TIMISOARA. Tinerii care vor sa se specializeze si sa isi gaseasca usor un loc de munca in Germania, au acum o noua sansa pe care nu trebuie sa o rateze. In Timisoara urmeaza sa se faca recrutari in perioada urmatoare.
Concret, Ministerul Federal al Muncii si Afacerilor Sociale din Germania a lansat programul The job of my life, prin care se urmareste promovarea tinerilor din tarile membre ale Uniunii Europene, interesati sa urmeze cursuri de ucenicie si stagiatura in aceasta tara.
Sunt vizati tineri cu varsta cuprinsa intre 18 si 27 de ani, care au obtinut de o diploma de studii (scoala profesionala, bacalaureat sau licenta, fara diploma de master), care pana in momentul inregistrarii in acest program nu au locuit in Germania pe o perioada mai mare de 3 luni si care au beneficiat inca de ucenicie sau stagiatura in tara de origine sau in alta tara. Acestia se pot inregistra si pot beneficia de ucenicie si stagiatura in cadrul unor companii din Germania, pe o perioada de 3 ani.
Cei care vor fi selectati vor beneficia de: finantarea unui curs de limba germana in tara de origine si in Germania, alocatii de calatorie si relocare in Germania, suport financiar suplimentar, pe langa plata efectiva prevazuta in cadrul contractului de ucenicie, asistenta financiara in vederea asigurarii mijloacelor de trai, alocatie pentru persoanele care au copii minori in intretinere.
In perioada 19 – 23 ianuarie, expertii Serviciului de Plasare Internationala Rostock vor veni in Romania pentru 3 evenimente de recrutare in Sibiu, Timisoara si Brasov.
Cel din Timisoara va avea loc in perioada 20-22 ianuarie si vor fi recrutati 15 tineri pentru meseria de zidar.
Se accepta tineri care vorbesc limba germana, engleza, dar si care vorbesc doar limba romana.
Persoanele care vorbesc limba germana si engleza trebuie sa se inregistreze pe portalul www.thejobofmylife.de/en – rubrica Registration, cele care vorbesc limba romana se vor putea inregistra in momentul interviului.
Persoanele interesate sunt rugate sa se prezinte pentru inscriere in perioada 07-20 ianuarie 2015, la sediul AJOFM Timis, bdul Republicii nr.21, et.2 cam.202. Relatii suplimentare la numerele de telefon 0256/294231, 0256/294627, persoana de contact dna Poting Simona, consilier EURES.