Alte locuri de poveste, la doi pasi de Timisoara, unde sa mergi in weekend, sa te balacesti, sa vezi tinuturi minunate si sa savurezi bunatati de-ti lasa gura apa!

TIMISOARA. Daca sunteti amatori de a face excursii scurte, de o zi sau doua, si ati epuizat deja toate atractiile din Banatul Montan sau de prin Timis, o idee buna ar fi sa vizitati diferite obiective turistice din Serbia. Vecinii de peste granita au o oferta foarte bogata, preturi decente si foarte multi localnici care vorbesc romaneste.

Voivodina este una dintre cele mai frumoase regiuni ale Serbiei, aflata in imediata vecinatate a granitei cu Romania, deci foarte aproape de Timisoara.

Este important de stiut ca puteti intra in Serbia doar cu buletinul de identitate (pentru adulti) si cu pasaportul (pentru copii). Cultura, bucataria traditionala si ospitalitatea de neegalat fac din Voivodina o atractie turistica pe care nu trebuie sa o ratati in aceasta vara.

Iata unde puteti ajunge usor cu masina din Timisoara si ce nu aveti voie sa ratati!

VARSET

Aflat foarte aproape de granita si un important centru romanesc, Varsetul este foarte usor accesibil, deoarece se afla la doar cativa km de granita.

varset

Puteti vizita orasul si puteti urca pana la Turnul din Varset (CULA) care se poate vedea deja din Romania. Legendele spun ca acest turn ar fi fost legat subteran de Cula din Ciacova, insa istoricii nu au confirmat niciodata aceste povesti.

cula-varset (4)

Daca sunteti amator de parapanta, puteti sa va luati echipamentul si sa incercati sa va luati zborul de pe dealul de la Varset sau doar sa admirati privelistea.

Nu ratati o masa cu specialitati locale, pentru ca, nicaieri nu se mananca mai bine ca la sarbi.

NOVI SAD

Cea mai ofertanta, dar si cea mai indepartata destinatie este capitala regiunii, orasul Novi Sad. Capitala Voivodinei va poate tine ocupati cel putin un weekend intreg.

Principala atractie turistica o constituie cetatea Petrovaradinului, construita de austrieci pentru respingerea turcilor si scena a unor batalii faimoase in care si-a castigat renumele de „Gibraltarul Dunarii”. Construita pe o stanca inalta, cetatea are patru etaje in adancime, cu 16,5 km de galerii subterane, arcade si cupole, cu 12.000 de puscarnite si 13 porti.

Citadel_Petrovaradin-novi-sad
Ajunsi in centrul orasului, nu trebuie sa ratati Piata Libertatii cu a sa Catedrala Romano-catolica deosebit de impunatoare, apoi cladirea Teatrului National Sarb, Primaria, cladirea „La Omul de Fier” sau Palatul Episcopal.

novi-sad

O plimbare pe strada Dunavska va va face sa simtiti cu adevarat pulsul vietii din Novi Sad, dupa care puteti incheia plimbarea in superbul parc Dunavski.

smestaj_novi_sad1

BACKA PALANKA

Daca tot ajungeti pana la Novi Sad, merita sa trageti o fuga si pana la Bac, 20 km mai la vest, unde se gaseste una din cele mai spectaculoase cetati medievale ale Serbiei.

Tvrdjava-Bac-2

Urcati-va in turnul Donzon Kkula pentru a va bucura de o priveliste incantatoare. Daca vreti sa innoptati in zona, aici este locul cel mai potrivit, cazarea fiind foarte convenabila.

KANJIZA

In localitatea balneara Kanjiza exista bai termale de peste un secol, acestea functioneaza din anul 1913 si sunt printre cele mai cunoscute din tara. Aici exista programe foarte bine puse la punct pentru tratament de specialitate, la preturi bune, dar si bilete simple pentru vizitatorii ocazionali.

www.zoltansarnyai.com

www.zoltansarnyai.com

SUBOTICA

Aproape de granita cu Ungaria se afla incantatorul orasel Subotica, un adevarat oras-muzeu cu numeroase cladiri in stil secesion. Cele mai reprezentative constructii ale sale sunt Sinagoga (1902), Primaria (1908), Palatul Rajhl (1904) si edificiul Bibliotecii Orasului (1894).

subotica_pic8

Uimeste si cladirea teatrului, in stil neoclasic, cu caracteristica colonada de sase stalpi pe fatada. Multe cladiri din centrul Suboticei sunt ornamentate cu faimoasa ceramica „Zolnaj”.

