Premiera la Timisoara: s-a ridicat prima biserica in curtea unui liceu. Ce legatura are cu manastirile Voronet si Putna? FOTO!

TIMISOARA. Preotii din Timisoara vor sa-i aduca pe elevi mai aproape de credinta si de Dumnezeu. Asa se face ca au ridicat un lacas de cult chiar in curtea unei scoli. Vorbim despre Liceul C.D. Loga, aflat in zona centrala a Timisoarei, care aduce inca o premiera capitalei Banatului.

biserica liceu loga (1)

Potrivit duhovnicilor, este singurul lacas de cult din curtea unui institutii de invatamant din intreg Banatul. De ce au decis acestia sa construiasca o biserica in curtea unei scoli? Ne explica parintele Cristian Feraru, cel care s-a ingrijit de tot ce trebuie pentru ca lacasul de cult sa-si poata primi enoriasii. Biserica a fost ridicata din donatii.

„Nevoia de spiritualitate, de rugaciune intr-un liceu este mare. Loga este unul dintre liceele de varf ale orasului, cu traditie, cu multa vechime in oras. Asa a randuit Dumnezeu. S-a facut cu donatii ale credinciosilor, strict cu donatii. Credinciosi de-ai Banatului, care veneau si se inchideau in bisericile noastre au donat fie bani, fie materiale. Initial, constructia a fost pornita de catre Fundatia Ovidiu Moescu, insa din cauza unui deces in familia Moescu au fost sistate lucrarile si a ramas pe seama Mitropoliei Banatului. Lucrarile au inceput in 2000, au mers pana in 2001 si au stagnat apoi pana in 2009. Le-am reluat in anul 2010. A fost facuta cu mult drag si cu multa discretie, nici nu stim cat s-a investit in cele din urma. Am spus ce avem de facut si cum trebuie sa arate si cei care au putut au donat caramida, geamuri, banci. 99% din donatii au fost materiale de constructie si obiecte”, a explicat pentru opiniatimisoarei.ro preotul Cristian Feraru.

biserica liceu loga (33)

Lacasul de cult seamana, ca arhitectura, cu bisericile din nordul Moldovei, cu Putna si cu Voronet, insa aduce foarte mult si cu cele maramuresene, ne povesteste parintele.

„Este singura biserica din curtea unui liceu din tot Banatul, nu mai exista in Banat o biserica in curtea unui liceu. Este o premiera din acest punct de vedere. Biserici in curtile unor institutii de invatamant sunt foarte putine in tara, foarte foarte putine”, mai spune Cristian Feraru.

Parintele spera ca va reusi astfel sa-i aduca pe tineri mai aproape de credinta. Biserica nu tine de nicio parohie, usile acesteia fiind deschise pentru toti timisorenii. Cert este ca in lacasul de cult se vor desfasura si orele de religie de la Liceul Loga.

biserica liceu loga (23)

„Speram sa vina elevii, usile bisericii vor fi tot timpul deschise. Studentii deja vin la noi. Avem nevoie. Golurile din suflet nu le poate umple nimic si nimeni, doar dragostea si iubirea de Dumnezeu. Suntem in consens si in armonie cu profesorii de la liceu, se vor tine aici orele de religie. Profesorul care preda religie la Loga ne va ajuta si ne va sustine in toate proiectele noastre. Biserica nu poate sa fie ingradita, in fata bisericii nu poti sa pui poarta, nu poti sa pui bariera, nu poti sa pui lacat pe usa. Noi o tinem deschisa tuturor celor care au nevoie de rugaciune, tuturor celor care simt sa se apropie de Dumnezeu in casa lui Dumnezeu”, mai explica preotul Feraru.

Aici se vor putea tine cununii, dar si botezuri. Mai putin slujbe de inmormantare, pentru ca lacasul de cult nu deserveste o comunitate anume.

„Eu stiu un singur lucru, Dumnezeu este iubire si iubirea este de la Dumnezeu, iar daca cineva il cauta pe Dumnezeu il va gasi prin iubire. In casa lui Dumnezeu vrem sa traim in armonie, in dragoste frateasca, in iubire crestineasca, vrem ca fiecare crestin sa-si afle linistea si sa-si linisteasca sufletul atunci cand este suparat, cand este intristat”, completeaza parintele Feraru.

