TIMISOARA. Primaria Timisoara e buna de plata, dupa ce a pierdut un proces cu Curtea de Apel. Inspectorii Curtii de Conturi sustin ca municipalitatea a alocat ilegal bani echipei de fotbal condusa de Marian Iancu. Se intampla pe vremea Administratiei Ciuhandu, cand alesii locali au dat aproape 7 milioane de euro echipei Poli Timisoara, cu acordul secretarului primariei, Ioan Cojocari, care a avizat de legalitate proiectul prin care au fost alocati banii.
Consilierii locali de acum sustin ca nu mai au incredere in Ioan Cojocari, asa ca au decis sa dea un „vot de principiu”. Propunerea a venit din partea alesului PSD, Alfred Simonis.
„Lasand la o parte simpatiile si antipatiile, un lucru este clar: bugetul a fost prejudiciat cu o suma importanta de bani. Unii considera ca Ioan Cojocari este vinovat, altii nu. Tocmai de aceea, poate ar trebui sa dam un vot de principiu privind increderea pe care o au consilierii locali in secretarul municipiului Timisoara”, a spus Alfred Simonis, in sedinta ordinara a Consiliului Local de vineri.
Dupa cateva explicatii din partea lui Ioan Cojocari, care a dat asigurari ca finantarea nu a fost ilegala, alesii au votat. Au ridicat fiecare mana pentru a afla care dintre ei mai are incredere in Ioan Cojocari. Un singur consilier local crede inca in secretarul Primariei Timisoara, aflat in functie inca din anul 1992. Este vorba despre Florian Stoian, membru PNL, fost PP-DD, ajuns nu demult in partidul condus de primarul Nicolae Robu.
Explicatia lui Florian Stoian? Inca are incredere in Cojocari, pentru ca daca nu a ajuns la puscarie dupa atatia ani… atunci nu face ilegalitati, crede alesul municipal.
„Da, sunt singurul care am ridicat mana, pentru ca eu nu sunt in masura sa stiu ce atributii are el acum. Ca n-a facut aia, ca n-a facut aia… Din moment ce nu ii cunosc atributiunile, nu ma pot pronunta. Am incredere. Daca de 25 de ani (n.r. de fapt de 23) e secretar si nu a intrat la puscarie, fiti siguri ca nu face ilegalitati. Parerea mea!”, ne-a declarat Florian Stoian.
Potrivit alesilor PSD, votul de principiu are o relevanta publica, nu politica.
„Am incercat sa transam odata pentru totdeauna acea disputa aparuta in zona publica dupa pierderea irevocabila a procesului. Noi am ridicat mana pentru a se vedea ca privim cu mare neincredere si suspiciune avizele de legalitate ale secretarului, care uitati unde au dus si pot sa intre intr-o zona de nelegalitate pe viitor. Nu are nicio relevanta procedurala, noi am aratat ca nu-l sustinem si ca ne e teama de ilegalitatea unora dintre hotarari”, a explicat consilierul local Radu Toanca.