Premiera medicala la nivel mondial! S-a stabilit cand va avea loc primul transplant de cap din lume!

Doar doi ani ne mai despart de una dintre cele mai mari provocari medicale din toate timpurile. In decembrie 2017 va fi efectuat prima operatie de transplant de cap. Pacientul care va beneficia de transplant este un barbat din Rusia, care nu isi poate folosi corpul.

Valery Spiridonov are doar 30 de ani si a fost diagnosticat, inca de la nastere, cu o boala neuromusculara care duce la slabirea muschilor. Astfel, desi este perfect normal din punct de vedere psihic, barbatul nu isi poate folosi corpul.

Peste doi ani, acesta va primi corpul unei persoane aflate in moarte cerebrala.

Interventia va fi efectuata de un renumit chirurg italian, care va incerca, in premiera, sa transplanteze capul de la o persoana a carei organism nu functioneaza, la o alta persoana cu un organism sanatos, dar fara functii cerebrale, scrie realitatea.net.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.