Bilant la Agentia de Dezvoltare Regionala Vest: rata de absorbtie a fondurilor europene in Regiunea de Vest, aproape de 60%

Agentia de Dezvoltare Regionala Vest se afla in top, atat in ceea ce priveste valoarea proiectelor depuse cat si in privinta banilor deja contractati. Astfel, au fost depuse proiecte in valoare de peste 811 milioane de euro. Toate proiectele au decurs normal si nu s-a pus problema interuperii vreunui contract sau de restiturie a unor fonduri.

Alocarea actuala pe proiectele depuse in cadrul POR in Regiunea de Vest ajunge la aproape 487 de milioane de euro, cu tot cu realocari, din care sunt contractate peste 131% si platite peste 234 de milioane de euro.

„Bilantul pe care il facem acum  ne poate indreptati sa spunem ca suntem in parametrii pe care ni i-am asumat la inceputul programului, in ideea in care pe toate axele avem o contactare de peste 100%. Avem premisele unui capital de lucru foarte bun dar si din punct de vedere al absorbtiei 57% este un procent foarte bun, corect fata de dificultatile cu care ne-am confruntat si speram ca la finele lui 2015 sa ne aduca undeva la peste 95% absorbtie pe programul operational regional.” a declarat Sorin Maxim, Director General al Agenției de Dezvoltare Regională Vest.

Procentul de absorbtie a fondurilor europene a crescut foarte mult odata cu volumul de lucru, cu numarul contractelor depuse. Un prim val de crestere s-a inregistrat in urma cu trei ani, iar in momentul in care abordarea de plata s-a schimbat de la plata facturii catre benefeiciar, mai ales la beneficiarii mici si mijlocii unde exista o dificultate in asigurarea fluxului financiar, situatia s-a imbunatatit simtitor.

Proiectele finantate in perioada 2007-2013 au dus la crearea a aproape 2700 de locuri de muncă si la reabilitarea a 211 de kilometri de drumuri judetene, 156 de strazi si drumuri de centura si 68 de km de piste de biciclete . Pentru 20 de ambulatorii au fost achizitionate peste 1000 de echipamente medicale, iar 63 de scoli si doua campusuri universitare au fost renovate.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.