Studentii de la Universitatea Politehnica vor face practica intensiv. Vor munci ca si angajatii!

TIMISOARA. Vesti bune pentru studentii aflati in anul al treilea de studii la facultatile din cadrul Universitatii Politehnica din Timisoara. Ei vor face „practica concentrata”, adica nu vor mai fi obligati sa faca 2-3 saptamani de practica, ci aproape 240 de ore de practica, pe timpul verii. Ar putea fi si platiti.

Anul universitar 2015-2016 este primul an in care se face astfel de practica la UPT.

„Noi avem sursa specialistilor. Universitatea noastra a inceput de cativa ani un proces de adaptare la cerintele pietei muncii, o etapa a acestei adaptari fiind practica. Suntem in primul an universitar in care multi studenti de-ai nostri, care vor absolvi anul 3, vor merge spre companii, pentru o practica condensata de cel putin 200 de ore. Intre 200 si 240 de ore, depinde de domeniu”, a explicat prorectorul Mircea Popa, din cadrul UPT. Potrivit acestuia, studentii care nu sunt din Timisoara pot face practica si acasa, daca exista un contract de colaborare intre universitate si firmele care au deschise sedii in localitatile de domiciliu ale tinerilor.

Noul model de practica este mult mai aproape de studenti. Ei vor munci exact ca un angajat al companiei in care alege sa faca practica. Mai mult decat atat, ar putea fi si platiti, practica fiind considerata un internship.

„Pana acum, practica se organiza fragmentat in fiecare an de studiu, studentii aveau cate doua sau trei saptamani. Conceptul se schimba acum, ei vor fi ca si angajatii, vor lucra sase ore pe zi, o luna sau doua luni, vara, dupa incheierea sesiunii. Este practica obligatorie, noi am adaptat in curricula astfel incat in anul I si II nu mai sunt ore de practica, decat simbolic, in anul II, tocmai de alegerea domeniului. Vor fi echipe de lucru, studentii vor intra si in proiecte, iar anumite firme au si disponibilitatea de a-i plati, prin acel concept de internship in care practica se plateste. Mai mult, vor fi situatii in care studentii vor putea ramane sa lucreze toata vara, pentru ca si financiar firmele sunt interesate sa fie cat mai atractive pentru ei, avand interesul ca cei mai buni dintre acestia sa ramana la ei”, a explicat Viorel Serban, rectorul Universitatii Politehnica din Timisoara.

Aproape 1.500 de studenti vor face practica concentrata vara viitoare. Ei vor lucra 2 luni in firmele pe care le aleg.

„Ei vor lucra 2 luni, cele 2-3 saptamani pe care le faceau erau impartite: in primele zile faceau cunostinte, semnau protectia muncii, apoi faceau raportul de incheiere. Daca facem un calcul, din 12 zile mai raman vreo 6. Or, aici ei lucreaza efectiv mai bine de o luna si desfasoara o activitate similara cu cea a unui angajat: prezenta, raport, implicare, responsabilitate. Este, practic, o simulare a ceea ce vor face ei dupa ce vor absolvi”, a mai spus rectorul UPT.

Potrivit acestuia, peste 80% din absolventii universitatii isi gasesc un loc de munca dupa terminarea facultatii. Daca discutam despre IT, toti studentii isi gasesc un job imediat dupa absolvire.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.