Copiii NU mai au voie sa TIPE in locurile de joaca din Timisoara! Parintii si bunicii au interzis la… afrodisiace. Avem regulament

TIMISOARA. Vom avea in sfarsit un regulament pentru locurile de joaca din Timisoara, care cuprinde obligatii atat pentru cei care intretin zonele de joaca pentru copii, cat si pentru cei care le folosesc, acestia riscand amenzi drastice in cazul in care incalca regulile. Mai ramane doar sa fie adoptat in Consiliul Local.

Timisorenii care isi duc prichindeii in locurile de joaca trebuie, evident, sa pastreze curatenia, sa NU intre cu animale de companie, cu biciclete, scutere motorete, motociclete, ATV-uri, remorci, rulote sau masini. Mai mult decat atat, nu au voie nici sa parcheze, nici macar bicicleta, in incinta locului de joaca.

Regulamentul spune clar ca „este interzis accesul persoanelor sub influenta bauturilor alcoolice, a substantelor afrodisiace sau halucinogene, precum si consumul sau posesia acestora in perimetrul spatiului de joaca”.

De asemenea, este interzisa stationarea in grupuri in locurile special delimitate ca zone de joaca, precum si… jocul cu mingea, acolo unde nu exista terenuri de sport. Asadar, daca cateva mamici se aduna sa mai povesteasca despre copiii lor, risca sa fie trase la raspundere de politistii locali.

Reprezentantii Primariei Timisoara au considerat ca este necesar ca prin regulament sa interzica si „vandalizarea spatiului de joaca: zgarierea, scrierea, vopsirea, murdarirea cu orice substanta, demontarea, mutarea, ruperea, distrugerea echipamentelor de joaca, a gardului imprejmuitor, a mobilierului urban si a materialului dendrofloricol”.

Copiii nu mai au voie sa… TIPE, dar nici sa manance

Parintii nu au voie sa tipe la copiii lor in locurile de joaca din Timisoara, dar nici copiii, la alti copii, iar prichindeii nu au voie sa scoata nisipul din groapa.

„Este interzisa scoaterea nisipului din groapa de nisip si depozitarea sau imprastierea lui pe marginea din lemn a gropii sau in incinta locului de joaca, pe echipamente sau pe mobilierul urban din vecinatate. Este interzisa producerea de zgomote prin strigate, utilizarea la un volum necorespunzator a aparaturii audio”, se mai arata in regulament.

Echipamentele din locurile de joaca nu pot fi folosite de copii mai mari de 14 ani sau care cantaresc mai mult de 54 de kg. Regulamentul gandit de functionarii din primarie spune ca „este interzisa si urcarea pe suprafata de alunecare a toboganului in sens invers”. Prichindeii care folosesc echipamentele de joaca NU AU VOIE sa manance NIMIC in timpul jocului.

Sunt prevazute amenzi pentru cei care nu respecta regulamentul, dar numai pentru un singur capitol, cel care ofera „instructiuni privind regimul de exploatare a echipamentelor de joaca amenajate in Timisoara”. Amenzile sunt intre 500 si 2.500 de lei.

copil-tobogan-invers

Obligatii au si firmele care intretin zonele de joaca pentru copii din oras: sa efectueze curatenia, sa faca reparatii printr-un „program lunar de lucrari” sau printr-un „program de lucrari urgente”, sa formeze pentru fiecare zona in parte o echipa distincta, permanenta, pentru verificarea locurilor de joaca sau sa remedieze in cel mai scurt timp defectiunile sesizate.

Si Primaria Timisoara are obligatii: sa verifice cum lucreaza firmele contractate sa administreze locurile de joaca, sa intocmeasca un program de lucrari sau sa propuna scoaterea din uz a echipamentelor de joaca, echipamentele pentru canisite, respectiv a echipamentelor de fitness. Pentru firmele care intretin locurile de joaca NU sunt prevazute amenzi. Nici pentru Primaria Timisoara, daca nu-si indeplineste obligatiile.

Regulamentul de organizare si functionare a spatiilor de joaca situate pe domeniul public al Municipiului Timisoara urmeaza sa fie aprobat de consilierii locali. Acesta va intra in vigoare la 30 de zile de la… „data aducerii la cunostinta publica”.

_______

UPDATE! Robu, despre afrodisiace: Acum, ce are omul in poseta sau in buzunar il priveste

Primarul Timisoarei habar nu avea ce contine regulamentul si da vina pe functionarii primariei, dar si pe viceprimarul Dan Diaconu, care are in grija Directia de Mediu. Cert este insa ca Regulamentul a trecut la vot fara probleme.

Cat despre strigatele prichindeilor, Robu spune ca… nu se poate masura tipatul copiilor.

„Trebuie luate cu titlu de atentionari, de semnale catre cetateni, cum sa se comporte copiii lor in parc. Pentru ca, evident, nu poti cuantifica, ce facem, acum mergem cu aparate de masurat a intensitatii tipatului, si daca este peste un prag dam amenda, daca nu, nu? Este o limita, totusi, trebuie sa se incadreze si conduita copiilor. Nu sunt sanctionate tocmai pentru ca s-a vrut sa fie un semnal. Este un indrumar de buna conduita, mai degraba. Este intitulat regulament, dar era deplasat sa se puna sanctiuni pentru cateva dintre lucrurile la care se face referire. Sa nu se mearga in locul de joaca cu substante afrodisiace… discutati cu autorii proiectului. Eu nu am nicio contributie la acest regulament, cred ca este o eroare materiala acolo. La vedere nu ar fi normal sa se vina nici cu afrodisiace la un loc de joaca, acum ce are omul in poseta sau in buzunar il priveste”, a explicat Nicolae Robu.