Biserica ce poarta hramul Sf. Ioan si Sf. Luca isi-a deschide portile chiar duminica, Sfanta Liturghie fiind oficiata chiar de IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Copiii aveau nevoie de activitati extrascolare. Puteau sa mai puna niste mese de tenis sau chiar un teren de tenis de camp. Puteau sa le faca o piscina. In fine, cateva banci si o amenajare peisagera. Catedrala e la doi pasi. Dar, in fine, poate va servi ca loc de ascuns pentru fumat. Astept cu interes o alta catolica, o moschee, o sinagoga si macar un templu budist. Asa, pt multiculturalitatea orasului.

    • Nu vor face niciodata un templu budist in Timisoara. Este orasul preotilor iar Domnu’ Robu nu o sa permita niciodata ca o alta religie sa existe in orasul lui prea iubit. Eu unul sunt Hindus si mi-ar placea foarte mult sa existe un templu undeva in Timisoara. Dar este bine, e in curtea scolii, acuma preotii pot lua copii imediat cum ies in pauza pentru 10 minute ca sa-i … „spovedeasca” si sa-l „scalde” in iubirea lui… Dumnezeu.

      • Dar sub nasul lui Budha este vreo biserica ortodoxa?

    • Dar sa fie in aceiasi curte,
      sa fie toti cu drepturi egale.

  2. nu inteleg ce e in capul lor. bisericile astea indobitocesc populatia, la noi in tara. intr-adevar, puteau sa faca ceva pentru elevi, nu o biserica.

  3. Era nevoie de aceasta biserica in curtea scoliii pentru a trage si mai in jos IQ-ul romanilor. Avem cel mai mic IQ mediu din UE (91), in timp ce in Ungaria e 98, Cehia 98, Austria 99, etc (detalii la
    jakubmarian com /average-iq-in-europe-by-country-map/
    Copiii nu trebuie indoctrinati de mici ca vor ajunge in iad daca nu urmeaza drumul „deschis” de biserica.

    Copiii trebuie invatati de mici sa gandesca, sa nu accepte nimic fara demosntratie si argumente solide. Dupa ’90 s-a incercat prin toate mijloacele sa fie indobitociti si mediocrizati. Cum a acceptat inspectoratul scolar si directorul liceului asa o idee de ev mediu?

    • Copii romani au cel mai mic IQ nu datorita bisericii, ci datorita parintilor, profesorilor, lui Maruta, Capatos, Dragusanca si celor ca tine.

  4. Vad mai sus 4 comentarii impotriva biserici,impotriva religiei.
    Voi credeti ca dogma de credinata a fost tinuta timp de 2000 de ani prin vorbe si indobitocire?
    Mi-e mila de voi pasi lui Dumnezeu se simt in istorie asa cum se simte vintul primavara,vorbiti cu un crestin practicant care va poate explica care este treaba cu Dumnezeu si religia.
    De fapt imi pierd vremea,va invatiti copii sa iubeasca halloween-ul si sa-l urasca pe Dumenezeu iar la varsta majoratului va mirati ca fetele voastre practica prostitutia(intr-o forma sau alta) iar baieti vostri se drogheaza?
    Omul cu siguranta nu se trage din maimuta dar se indreapta cu pasi mari spre ea.
    Nu cautati scuze in vietile imperfecte ale preotilor pt ca ei sunt doar niste slujitori(uneori nevrednici),voi de fapt urati dragostea lui Dumnezeu ceea ce este un semn puternic al demonizarii si al adevaratei indobitociri masonicesti care guverneaza acum lumea.
    Doamne ajuta.

    • Pentru ca biserica vrea sa intre cu bocancii in vietile noastre si ale copiilor nostri!! De aia atatea comentarii impotriva

    • Bine spus…la obiect si cu doza maxima de adevar posibila. Numai bine va doresc.

    • Da, aceasta biserica este o idee minunta. In loc sa merg la ore o sa merg la biserica, cine stie, poate o sa fac o cruciada sau doua.
      In loc de laboratoare pentru fizica, chimie, informatica, biologie, o sala de sport decenta pentru elevi, cu rezultate nationale si internationale pentru sport sau din punct de vedere academic, mai bine o biserica.
      Nu-mi vine sa cred ca ma terminat liceul acolo.

