Greseala unui sofer care conducea un microbuz cu 9 oameni pe o sosea din Banat. Pe cati i-a bagat in spital?

CARAS SEVERIN. Accident intre Toplet si Baile Herculane! Soferul unui microbuz care transporta 9 persoane a facut o greseala care a dus la ranirea mai multor oameni.

In timp ce conducea, barbatul a scapat telefonul mobil pe podeaua masinii. A facut imprudenta sa se aplece dupa el.

In secundele in care se chinuia sa-l recupereze, soferul n-a mai fost atent la drum, astfel ca, intr-o curba, a pierdut controlul volanului, iar microbuzul s-a rasturnat pe marginea soselei.

3 oameni au fost raniti.

Accidentul s-a petrecut intr-o curba usoara, pe fondul neatentiei in conducere. Soferul a vrut sa isi recupereze telefonul cazut pe podea. Trei persoane au ajuns la spital in urma accidentului. Se pare ca starea ranitilor este una buna, acestia fiind raniti usor”, a declarat pentru resita.ro ag. sef. adj. Ancuta Chetan, purtator de cuvant al IPJ Caras-Severin.

Soferul va fi cercetat pentru vatamare corporala din culpa. Microbuzul plecase din Hunedoara si se indrepta catre Targu Jiu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.