Ce se intampla cu Festivalul Berii de la Timisoara din acest an si cum a pierdut primaria o multime de bani

TIMISOARA. Gata cu festivalurile langa stadionul Dan Paltinisanu, dar gata si cu o parte din sponsorizarile primite de Primaria Timisoara. Pentru ca nu poate face Festivalul Berii pe platoul de langa Dan Paltinisanu, organizatorul manifestarii a decis sa retraga sponsorizarea pe care o dadea Primariei Timisoara.

Potrivit reprezentantilor primariei, este vorba despre 300.000 de euro, bani care erau acordati municipalitatii pe 3 ani. Compania care organizeaza an de an traditionalul festival la Timisoara a decis sa renunte la contractul pe care il avea cu primaria, semnat in martie 2013.

Cei 300.000 de euro erau acordati municipalitatii pentru o perioada de 3 ani, „pentru organizarea evenimentelor cultural-artistice, educationale, sportive, precum si lucrarilor in domeniul reabilitarii cladirilor istorice sau de infrumusetare a orasului, materialelor si evenimentelor de promovare a imaginii orasului, actiunilor de mediu sau de promovare a Timisoarei in competitia Capitala Europeana a Culturii 2021”.

Festivalul Berii se tine totusi anul acesta, insa la Padurea Verde, nu pe platoul stadionului, dupa ce timisorenii care locuiesc in zona s-au revoltat de galagie si mizerie.

„Ca urmare a faptului ca platoul din exteriorul stadionului Dan Paltinisanu nu mai este o optiune viabila pentru desfasurarea evenimentului – din cauza numeroaselor sesizari pe care le-au facut locatarii din zona, cerand municipalitatii sa mute amplasamentul destinat desfasurarii evenimentelor intr-o alta locatie – au fost cautate solutii pentru identificarea unei alte locatii optime desfasurarii acestui eveniment. Cu toate acestea, compania organizatoare si-a exprimat intentia rezilierii de drept a contractului de sponsorizare, avand in vedere ca propunerile pe care Primaria Timisoara le-a inaintat ca variante de amplasament nu au fost agreate cu compania, dar si perioada scurta ramasa pana la data planificata pentru desfasurarea festivalului”, se arata in referatul ce insoteste proiectul de hotarare pentru rezilierea contractului.

Din 2013 si pana in prezent, Primaria Timisoara a beneficiat de 250.000 de euro de la compania in cauza. Restul, de 50.000 de euro, nu vor mai ajunge in conturile primariei, sustin oficialii municipalitatii.

Consilierii locali trebuie sa adopte proiectul, iar contractul inceteaza de drept dupa expirarea a 30 de zile de la data notificarii celeilalte parti. Cu toate astea, reprezentantii primariei sustin ca Festivalul Berii va avea totusi loc anul acesta, in perioada 5 – 7 iunie, dar nu in zona stadionului.

CITESTE SI: Gata cu distractia pe platoul de la stadionul Dan Paltinisanu! Primarul Nicolae Robu vrea sa interzica festivalurile in zona. Unde le muta?

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Foarte bine!!! Am scăpat de chiohanele , fără rost!!! Doamne ajuta!!! Ca sau pierdut 50000 de euro , nici o pagubă! Decât țigănia aia desantata numită festival mai bine fără !!!!

  2. N-am auzit ca Oktoberfest sa se tina in afara oraselor in Germania.In Timisoara era realmente un bilci infect dar asta e vina organizatorilor.Iar pentru mizeria si zgomotul infernal exista legi in tara asta,dar politia nu le-a aplicat niciodata.