  5. Se investește in viitorul preotimii si a bisericii. O biblioteca moderna nu ar fi infiintat nici arsi cu jugul. Dar o biserica imediat. De parca nu sunt destule in oras. Sa nu fiu inteles gresit, sunt crestin si cred ca biserica isi are locul ei in educatie, insa mi se pare ca exageram cu „crestinismul” asta pe bani. Sunt tare curios… o cununie ar face preotul acesta daca nu ar fi pe bani? Sau sa dea chitanta cand face un astfel de serviciu?

  6. de ce ati sters comentul”vai de societatea noastra”-slugi ale intunericului

  7. vad ca scri”Copiii trebuie invatati de mici sa gandesca, sa nu accepte nimic fara demosntratie si argumente solide”
    cum ami demonstrezi tu mie ca ai minte?eu nu o pot vedea spune-mi cum e rosie,albastra,verde este patrata rotunda?cand ami vei demonstra ca ai minte atunci pot accepta doar ceea ce este demonstra,iar daca nu ai minte cum pot sta la discuti cu un om fara de minte?
    Astept raspunsul tau.

  8. Intr-o zona de de confluenta cum e Timisoara, intr-o tara europeana e o mare prostie sa ridici o biserica intr-o unitate de invatamant…Vreau sa vad un botez sau o cununie in curtea liceului!! Oare cine a fost dobitocul care a dat aprobare?

  9. Celui care vrea raspunsul meu, iti spun doar ca se vede din felul in care scrii si te exprimi ca ai citit doar ziarul si eventual biblia.

    In loc de ” vad ca scri” ar trebui „vad ca scrii”, in loc de „cand ami vei demonstra” se spune „cand ^imi vei demonstra” (cu ^i din i).
    In loc de „cum pot sta la discuti”, trebuia „cum pot sta la discutii”.

    Deci vezi ca am minte! Ce am invatat este solid si de durata.
    Am demonstrat, nu te-am obligat sa o iei ca atare.

  10. Este foarte bine, la elevi le pica scoala in cap de intretinuta ce este … si banii se duc pe biserici! Oare de ce biserica nu ajuta in reconditionarea institutiei de invatamant daca tot si-a tras biserica acolo? Oricum mai avem foarte putin si o sa fim noul caracal! (vezi palmieri, papagali, piete rosii, curand castani taiati pentru mai mult loc masinilor … etc etc ) Macar se misca ceva :)))

    • Eu unul v-as sugera sa va interesati – dupa cum scrie si in articol singura contributie a statului este / a fost aceea de a acorda aprobarea si poate terenul – daca nu o fi apartinut deja bisericii ( Ca in cazul inspectoratului Judetean – si care nu e revendicat de biserica ca sa nu se certe cu nimeni)…Banii de constructii sau facut din donatii directe iar nu din subventii de stat …
      Si biserica ar fi ajutat fiti sigur, daca nu i-ar fi luat scoala de sub tutela si ar fi facut-o a statului. … Asa cred ca au si ei o scoala propie unde investesc … se gasesc pe google ceva informatii
      Sau vreti sa imi spuneti ca dumneavoastra domnule Ion desi mai aveti cateva case care trebuiesc reparate-intretinute o sa le lasati deoparte ca sa imi reparati mie casa care e vai de ea ? Ma indoiesc … Atunci de ce ar fi ei prostii nostrii? ca sa gasim alt subiect de comentat ? ca de ce nu fac un spital sau mai stiu eu ce … noi de ce nu facem ?
      Cum eu ma pot duce in fiecare seara la discoteca cu banii mei castigati de mine prin munca mea – cei care vor sa ii dea pe biserici sau mai stiu eu ce –ii priveste – e treaba lor.
      Mi se pare important sa ne respectam si sa ne intelegem toti . Asta era intradevar o caracteristica puternica a Banatului…. care din pacate isi cam pierde taria …

  11. Abia astept…
    Vreo nunta, vreun botez in timpul Bacalaureatului.

  12. Cine este proprietarul terenului? Romano-catolicii, greco-catolicii, reformatii, evanghelicii, daca au construit biserici in curtea scolilor pe care ei l-au edificat, l-au construit pe terenul lor. Ortodocsii construiesc biserici pe terenul altora. Ei considera ca domeniul public este proprietatea lor.

