Sorin Grindeanu, ales presedintele PSD Timis prin vot deschis de peste 500 de delegati

TIMISOARA. Peste 500 de persoane au participat la Conferinta judeteana de alegeri a PSD Timis. Nu a fost nicio surpriza in privinta noului sef al PSD Timis deoarece singurul candidat pentru aceasta functie a fost actualul ministru al Comunicatiilor, Sorin Grindeanu.

Grindeanu a fost timp de mai multe luni presedintele interimar al acestei organizatii, iar acum a preluat conducerea PSD Timis ”cu acte in regula”, in mod oficial.

La propunerea deputatului Ion Mocioalca, vicepresedinte national al PSD Timis, Grindeanu a fost ales pe aceasta functie prin vot deschis. Acest lucru inseamna ca cei peste 500 de delegati prezenti nu s-au mai dus sa voteze la urnele pregatite in sala in care a avut loc sedinta, ci au votat prin ridicarea mainii.

Am fost de la lipitor de afise, pana la… ma trimitea doamna Florica Fasie dupa tigari, am ajuns acum la candidat la presedintia organizatiei Timis a PSD si iata, sunt si ministru in Guvernul Ponta. Toate acestea nu ar fi fost posibile fara ajutorul si sprijinul vostru”, a spus Grindeanu.

Biroul executiv judetean urmeaza sa fie ales de catre cei 151 de membrii ai Consiliului Judetean al PSD Timis, la propunerea noul presedinte al organizatiei. Asadar, in afara de liderul filialei judetene nu a mai fost aleasa o alta functie de conducere la aceasta conferinta de alegeri.

La aceeasi conferinta, social- democratii i-au simtit in repetatea randuri lipsa senatorului de Timis, Ilie Sarbu. Dealtfel, marele absent la acest eveniment al organizatiei pe care a condus-o mai multi ani la rand.

Foto: Virgil Simonescu

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.