Niciun tradator nu se intoarce in PNL Timis. Ce le transmite Robu traseistilor politici?

TIMISOARA. Liderii PNL Timis sunt hotarati: niciun primar sau consilier local care a parasit partidul nu se intoarce in organizatia judeteana a Partidului National Liberal.

Potrivit copresedintelui PNL Timis, Nicolae Robu, cativa dintre cei care au tradat PNL vor sa se intoarca in partid. S-a si intalnit cu unii dintre ei, insa nu are de gand sa-i primeasca inapoi.

„Se pare ca unii primari traseisti vor sa vina inapoi. Ne-am descurcat si fara ei, am dovedit ca putem face fata si unor tradari. Am stat de vorba personal cu cei care au plecat, la unii am fost chiar acasa. Optiunea lor a fost ca in toiul luptei sa treaca in partea cealalta, am castigat alegerile fara ei, acum ce sa facem, sa-i primim inapoi langa cei care au luptat?! Nu stam de vorba cu nimeni, unele lucruri sunt de comunicat, altele nu!”, a spus Robu hotarat.

Dupa o ordonanta emisa de Guvernul Romaniei, alesii locali aveau posibilitatea sa treaca de la un partid la altul, fara a-si pierde mandatele, ordonanta fiind valabila doar pentru o perioada de 60 de zile. Aceasta a fost contestata, urmand sa decida Curtea Constitutionala daca legea a fost legala sau nu, astfel ca situatia celor care au ales o alta formatiune politica este inca incerta. Si in Timis au fost primari si consilieri locali care au trecut de la un partid la altul. Majoritatea au ales partidul aflat la guvernare: PSD.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. robica nu mai vorbi de tradatori tot partidul asta pnlist est o mare tradare nationala .. ai fost sluga (robu) lui ontax .. cu ce era mai bun atunci decit acum ? .. pate ca vedeai un interes pentru tine si partidul vostru de oportunisti tradatori .?