  13. tot nu mi-ai spus ce forma si culoare are mintea ta?care este argumentul?ca scri corect?este doar antrenament,si o maimuta sau un caine fac acrobati la circ dupa antrenamente indelungi.si nu cred ca vrei sa te compari cu o maimuta sau poate crezi ca de acolo ne tragem(poate tu)?demonstreaza ca ai minte si atunci credem afirmatiile tale.
    Noapte buna.

  14. He he. Acum, în loc sa bata mingea elevii, o sa bata toaca. Doamne ajuta (pe cei săraci cu duhul).

  15. O fi prima biserica in curtea unui liceu, dar mai este si Scoala Gen. nr. 7 cu o biserica in curte de mai multi ani. Nu e nicio premiera.

  16. O, om !…Ce mari raspunderi ai !
    Tu vei pleca din lume
    Dar ce scrii azi, ce spui in grai
    Ce lasi prin pilda care-o dai,
    Pe multi, pe multi mereu spre Rai
    Sai Iad o sa-i indrume.

    O, nu uita!…Fii credincios
    Cu grija si cu teama !
    Sa lasi in urma luminos
    Un grai, un gand, un drum frumos !
    Caci pentru toate ne-ndoios
    Odata vei da seama ! Autor : Traian Borz.

    Pareri, pareri si iar pareri….si inca una : Daca Dumnezeu l-ar lua pe om si l-ar pune in rai, dupa un timp mintea lui materiala ar veni si l-ar intreba pe Dumnezeu- Auzi Doamne nu ai alt rai mai bun si frumos ca acesta ????
    Mai sus am vazut un comentariu destul de ciudat, sa nu acceptam nimic , decat ce este demonstrat si argumentat .
    Si ma intreb eu oare persoana care a scris vede aerul ? Si totusi domnia sa il respira.
    Daca se indoieste de suflet si de existenta lui ii recomand sa citeasta : Mediciana vibrationala- Richard Gerber, Inteligenta Materiei- Constantin Dumitru Dulcan etc, sunt oamenii de stiinta , medici de profesie care explica ce este sufletul din punct de vedere stiintific, sau corpurile energetice ce inconjoara acest corp material. Si despre existenta lui Dumnezeu recomand sa citeasca parerile lui Albert Einstein. Cea mai mare majoritate critica preotii si biserica, oare de ce nu s-au facut d-lor mari preoti in slujba lui Dumnezeu si a binelui ? ; cert este ca la un moment al zilei de duminica , cam la aceeasi ora in toata tara preotii si enoriasii prezenti la slujba spun rugaciunea Tatal Nostru si asa ajunge Sfanta Liturghie o rugaciune pentru binele tuturor . Dar este mai simplu sa criticam, sa fim mici si rai, si referitor la IQ… cei mai destepti si iluminati au fost oamenii cu adevarat credinciosi si un exemplu bun al zilelor noastre este Preotul Arsenie Boca. O zi binecuvantata tuturor !

  17. Cad scoli, dar sunt bani de biserici si popi nenumarati.
    Si mie mi-e jena ca a absolvit acel liceu.

    • Vad cu mare surprindere ca ideologia Marxist Lenista este inca bine instalata in mintea multora ,chiar si la cei nascuti dupa 1990!!!Mai observ ca Materialismul -Dialectic este crezul lor!!Ma rog este alegera lor!!Dar de la ideologia si convingerile lor pana la faptul ca jignesc si denigreaza religia si institutia Bidericii este un drum foarte scurt!!La fel ca si IQ -ul lor!!Dar ca sa afirmi ca ati este rusine ca ai terminat liceul la CD Loga ca vezi doamne a fost costruita o biserica in curtea liceului este ca si cum dupa ce te-ai maturizat si vezi ce mama urata ai ,dar care ti-a dat nastere si spui ca ati vei alege o alta mama mai frumoasa ca sa poti iesi in lume cu ea!!!Va deplang dragi tineri si tinere !!!Ca nu ave-ti nici un Dumnezeu!!Dar am convingerea ca ve-ti fi cat de curand speriati si infricosati de puterea si Marirea Creatorului Nostru numit Dumnezeu!!Nu uitati ca sunte-ti niste biete Botzuri de huma Insufletita!!!cum zicea Creanga!!!!

