Inspectorii Antifrauda reactioneaza la acuzatiile din presa. Vezi despre ce minciuni e vorba!

Inspectorii Directiei Generale Antifrauda Fiscala iau atitudine, dupa ce o parte din mass-media a scris ca ar fi inchis mai multe societati dupa cateva controale, printre care si o cofetarie din Timisoara.

Redam in intregime comunicatul emis de Directia Generala Antifrauda Fiscala, cu privire la actiunile de control efectuate:

„(1) In ce priveste suspendarea activitatii restaurantului PUB 18 pentru doar 3,18 lei, asa cum a fost prezentata de mass-media, fara a fi solicitati sa ne prezentam punctul de vedere, va aducem la cunostinta urmatoarele:

– din compararea raportului informativ emis de casa de marcat cu monetarul reprezentand incasarile zilei, pana la momentul controlului, a rezultat o diferenta in minus de 1.596,72 lei, nu de 3,18 lei.

– in nota explicativa semnata olograf de barmanul unitatii este precizat ca acesta i-a inmanat administratorului societatii <<in jur de 1.600>> lei.

– la solicitarea inspectorilor de a prezenta dovada, constand in dispozitia de plata, acesta a precizat ca nu detine un astfel de document intrucat l-a inmanat administratorului, desi legea prevede ca un exemplar al dispozitiei de plata trebuie sa ramana in unitate.

– administratorul societatii a venit ulterior controlului pentru a prezenta dispozitia de plata, intr-un singur exemplar, pentru suma de 1.600 lei.

(2) Despre Cofetaria Codrina din Timisoara s-au publicat stiri, din nou fara a ne fi solicitata pozitia, prin care a fost prezentata o situatie fara corespondenta cu realitatea, respectiv suspendarea activitatii pentru un plus de 1.5 lei in casa de marcat. In fapt, inspectorii DRA Deva nu au verificat deloc activitatea SC Codrina SRL.

(3) In legatura cu materialele aparute in presa legate de confiscarea „urzicilor unei batranici” de catre Directia Antifrauda, fara a fi intrebati in legatura cu veridicitatea informatiei, precizam ca acest lucru este, de asemenea, nereal. Acest gen de activitati nu intra in sfera actiunilor intreprinse de DGAF. Sugeram reprezentantilor presei sa verifice aceasta informatie cu alte institutii care au astfel de atributii.

Linia prioritara de actiune a DGAF este analiza, investigarea si instrumentarea cazurilor de frauda fiscala organizata si sistematica.

In 2014, 90% dintre cazurile instrumentate de Directia Antifrauda au vizat prejudicii de peste 1 milion de euro/dosar, iar in primele doua luni din 2015 procentul dosarelor de peste 1 milion de euro au reprezentat 87% din total sesizari penale inaintate organelor de ancheta”.

Foto: observator.ro

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. pai dati in judecata reprezentantul mass media care a facut astfel de afirmatii care pot fi considerate calomnioase la adresa ANAF. daca nu actionati in justitie pe cel care a afirmat cele de mai sus, inseamna ca este adevarat ce a publicat presa

  2. Sigur sunt reale cazurile ce le prezinta presa, eu stiu personal un caz in care s-a procedat astfel. Un abuz grosolan al ANAF pentru care vor fi repercursiuni ulterioare.