Taxele si impozitele locale pe anul 2016 vin cu o ‘surpriza’ la Timisoara. Ce pregateste Primaria?

TIMISOARA. Nu cresc taxele si impozitele in anul 2016 la Timisoara. Cel putin nu toate. Administratia publica locala va mari insa doua taxe si va introduce supraimpozitarea, ca un fel de „Taxa pe paragina”, care se va plati atat pentru cladiri, cat si pentru terenuri. Iar sumele nu sunt deloc de neglijat. Se acorda, in continuare, scutiri de impozite.

Consilierii locali vor aproba, vineri, proiectul de hotarare pentru stabilirea taxelor si impozitelor locale pe anul 2016.

„Asa cum am promis in campania electorala din 2012 si cum am afirmat ca eu, ca liberal convins, nu o sa maresc niciodata nicio taxa si niciun impozit, toate taxele si impozitele locale ale Timisoarei vor ramane la nivelul de pana acum, cu exceptia a doua, care sufera majorari, urmare a faptului ca noul Cod Fiscal ridica minimum peste valoarea pe care noi am practicat-o pana acum. Este vorba despre Taxa pe cladiri, care la nivel de metru patrat are o foarte usoara crestere, si despre Taxa pe terenuri, unde de asemenea exista o crestere”, a explicat primarul Nicolae Robu.

Un alt aspect important impus prin Codul Fiscal se refera la faptul ca impozitul pe cladiri nu se mai stabileste in functie de cine o detine, o persoana fizica sau una juridica, ci se face referire la scopul in care este folosita cladirea.

„Pana acum erau impozite diferite daca imobilul apartinea unei persoane fizice sau unei persoane juridice. Acum s-au uniformizat impozitele, diferentele sunt in functie de ce se intampla in acea cladire. Daca este locuinta este un impozit, daca este folosita in alte scopuri, economice, de obicei, indiferent daca proprietar este o persoana fizica sau una juridica, impozitul este la alt nivel”, a mai spus edilul-sef.

Impozit chiar si de 5 ori mai mare pentru cladirile si blocurile aflate in paragina

Functionarii din Primaria Timisoara se pregatesc sa evalueze toate cladirile din oras pentru supraimpozitare. Mai exact, se face referire la asa-zisa „Taxa de paragina”, asa cum a numit-o Nicolae Robu, care va fi aplicata ca supraimpozitare, din 2016, atat pentru cladiri, cat si pentru terenuri. Nu se poate aplica insa pana cand municipalitatea nu face o evaluare a cladirilor aflate in stare de degradare. A fost stabilit chiar si un sistem de calcul, pe baza de punctaje, in care sa fie incluse cladirile si terenurile lasate in paragina. Proprietarii care nu-si intretin asadar fie casele, fie terenurile, risca sa plateasca chiar si de 5 ori mai mult impozit. Dar asta abia din anul 2017, cel mai probabil, in cazul in care imobilul sau terenul pe care il detin intra la supraimpozitare.

cladire istorica piata romanilor

„Supraimpozitarea, adica Taxa pe paragina, cum perseverez eu sa-i spun, pentru ca eu am lansat-o in spatiul public cu aceasta denumire… avem, pe de o parte, o prevedere referitoare la terenurile agricole, iar pe de alta parte alta referitoare la cladiri. Exista terenuri agricole si pe raza Timisoarei. Daca un teren agricol ramane nelucrat timp de 2 ani consecutiv, impozitul pe teren se majoreaza cu 500% incepand cu al treilea an. Deci nu e de joaca, aviz proprietarilor, indiferent cine sunt ei, pot fi si institutii de stat, nu ne intereseaza, noi vom aplica aceasta lege locala si vom majora taxele si impozitele pe tot ce va fi in paragina in oras”, a avertizat Nicolae Robu.

La cladiri, sustine edilul, exista o diferentiere de impozitare, in functie de o grila de evaluare a starii cladirilor. O comisie special instituita va evalua fiecare cladire si ii va acorda un punctaj. Se calculeaza degradarile la invelitoare, cornise, stresini, atic, jgheaburi, burlane si elemente de tinichigerie, la fatade – tencuiala, zugraveala, tamplarie, elemente decorative, la sarpanta, pereti, precum si la imprejmuire. Inspectorii primariei vor face referire la degradari minore, degradari medii si degradari majore. In cele din urma se vorbeste despre supraimpozitare cu 300% pentru punctajul procentual intre 30% si 59,99%, cu 400% pentru punctajul procentual intre 60% si 79,99% si cu 500% pentru punctajul procentual intre 80% si 100%.

In vizor sunt luati mai intai cei care locuiesc in cladirile istorice, dar nici cei care stau la bloc nu scapa de supraimpozitare la Timisoara.

„Evident ca nu putem face peste noapte o evaluare, ne vom concentra in mod normal pe cladirile monument istoric, dar ne intereseaza intregul oras. Sa nu stea pe ureche cei care locuiesc in zone marginale, lasandu-si cladirile in paragina. Se va face o inspectare a intregului oras si unde sare in ochi ca ceva e in paragina, e neingrijit peste o anumita limita dincolo de aceasta grila, se intra in evaluare de detaliu. Deci, se va intocmi o lista cu cladirile din oras care vor face obiectul evaluarii. Nu vom lua la rand in mod sistematic toate cladirile din oras, ci vom face o inspectare si vom intocmi o lista de cladiri ce vor intra in evaluare. Si blocurile sunt incluse. Exista o grila si pentru blocuri. Deci, punctajul maxim nu e unic, va fi specific pentru diverse categorii de cladiri. La blocuri se face pe asociatia de proprietari”, a mai explicat primarul Robu.

Potrivit sefului Directiei Fiscale a Primariei Timisoara, Adrian Bodo, va fi emisa cate o hotarare de consiliu local individuala pentru fiecare cladire care va intra la supraimpozitare.

„Legiuitorul spune ca se emite o hotarare de consiliu local individuala, pentru fiecare proprietar, atat la cladiri, cat si la terenuri, la care se constata ca sunt neingrijite. Se aplica din anul urmator constatarii. In intravilan, daca am constatat anul acesta, impozitul este majorat pentru anul viitor. La terenuri este aplicabil abia in 2018, dupa ce 2 ani consecutivi este lasat neingrijit terenul respectiv”, ne-a declarat Adrian Bodo.

Edilul-sef spune ca inca nu a hotarat cine va face parte din comisie si ca acest aspect va fi stabilit prin dispozitii de lucru ale primarului. Cert este ca din ea vor face parte „atatea persoane cate vor fi nevoie”.

Pentru inceput, Executivul Primariei Timisoara a impartit orasul in 44 de zone, de care se vor ocupa 22 de functionari din institutia de pe C.D. Loga. Fiecare va avea cate doua zone. Lor li se vor adauga insa si alte persoane, care vor inspecta efectiv orasul.

Si municipalitatea are insa cladiri si terenuri aflate in paragina, dar Robu sustine ca nu se pune problema supraimpozitarii primariei. Motivul? Administratia publica locala vrea sa-si renoveze toate cladirile si sa isi ingrijeasca terenurile. Se gasesc bani, spune primarul Timisoarei.

Analizati aici proiectul de hotarare privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2016!

Vedeti ce taxe speciale se vor plati la Timisoara in 2016!

Vedeti criteriile de incadrare a cladirilor in categoria cladirilor neingrijite!

Vedeti criteriile de incadrare a terenurilor in categoria terenurilor neingrijite!

Vedeti conditiile privind majorarea impozitului pentru terenurile agricole nelucrate timp de 2 ani consecutivi!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.