TIMISOARA. Primarul Timisoarei, Nicolae Robu spune ca ideea de a transforma orasul in metropola este una realizabila si ca pentru aceasta este nevoie de studii de specialitate, dar si de sprijinul primarilor din comunele aflate la marginea orasului.
Robu crede ca mai devreme sau mai tarziu, Timisoara va deveni o metropola in adevaratul sens al cuvantului.
”Sa nu isi inchipuie cineva ca ideea de metropola, nu de zona metropolitana, Timisoara a fost doar asa, o idee abordata conjunctural pentru ca nu e deloc asa. Am convingerea ca metropola Timisoara se va crea mai devreme sau mai tarziu pentru ca acesta este cursul firesc al lucrurilor. Trebuie sa se inteleaga de catre toate comunitatile din jurul Timisoarei ca e in interesul lor sa ne dezvoltam ca o unitate administrativ teritoriala unica, cu un masterplan unic, sa stabilim la nivelul aceste comunitati si la nivelul acestei unitati administrativ teritoriale care ar fi metropola Timisoara unde facem un obiectiv. Va trebui sa avem si cel putin un lac, de exemplu. Cat de frumoase sunt lacurile Bucurestiului…”, a spus Nicolae Robu.
Primarul i-a cerut consilierului sau personal, Marian Vasile, sa aiba o intalnire cu Consiliul Consultativ Economic si sa inceapa o prima discutie cu reprezentantii acestuia, pe tema Timisoara- metropola.
”I-am cerut lui Marian Vasile ca la prima intalnire cu Consiliul Consultativ Economic sa transmita membrilor consiliului ca eu ii rog sa abordeze ca obiectiv prioritar generarea de idei pentru proiectul metropola Timisoara. Acolo sunt oameni cu mintea deschisa, cu viziune mai larga si vreau sa vad si punctele lor de vedere. Trebuie sa discutam mult despre continutul ideii pentru ca asa ceva nu se poate face cu forta, ci numai cu buna intelegere, cu sprijinul cetatenilor din intreaga zona implicata. Daca nu gandim intr-un masterplan unic reteaua de transport, apa, gaz, comunicatii, unde vor fi parcurile industriale, unde vor fi locurile de agrement, campusurile sportive, ce institutii culturale trebuie dezvoltate in plus ca iarasi nu e bine ca totul sa fie concentrat in down-town-ul metropolei. Trebuie sa fie si lucruri dispersate. Trebuie sa stabilim aceste lucruri in cadrul unui masterplan. In conceptia mea trebuie sa aiba primarii de arondisment care reprezinta interesele celor care traiesc in acel arondisment si ofera servicii aproape de ei”, a mai spus edilul.
In vechiul mandat, fostul primar al Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu a avansat ideea de zona metropolitana, pentru Timisoara, insa aceasta nu a fost privita cu ochi buni de catre primarii comunelor din jurul oraselor. Acestia s-au temut in special ca in localitatile lor vor fi amplasate fabrici care vor polua si vor face grea viata locuitorilor.
Pareri
A propos de lac in Timisoara,,, Ar fi frumos sa avem un mic port pentru vapoare mici, cu hangar pentru tinut vapoarele iarna, cu un atelier de reparatii, cu un hangar in care particularii ar putea ei insisi sa-si mestereasca vapoarele, barcile de agrement. Daca pretul de port nu e mare, am avea cetateni din Serbia si Ungaria amatori sa-si tina barcile in portul din Timisoara: Ar veni destui bani care sa permita locuri de munca si intretinerea apelor.
Asa am vazut in Olanda si cred ca se poate face si in marginea Timisoarei ceva asemanator. Bineinteles ca si Bega trebuie sa fie navigabila si in perspectiva legata de intregul sistem navigabil , sa putem ajunge cu barca pana la Marea Nordului, Acum , daca avem si un Consulat Onorific al Olandei la Timisoara, cred am putea primi mult know how in acest domeniu.