Lucrari oprite pe o strada din centru la Timisoara. Nu se mai pune nicio placa de pavaj. FOTO!

TIMISOARA. Santierul din centrul istoric al Timisoarei este din nou in impas. Sunt probleme mari cu aprovizionarea cu piatra, iar licitatia pentru punerea in valoare a vestigiilor a fost contestata.

Oficial, ar trebui sa putem circula pe aleile pietonale proaspat reabilitate in aceasta vara, mai exact din 29 iulie, conform contractului, insa autoritatile locale sustin ca santierul se va inchide pana la sfarsitul anului.

Pe strada Mercy nu se mai lucreaza de cateva saptamani, desi aceasta ar fi trebuit sa fie gata prima. Sau cel putin asa a promis in nenumarate randuri edilul Timisoarei. Motivul? Nu avem piatra mare de granit. Primarul Nicolae Robu a ales o piatra mai greu de gasit, iar muncitorii pur si simplu nu au cu ce sa paveze viitoarea alee pietonala.

reabilitare-centru-istoric-piatra-cubica-19-mai (10)

„Avem probleme de aprovizionare… Pe Blaga se lucreaza, au venit doua transporturi de placi mari, e adevarat ca transporturi mai mici. Trebuie sa soseasca un tir si pe Blaga sunt toate conditiile sa se lucreze. Pe Mercy, din pacate, nu se lucreaza, pentru ca nu este piatra, furnizorul nu ne-a mai dat piatra de cateva luni. Nu este problema de bani si sper sa nici nu fie… este doar o problema cu furnizorul, eu asa am fost informat. Aceasta piatra mai speciala, cea de pe mijloc, ne lipseste. Astfel de piatra nu gasesti oriunde”, a explicat primarul Nicolae Robu.

Aproape jumatate din strada Eugeniu de Savoya a fost pavata deja, insa muncitorii de la Romprest, firma care a castigat licitatia pentru lucrarile de reabilitare a centrului istoric, mai au destul de lucru. Potrivit edilului-sef, in cateva saptamani ar trebui sa fie gata si Piata Libertatii.

reabilitare-centru-istoric-piatra-cubica-19-mai (1)

„Pe Savoya se lucreaza, in Piata Unirii se lucreaza foarte bine, pe Alecsandri se termina partea care tine de Libertatii, au mai aparut si niste modificari… a inceput deja pavarea pe Alecsandri, dinspre Libertatii spre Unirii, dar au mai aparut niste dispozitii de santier, de extindere, spre exemplu, a parcarii pe Victor Vlad Delamarina, unde la un moment dat era gata, dar proiectantii au ajuns la concluzia ca e bine sa se mai mearga cativa metri incolo, la fel s-a extins si pavajul pe Brediceanu, pana in zidul acelei cladiri din stanga… in Piata Libertatii este aproape gata in afara de zona de vestigii. Acolo se termina probabil totul in aceasta saptamana. Dincolo se lucreaza foarte bine, in Piata Unirii, s-a avansat mult. Sunt si acolo probleme cu vestigiile, sigur, dar nu ne impiedica deocamdata, avem front de lucru mult”, a completat Robu.

Ultima piatra livrata a sosit la Timisoara in 10 mai si este destinata pavarii strazii Lucian Blaga. Este vorba despre 7,5 tone dale de andezit, care au fost aduse de la Deva.

Avem asadar probleme cu pavajul, dar avem probleme si cu vestigiile, pentru ca inca nu stim ce se va intampla cu ele. Licitatia organizata pentru punerea acestora in valoare a fost contestata, sustin oficialii primariei.

„A fost contestata licitatia privind achizitia contractului de lucrari, proiectare si asistenta tehnica din partea proiectantului pe parcursul executiei lucrarilor. Autoritatea contractanta, conform legii, va transmite in termen de 5 zile o copie a dosarului de achizitie publica la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor, care are obligatia sa emita, in termen de 20 de zile, o decizie cu privire la cele contestate. In cazuri temeinic justificate, aceasta perioada poate fi prelungita cu inca 10 zile”, ne-a declarat Alina Pintilie, purtator de cuvant Primaria Timisoara.

***

Lucrarile de reabilitare a centrului istoric din Timisoara au inceput la sfarsitul lunii octombrie 2013 si sunt realizate de firma Romprest, care face lucrari de arhitectura, rutiere, de alimentare cu apa si canalizare, retele de alimentare cu energie electrica, instalatii electrice pentru iluminatul public si telecomunicatii.

Va reamintim, lucrarile de reabilitare din cartierul Cetate reprezinta un proiect mai vechi al Timisoarei initiat de administratia Ciuhandu, care a pus piatra de temelie in primavara anului 2012. Acestea se executa treptat, cu aproape 15 milioane de euro, 80% din bani venind de la UE, ca fonduri nerambursabile.

Ar trebui sa fie complet refacute 10 strazi in zona Unirii: Sergent Constantin Musat, Vasile Alecsandri – pe tronsonul Piata Unirii si Libertatii, Lucian Blaga – pe tronsonul Piata Unirii si Piata Huniade, Florimund Mercy, Franceso Griselini, Fara Nume 2, Radu Negru, Eugeniu de Savoya, General Praporgescu si Enrico Carusso.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. cat de tendentios poate fi titlul acestui articol…”nu se mai pune nicio placa de pavaj”??? cand scrie clar ca doar pe mercy e intrerupt si in unirii/blaga continua pavarea. e evident ca donsoara asta deaconescu nu il are la sufletel pe robu, probabil chiar pe buna dreptate, dar sa te injosesti ica jurnalist si la orice articol pe care il scrii sa bagi un titlu de-asta penal si neadevarat e jenant…

  2. Daca nici piatra nu mai e in tara asta, atunci putem sa plecam.

  3. Voi stiti cat de lunga e str. E de Savoia. Abia daca s-a pavat un sfert.

    • In Timisoara toate strazile sunt lungi. Chiar si cele scurte (vezi Dragalina)