Inca doua blocuri mari din Timisoara de pe un bulevard important intra in reabilitare termica!

TIMISOARA. Primaria Timisoara a semnat contractul cu firmele castigatoare la licitatii pentru inca doua blocuri din oras care urmeaza sa fie reabilitate termic pe bani europeni.

Este vorba despre blocul cu numarul 63 de pe bulevardul Take Ionescu. Valoarea acestei lucrari este de 407.000 de euro, fara TVA, iar termenul de executie este de 56 de zile calendaristice de la emiterea ordinului de incepere a lucrarii. Valoarea estimata a acestui proiect a fost, inaintea licitatiei, de 543.000 de euro fara tva.

De asemenea, tot pe Take Ionescu a fost incheiat contractul cu firma castigatoare pentru reabilitarea termica a blocului de la numarul 45. Valoarea proiectului este de 208.000 de euro fara TVA, iar termenul de executie este de 42 de zile calendaristice. Valoarea estimata initial a fost de 285.000 de euro fara TVA.

Zeci de blocuri din Timisoara au intrat in acest program de anvelopare pe bani europeni. valoarea totala a proiectului este de aproximativ zece milioane de euro.

La fiecare imobil in parte, 60% din valoare este acoperita din fonduri europene, iar 40% de Primarie si de asociatia de proprietari. Locatarii ar urma sa contribuie, in functie de venituri. Ei vor pune de la 10% pana la 30%, restul pana la 40% fiind acoperit de municipalitate.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.