Cat timp mai platim apa rece pe post de apa calda, la Timisoara? Colterm vine cu noi promisiuni

TIMISOARA. Viitorul suna bine pentru timisoreni! Mai avem de asteptat pana cand apa calda urca la etajele superioare ale blocurilor din Timisoara. Aproape un an, explica reprezentantii societatii de termoficare.

Potrivit celor de la Colterm, operatorul care livreaza Timisoarei energie termica s-a apucat de investitii serioase la nivelul retelei de recirculare a apei. Recircularea apei calde este una din problemele eterne ale Colterm si principala cauza a debransarilor.

„Am promis ca voi reface 3.000 de metri de retea de recirculare, am facut 4.000 Mai sunt numeroase sesizari, nu ne vom opri, iar la anul vom finaliza pana la cei 15.000 de metri si vom scapa de aceasta problema cu apa calda. Eu zic ca pana la sfarsitul lui septembrie 2015 problema aceasta va fi rezolvata. Sunt zone si sunt asociatii de proprietari care au aceasta problema, asteapta si 2 ore sa se incalzeasca apa calda”, a explicat Cristian Mircea, directorul Colterm.

Asadar, mai avem de asteptat cam un an pana sa ajunga la timp apa calda si la etajele superioare ale blocurilor. Cat despre blocurile turn cu microcentrale, unde abia ajunge apa calda, conducerea societatii nu se simte responsabila de situatie.

„In blocurile turn, unde furnizam si apa rece hidrofor, imi pare rau sa spun ca problema apei reci este pentru ca s-au pus acele microcentrale.. nu ne sunt datorate. Unde s-au pus microcentrale de apartament, Colterm este furnizor de apa rece hidrofor, nu avem nicio vina. Instalatiile interioare ale blocului au fost dimensionate pentru apa de robinet, nu pentru incalzire”, a tinut sa precizeze seful societatii.

Ramane de vazut daca reprezentantii Colterm vor rezolva intr-adevar problema pana in luna septembrie a anului viitor si daca timisorenii nu vor mai plati apa rece pe post de apa calda.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. ce aberatii… ei nu au facut pina acum 1 km de retea de recirculare si o sa faca in mai putin de 1 an retea de recirculare la sute de blocuri…
    care dimensionare a instalatilor? pai dupa 1990 consumul de apa a scazut de peste 20-50 de ori (fata de facturile emise de furnizor), asta dupa introducerea contorizarii. cum sa nu faca fata furnizorul, ca nu a fost dimensionata instalatia?
    solutia e simpla: daca totusi nu poti/doresti centrala de apartament poti sa iti montezi boiler electric, (nu ai nevoie de autorizatie) in baie si eventual bucatarie, costul boilerului se amortizeaza in citeva luni in care nu mai platesti apa rece la pret de fierbinte.

  2. Apa calda pe care o livreaza Colterm utilizatorilor,la limita de separatie este sub 55 grade c dar cu toate acestea nu reduc pretul unui mc.Practic majoritatea utilizatorilor sunt furati de Colterm in complicitate cu primaria .Colterm nu respeca contractul de furnizare al energiei termice ceea ce reprezinta abuz in serviciu.

    • 55 grade plecare sau la sosire? Un dus la peste 40 grade poate fi deja daunator.
      Problema este de „retea – pierderi – si de recirculare (deficitar). Exista insa contoare de apa calda care pot fi reglate astfel ca atunci cand temperatura la intrarea in contor nu depaseste o temperatura minima – de exemplu 38 grade – nu inregistraza. Din nefericire solutia afecteaza cheltuielile generale ale tuturor abonatilor (cheltuieli generale distributie COLTERM) (si aici exista solutii, dar nu neaparat „agreabile”)
      Daca esti primul care te scoli, la un bloc cu 10 etaje sigur trebuie sa umpli coloana si sa o si incalzesti cat de cat (si aici exista solutii, dar nu neaparat „agreabile”).

  3. Multumim colterm ptr.refacerea coloanei de recirculare a apei calde.Str G.Cosbuc 5.Sunt convins ca va tineti de cuvint si cu ceilati consumatori. Sa aibe rabdare ca se face.

  4. Raspuns: pana va instalati un o centrala termica proprie (cu incalzire de apa).

  5. Nu aveti dreptate Dle Sef de soietate,deoRece:
    1.prin introducerea microcentralelor,consumul de apa calda
    Furnizata ce societatea Dvs.,este mai mic pentru un bloc,deoa-
    rece cu microcentralele e produce apa calda pentru bucatarie,
    baie si incalzire.
    2.Consumul e apa fece creste la locuintele cu microcentrale.
    Dar lipsa fie de apa rece ,fie de apa calda furnizata ce Dvs.lasa de dorit.(apa calda sub parametrii de temperatura. Etc.)

    • Judecata este complet gresita, dar … . (sunt prea multe de explicat, asa ca renunt)