PALIC

La cativa kilometri de Subotica, se afla lacul Palic, cu o lungime de 8 km si o latime de 950 metri, dar care nu e foarte adanc, numai 2 metri. Apele acestuia au proprietati balneo-terapeutice, iar plajele frumos amenajate asteapta deja turistii dornici de relaxare. Daca decideti sa ramaneti aici peste zi, merita sa vizitati gradina zoologica, Turnul de Apa, strandul, Marea Terasa, Pavilionul Muzical sau Hotelul Jezero. Incercati si vinul local „kadarka”, papricasul de cocoș sau mancarea traditionala „perkelt”.

palic-zoo-lac

SOMBOR

Dupa ce treceti de Subotica, mai mergeti 60 km si ajungeti la nobilul oras Sombor, caracterizat prin arhitectura in stil baorc din centrul vechi. Primaria in stil clasic dateaza din 1848 si are un turn inalt inconfundabil. Impunatoarea cladire a administratiei are atatea camere cate zile are un an si adaposteste cel mai mare tablou din Serbia (29X2m)- „Batalia de la Senta” de F. Aizenhut.

SOMBOR

In centru se gasesc biserica „Sf. Gheorghe” si Palatul Parohial Catolic (sec. XVIII). Turnul lui Pasa, din apropierea pietii, a fost reamenajat si in el se afla atelierele pictorilor din Sombor.

APATIN

Daca ati ajuns pana la Sombor trebuie sa faceti o scurta incursiune putin mai la sud, in micutul orasel Apatin. Nu veti regreta! Aici se produce bere inca din anul 1756, iar sortimentele locale sunt extrem de apreciate. Tot aici se gasesc baile termale Junakovic, foarte bine dotate.

Junakovic-apatin

KIKINDA

Kikinda este centrul administrativ al Banatului de Nord. Legaturile acestui oras cu Romania sunt traditionale, multi dintre romanii din zona de granita fiind deja obisnuiti cu acest oras, mai ales pentru cumparaturi. Insa pentru turistii de ocazie merita sa subliniem ca principalele obiective de vizitat sunt centrul orasului cu Primaria (1894), Vila Lepedat (1908), Muzeul arheologic din cladirea Kurija (adaposteste un schelet de MAMUT descoperit in zona in 1996), Biserica Sf. Nicolae (1769) cu al sau ceas solar si moara Stara Suvaca, una din cele doua constructii de acest gen inca existente in Europa.

kikinda-colaj

ZRENJANIN

Aproape de Jimbolia noastra, orasul Zrenjanin are de oferit o atmosfera incantatoare. Piata Libertatii din centru este foarte atractiva, fiind dominata de cladirea Primariei construita in 1820. Merita sa vedeti Biserica catolica Nepomuk, Muzeul National, fostul Palat al Finantelor si cladirea Teatrului National ce adaposteste cea mai veche sala de teatru din Serbia. Din Piata Libertatii, continuand pe strada regele Alexandru I, veti vedea istoria orasului in palatele Beceova, Panjijeva, Kovaceva, Tuneorva (numit si Seherezada, din cauza stilului unic, maur) etc.

zrenjanin

Acestea sunt doar cateva dintre cele mai importante destinatii turistice ale Voivodinei, ofertante si usor accesibile din Timisoara.

Pe langa acestea, Voivodina ascunde multe alte bijuterii turistice, cunoscute mai degraba localnicilor: micul orasel Sremski Karlovci, fosta capitala spirituala a Serbiei; Backi Petrovac cu al sau festival dedicat carnatilor „Kulen”; Bezdan, ape terapeutice bogate in iod, faimoase in toata Serbia; Udzak, unde poate fi admirata faimoasa statuie „Zeita cu Parul Rosu” veche de peste 7 milenii.

La toate acestea adaugam frumusetile naturii, plimbarile cu bicicleta, nenumaratele posibilitati de practicare a sportului, dar si mancarea traditionala absolut delicioasa.

Toate acestea fac din Voivodina o destinatie turistica fascinanta spre care va indemnam sa va indreptati vara asta.

CITESTE SI: Oaza de liniste, de relaxare si loc de balaceala foarte aproape de Timisoara. Cum ajungi acolo?

CITESTE SI: Bucate alese din peste proaspat scos din Dunare, la doar cativa kilometri de Timisoara. Cum poti ajunge in acest loc de poveste?

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. e foarte frumosss

  2. Super articolul! Sa ne tineti la curent cu viitoarele festivaluri in zona, va rog!

    Citind articolul ma gandeam sa fac o tura de o zi cu bicicleta pe ruta Jimbolia – Comlosu Mare – Kikinda – Srpska Crnja – Jimbolia. N-am fost niciodata in zona respectiva; alte pareri, sugestii?

    Ar fi super un articol si cu ture de bicicleta recomandate in Voievodina, sigur se gasesc multi doritori.

    • Cauta pe FB grupuri de biciclisti timisoreni, poate fac ei vreo iesire spre Serbia.

  3. mai e si Bela Crkva(Biserica Alba), cu mai multe lacuri …

  4. Pe scurt, la cativa pasi de Timisoara, dai de cultura in adevaratul sens al cuvantului.
    Nu zic ca Timisoarare nu are asaceva, dar nu se compara cu ce am vazut mai inainte in pozele expuse mai sus…

    Frumos articol, multumesc de informatie.

  5. Excelent articol, felicitari !