  18. Din pacate, stimati comentatori ai acestui articol, tind sa cred ca multi dintre apropiatii nostri fac o confuzie crasa intre credinta si biserica si din cauza asta apar astfel de aberatii.
    Dragii mei, credinta este ceva profund, proprie sufletului nostru. Unii o au, altii nu, fiecare crede in ce vrea, dar intotdeauna ramane sa fie ceva intim. Biserica este o insitutie ordinara, condusa de oameni si de interesele lor, in interiorul careia valorile financiare au avut si au un loc important.
    Domnilor preoti, credinta nu se insufla prin aducerea bisericii sub nasul elevilor, ci prin exemple! Ce-ar fi fost ca pe acel teren sa se fi construit un bazin de inot acoperit, iar la intrare, discret, pe o placuta sa se mentioneze ctitorul lacasului sportiv? Oare stiti dumneavoastra ca in Romania, in afara de laboratoarele de informatica, majoritatea laboratoarelor sunt dotate cu echipamente vechi de cel putin 25-30 de ani? Credeti ca ar fi stricat un lot de vase de sticla donate laboratorului de chimie?
    Pe de alta parte, cati dintre dumneavoastra, cei care cititi acest articol, stiti ca biserica nu plateste impozite statului?

  19. Trebie spalati pe creier de mici. Iar daca nu au unde sa se joace si sa alerge cu atat mai bine: o sa dea bani pe medicamente mai mult.

  20. Niciunul dintre cei care a comentat mai sus nu stie adevarata poveste a acestei biserici. Voi doar comentati unde chiar nu e cazul. Aceasta biserica a fist plasata cu totul si cu totul intamplator in curtea liceului. Bani care au ajutat la construirea acesteia au fost bani donati de niste oameni binevoitori. A fost alegerea lor, nimeni nu i-a obligat sa doneze bani. Pana la urma, fiecare face ce vrea cu banii lui. Si referitor la comentariile rautacioase, cum ca elevii nu aveau nevoie de biserica in curtea liceului, va asigur eu ca niciun elev nu cred ca va merge acolo sa doneze bani in cutia milei pentru o nota mare. Elevii au si alte preocupatii inafara de biserica. Biserica aceasta a fist construita pentru credinciosii din zona aceea. V-as ruga sa nu mai judecati inainte sa cunoasteti!

  21. Daca este justificata aceasta constructie in spatiul redus de care dispune liceul Loga, atunci cu siguranta se justifica constructia unui teren de tenis/handbal in parcul catedralei sau poate un teren de basket la stanga/dreapta scarilor catedralei. Sau eventual un display mare care sa ii educe pe popi si sa le aduca aminte zi de zi de teoria Darwinista

  22. Ana are dreptate. Cati dintre cei care au postat comentarii stiu cum, de ce si cand s-a construit acel locas?
    Stim prea bine ca scolile au nevoie de sali de sport, de laboratoare performante. Dar poate mai bine pt unii ar fi sa se construiasca si discoteci, bordele, cafe-baruri in incinta scolilor si liceelor. Acestea vor fi mai pline de liceeni decat scoala insasi. Iar daca vorbim de Biserica, cei care demonstreaza ca au „ivatat pe rupte” stiu ce de fapt Biserica este formata din oameni si Dumnezeu. Ca ne trebuie alte divinitati, toti sunt liberi sa aleaga. Doar ca in India si China nu vei gasi biserici ortodoxe. In plus, biserica nu intra cu bocancii in sufeltul si mintea copilului cum o face mass-media. Daca stau bine si gandesc, in spatele Colegiului Loga, in statia de trolebus sunt afisate o serie de reviste pt adulti. Dar cum mai nou trebuie sa avem ceva de comentat, asa trebuie sa facem. FELICITARI DONATORILOR! -(ei tot Loga au absolvit, dar cu mult inaintea comentatorilor de aici)

  23. O biserica langa orice scoala ar fi un lucru benefic pentru Romania. Cine nu vrea, sa nu creada. Dar trebuie sa avem mare atentie la valori.

