Directia de Cultura, dar si cu Serviciul de Achizitii, am optat pentru un concurs de solutii care sa fie lansat chiar anul acesta, daca se poate, prin hotarare de consiliu local. Acesta ar urma sa fie executat in cursul anului viitor. La 25 de ani de la Revolutie lansam concursul de solutii la care se pot inscrie mai multi sculptori sau oameni de arta”, a declarat viceprimarul Dan Diaconu.

Primarul Nicolae Robu explica, in vara, ca a ales o sculptura realizata din 12 piese, din fonta, care reprezinta contururile unor siluete umane. Varianta in miniatura a acestuia fusese expusa pe holul primariei, monumentul fiind faurit de artistul Luigi Varga. Din moment ce va fi organizat concurs de solutii insa, e posibil sa fie aleasa alta sculptura. Ramane de vazut cand va fi demarat concursul de solutii si daca monumentul dedicat eroilor Timisoarei va fi gata la celebrarea a 26 de ani de la Revolutia anticomunista.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. trebe cerut NIAPARAT avizul ssi pererea lu doamna Dana Sarmes critic de arta din banat ca altfel o sa fie probleme. Clar?