Gheorghe Popescu, fost sef al IPJ Timis, a fost trimis in judecata de DNA Timisoara! Ce spun procurorii anticoruptie ca a facut pentru un… televizor?

TIMISOARA. S-au incheiat cercetarile si s-a intocmit rechizitoriul. Procurorii DNA Timisoara au decis trimiterea in judecata, sub control judiciar, a comisarului sef Gheorghe Popescu, pentru o fapta savarsita in timpul in care conducea Inspectoratul Judetean de Politie Timis.

Gheorghe Popescu este acuzat de primire de foloase necuvenite.

La inceputul anului 2012, inculpatul Gheorghe Popescu, in calitate de inspector sef al IPJ Timis, dupa ce a aprobat raportul de mutare al unui subordonat de la o sectie de politie in cadrul unei alte structuri aflata in subordinea sa, a pretins de la acesta un televizor cu plasma, pentru transfer.

Potrivit anchetatorilor, in 9 martie 2012 subordonatul a mers si a cumparat un televizor in valoare de 999 de lei si i l-a dus sefului sau Popescu, insa acesta s-a declarat nemultumit de lungimea diagonalei si alte caracteristici tehnice ale aparatului, asa ca, politistul a dat fuga la magazin sa il schimbe cu un altul care sa fie pe placul sefului, de 1699 de lei.
Luna trecuta, in timpul unor perchezitii, anchetatorii au gasit televizorul in casa lui Gheorghe Popescu si l-au ridicat.

Dosarul fostului sef al IPJ Timis va fi judecat la Tribunalul Timis. Procurorii anticoruptie au propus mentinerea masurii preventive de control judiciar pe timpul procesului.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.