  24. Si pt a completa lista cu ce mai considera unii ca trebuie langa scoala. De ce nu si un poligon de trageri? Ca si asa stilul SUA nu e copiat destul. Macar sa avem ceva de ELITA si in acest domeniu.

  25. Ce RUSINE ! Toate tarile avansate deschid bibioteci, finanteaza cercetarea si invatarea stiintei etc. si ce face INAPOIATA ROMANIE? Construieste biserci peste tot inclusiv in scoli.
    Am terminat la Loga si imi e JENA acum de liceu care a acceptat sa se p r o s t i t u e z e intelectual in halul asta.

  26. Nu am nimic cu bisericile, insa reabilitarea liceului am inteles ca se face cu bani germani. Ptr. asta nu s-au gasit binevoitori sa doneze…… Au mutat elevii de la Loga la capatul orasului si cine stie cat mai dureaza lucrarile. Penibil!

  27. Este o rusine pentru spiritul logan ca s-a acceptat o asemenea umilinta, constructia unei biserici in curte la Loga.
    Am fost elev al acestui liceu si mi-e rusine ca spiritul liber, educatia realista au capitulat in fata acestei ofensive bisericesti de neconceput.
    Pe undeva, insistenta asta ortodoxa de a patrunde peste tot semana cu jalnicele pulsatii ale lumii arabe, care mai reactioneaza la dogme si mituri.
    Este regretabil pentru toti cei care am terminat acel liceu sa vedem ca s/a ales praful de educatia pozitivista si s-a cazut in dogmatismul cel mai medieval.
    As vrea sa imi feresc copiii de asemenea excese!

  28. sunt absolvent al acestui Liceu; și ptr. că mă pricep (umpik așa 😉 ) la arhitectură spun că acea biserică nu are ce căuta acolo; să nu fiu greșit înțeles sunt CREȘTIN PRACTICANT nu am nimic cu biserica în general dar DETEST ipocriziile astea gen ”biserica mântuirii neamului” și biserici care arată ca bordeie de acum 500 de ani plantate ampulea la fiștece colț de bloc și apărute ca ciupercile după ploaie (desigur bună sursă de parnos ptr. ”onor” meclele bisericești) ; DECI BANI PTR. RESTAURAREA LICEULUI NU S-AU GĂSIT, A TREBUIT SĂ NE SPONSORIZEZE NEMȚII, ÎN SCHIMB PTR. A PLANTA O NOUĂ IMBECILITATE CU 4 PEREȚI ȘI O CRUCE DAAA ?!?!

  29. Fiul meu este elev la Loga. In clasa a IX-a erau 4 elevi care nu mergeau la ora de religie. A aparut probema cu biserica din curtea scolii si s-au mai retras 6, in clasa a X-a. Au imprejmuit in curtea scolii sa faca curtr pentru biserica, s-au mai retras 10 elevi de la religie in clasa a XI-a. Asta face biserica atunci cand se baga cu forta pe gatul tinerilor. Iar ei sanctioneaza promt si corect.

  30. O noua premiera in viitoarea capitala culturala a Europei, biseica ortodoxa mica si urata in curtea unui liceu, intr-un oras multi-confesional! Si inca in stil moldovenesc, desi Constantin Diaconovici Loga numai moldovean n-a fost. Aceasta premiera va ramane insa umbrita de celelalte „minuni” ortodoxe: prima biserica din incinta unui depou de tramvaie (Take Ionescu), prima biserica nou construita la o aruncatura de bat de alta biserica ortodoxa nou construita (Badea Cartan si Take Ionescu), prima biserica construita in dosul pietei de zarzavaturi si mla 5 metri de birt (Badea Cartan, sa nu uitam ca la data construirii birtul era pe colt, acum e mai in spate), prima biserica infiintata prin convertirea unui depozit de legume (Piata 700). La liceul Loga vad o utilitate imediata a bisericii: posibilitatea de a aprinde o lumanare, chiar in timpul pauzei, inainte de extemporal, teza sau Bac. Ce nu pricep sunt nenumaratele scaune (tronuri) de-a lungul peretilor, in mod normal ele sunt pentru „personalitati”, sa fie pentru profesori? Amin!