Deputatul de Timis Gheorghe Ciobanu propune o institutie a prefectului mai puternica

TIMISOARA. Prezent vineri la Ziua Portilor Deschise de la Prefectura Timis, deputatul Gheorghe Ciobanu a spus ca, in contextul descentralizarii si regionalizarii, institutia prefecturi trebuie sa isi intareasca pozitia si sa ramana o institutie de baza a administratiei din Romania.

Prefectura este o institutie care a reprezentat in intreaga sa istorie, indiferent de numele persoanelor care au condus-o, un exemplu de profesionalism. Ea a contribuit la dezvoltarea judetului nostru si la coagularea unor energii pozitive in comunitatea noastra. Chiar daca am petrecut doar o scurta perioada aici, ma leaga multe amintiri frumoase: am invatat foarte multe despre administratie din functia pe care am detinut-o si am realizat importanta uriasa a functionarii acestei curele de transmisie intre administratia centrala si cea locala”, a spus Gheorghe Ciobanu, care a fost si subprefect de Timis inainte de a reprezenta judetul in Parlamentul Romaniei.

Institutia Prefecturii nu a pierdut din prestigiul sau, dar a inceput sa aiba o functionalitate redusa, uneori decorativa. Cu totii ne dam seama ca rolul prefectilor si al subprefectilor este mai redus decat era, spre exemplu, acum 10 ani si ca implicarea institutiei in viata comunitatii a scazut si ea. S-a ajuns ca rolul prefectilor sa fie acela de a contesta din cand in cand actiunile unor primari, ceea ce este prea putin la cata importanta ar trebui sa ocupe aceasta functie. Lucrul pentru care pledez eu tine de acordarea unor parghii de actiune mult mai semnificative Prefecturilor la nivel national. institutia trebuie reinvestita atat cu incredere, cat si cu sustinere efectiva astfel incat rolul declarat (de a reprezenta Executivul in teritoriu) sa fie si indeplinit in realitate. As merge chiar mai departe cu sustinerea mea si as spune ca prefectii din judetele regiunilor de dezvoltare ar trebui sa constituie grupuri de lucru si de actiune comuna in vederea pregatirii reorganizarii administrativ-teritoriale a Romaniei.  La urmatorul ciclu electoral, atributiile prefectilor si subprefectilor a trebui sa fie crescute si asta din trei motive: in primul rand impartirea Puterii efective catre mai multe institutii si persoane minimizeaza riscul baronizarii (fie la primari, fie la presedinti de CJ). In al doilea rand Guvernul trebuie sa fie mai implicat in tot ceea ce se intampla in teritoriu. Nu e suficient sa aloci niste fonduri catre CJ-uri si apoi sa te speli pe maini. Si in al treilea, dar nu in ultimul rand cred ca este nevoie de un feed-back dinspre teritoriu spre administratia centrala. Ma gandesc chiar la ideea ca institutia Prefecturii sa poata genera propuneri administrative sau, de de nu?, legislative catre Executiv si Parlament”, a mai spus deputatul Gheorghe Ciobanu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. acesta este viitorul candidat pdl, ah, psd pt primaria timisoara…

    PS: mai bun ar fi grindeanu, si asta spune unu’ care nu a votat cu partidul lui iliescu decit o singura data, ca sa nu ajunga vc tudor presedinte