Sarbatoarea nemtilor din Banat! Ce surprize se pun la cale in Timisoara si Sacalaz

TIMISOARA.  Forumul Democrat al Germanilor din Banat organizeaza alaturi de Forumul Timisorean si de Forumul German al Tineretului Banatean “Zilele Germanilor din Banat” in perioada 29-31 mai la Timisoara. Editia cu numarul 12 din acest an sta sub semnul a 25 de ani de la infiintarea FDGB si a 250 de ani de existenta a comunei Sacalaz. Vor fi prezente ansambluri populare germane din judetele Arad, Caras-Severin, Mehedinti si Timis, dar si grupe de dans si fanfare din Germania. Manifestarile vor fi onorate de oaspeti de rang inalt din comunitatea germana din Romania si din Germania, din mediul administrativ si diplomatic.

Iata intreg programul sarbatorii!

Vineri, 29.05.2015  la Sacalaz

ora 10.00 Defilare a sase grupe folclorice din Banat si Germania in port svabesc acompaniate de fanfara din Reutlingen
ora 11.00 Liturghie festiva in biserica romano-catolica
ora 12.15    Depunere de coroane, inaugurare monument al germanilor din Sacalaz
ora 14.00    Dezvelire placi memoriale Egidius Haupt si Ernst Kannengießer, traditii ale rugii svabesti din Sacalaz in fata casei de cultura
ora 15.00    Alocutiuni
ora 17.30    Comemorarea stramosilor in cimitir
ora 20.00    Bal de ruga banateana

Sambata, 30.05.2015    la Timisoara

ora 11.00    Deschiderea festiva a “Zilelor Germanilor din Banat” cu Opera Nationala Romana    alocutiuni si discursul festiv rostit de presedintele FDGB Ioan Fernbach, acordarea distinctiei „Acul de aur” post mortem presedintelui de onoare Karl Singer, decernarea premiului Stefan Jäger si inmanarea medaliilor jubiliare catre cei mai apropiati colaboratori si sustinatori ai FDGB

ora 16.30 la Sala Capitol – Spectacol folcloric de dansuri si muzica svabeasca din Banat cu
participarea a 17 ansamburi culturale din tara si strainatate Filarmonicii Banatul
ora 21.00 la Casa Adam Müller-Guttenbrunn –  Bal svabesc

Duminica, 31.05.2015 Timisoara

ora 11.00 la Domul romano-catolic din piata Unirii – Adoratie oficiata de ES Martin Roos, episcop de Timisoara

ora 11:30    in Centrul Timisoarei – Parada portului popular german – defilare cu 200 de perechi,
depunere de coroane la monumentul revolutiei in piata Victoriei si spectacol de dans in piata Libertatii

La aceste manifestari vor participa ansambluri populare germane si svabesti din Sannicolau Mare, Biled, Varias, Deta, Bocsa, Resita, Orsova, Lugoj, Buzias, Arad, Vladimirescu, Santana si Timisoara, alaturi de formatiile svabilor emigrati la Singen si Reutlingen. Partea muzicala o vor asigura fanfara germana din Recas, Timisoara Big Band si fanfara Original Donauschwäbische Blaskapelle Reutlingen(Germania).

Zilele Germanilor din Banat sunt un prilej de revenire acasa a celor emigrati si de reuniune cu membrii comunitatii svabesti ramase pe meleagurile romanesti. Este cea mai mare manifestare culturala a Forumului Democrat al Germanilor din Banat sub semnul intraductibilului „Heimat” – adica a patriei. Jubileul de la Sacalaz este organizat de catre un comitet al germanilor emigrati din localitate sub coordonarea doamnei Christine Theresia Neu in stransa colaborare cu primaria comunei.

FOTO: Zoltan Pazmany

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.