Cascada de radare! Ce le-au facut politistii de la Rutiera soferilor din Timis intr-o singura zi?

TIMISOARA. Sute de soferi s-au ales cu amenzi in doar 24 de ore in Timis! Politistii de la Circulatie au organizat o ampla actiune in tot judetul si au stat cu ochii pe conducatorii auto.

In ziua de 4 mai agentii au dat nu mai putin de 325 de sanctiuni, aproape 200 dintre ele fiind pentru vitezomani. De asemenea, oamenii legii au ridicat 20 de carnete.

Radarele au fost amplasate pe mai multe sosele, in sistem cascada, si niciun sofer n-a scapat de vigilenta politistilor rutieristi.

Nu doar cei care au calcat puternic pedala de acceleratie s-au ales cu amenzi, ci si soferii care au depasit neregulamentar ori n-au purtat centura de siguranta.

O femeie de 60 de ani din Timisoara a fost depistata in timp ce conducea pe DN 6, in localitatea Sustra, cu o 110 km/h pe un sector de drum cu limita de 50. Soferita s-a ales cu o amenda de 877,5 lei si a ramas fara permis pentru urmatoarele 3 luni.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.