Oricum, edilul sustine ca se va modifica regulamentul si ca acesta trebuie luat ca un „indrumar de buna conduita”. Recunoaste ca „sunt in redactare anumite inabilitati”.

„Se impune sa se faca anumite ajustari, eu l-am primit in ultimul moment si daca viceprimarul de resort si cu directorul Directiei de resort au considerat ca trebuie adoptat, am sustinut punctele lor de vedere, dar sunt de acord, unele prevederi sunt deplasate, unele formulari sunt nefericite si trebuie sa se aduca imbunatatirile de rigoare”, mai spune Robu.

 

Iata regulamentul propus spre aprobare in Consiliul Local Timisoara!

Cap. 3. REGIMUL DE FUNCTIONARE. 3.1 OBLIGATIILE MUNICIPIULUI TIMISOARA

Sa verifice respectarea prezentului regulament de organizare si functionare a locurilor de joaca;
1. Sa verifice modul de executare a lucrarilor de curatenie, intretinere, revizii si reparatii in conformitate cu SR EN 1176-7:2002 – “Echipamente pentru spatii de joaca. Partea 7: Ghid de instalare, de control, de intretinere si de utilizare”, pentru fiecare tip de echipament in parte, de catre firmele castigatoare ale contractelor pe cele 4 zone ale municipiului prin;
2. Sa se asigure de functionarea corecta a echipamentelor din spatiile de joaca in conditii de siguranta si securitate;
3. Sa asigure prezenta la toate inspectiile organelor de control;
4. Sa rezolve cu celeritate sesizarile cetatenilor, sa intocmeasca si sa tina la zi un registrul de evidenta al acestor sesizari si reclamatii si a modului de solutionarea al acestora;
5. In functie de sesizarile primite si de rezultatele verificarilor efectuate in teren sa intocmeasca pana cel tarziu in data de 05 a fiecarei luni “Programul lunar de lucrari”, respectiv “Programul de lucrari urgente”, in cazul in care se constata defecte grave care constituie pericole vis a vis de siguranta consumatorilor;
6. Sa obtina si sa detina documentatia tehnica (certificate de conformitate, etc,) referitor la echipamentele montate si utilizate in spatiile de joaca;
7. Sa asigure procurarea de echipamente destinate spatiilor de joaca numai in conditiile respectarii legislatiei in vigoare;
8. Sa informeze beneficiarii in legatura cu denumirea echipamentelor din spatiile de joaca, potentialele pericole, modul adecvat de utilizare si comportamentul utilizatorilor;
9. Sa propuna scoaterea din uz a echipamentelor de joaca, echipamentelor pentru canisite, respectiv echipamentelor de fitness care nu mai pot asigura securitatea consumatorilor, din cauza uzurii, respectiv a exploatarii necorespunzatoare sau vandalizarii;
10. Sa asigure, prin intermediul Politiei Locale, respectarea ordinii in spatiile de joaca prin inspectiile periodice si sa aplice sanctiuni pentru nerespectarea regulamentului de utilizare a spatiilor de joaca;
11. Sa aduca la cunostinta beficiarilor programul de functionare al spatiilor de joaca, prin afisaje montate in incinta acestora;

3.2 OBLIGATIILE RESPONSABILULUI (CONTRACTANTULUI) CU INTRETINEREA LOCURILOR DE JOACA

1. Sa efectueze lucrarile de curatenie, intretinere, reparatii si revizii la locurile de joaca din zona de care raspund prin contract, conform “Programul lunar de lucrari”, respectiv “Programul de lucrari urgente” sau planificarilor intocmite de catre personalul compartimentului de specialitate din cadrul Primariei Municipiului Timisoara;
2. Prestatorul se obliga sa formeze pentru fiecare zona in parte o echipa distincta, permanenta pentru verificarea locurilor de joaca si a canisitelor, compusa din minim 2 oameni calificati, avand la dispozitie un autovehicul, dotat cu tot necesarul (scule si dispozitive), care va avea urmatoarele atributii:
 Sa verifice zilnic prin deplasarea in teren, starea tehnica a spatiilor de joaca din municipiul Timisoara, situate din zona pe care o intretine prin contract, depistand si remediind de urgenta eventualele defecte constatate, reusind sa execute lucrarile prevazute in “Programul de servicii urgente”, comunicat de catre beneficiar;
 Sa intocmeasca procese verbale de constatare atunci cand depisteaza distrugeri ale echipamentelor de joaca produse ca urmare vandalizarilor sau folosirii necorespunzatoare a acestora.
 Prestatorul este direct raspunzator de eventualele accidente survenite ca urmare a intretinerii necorespunzatoare a pieselor si echipamentelor de joaca, si va suporta eventualele despagubiri.
3. Sa participe la cercetarea si raportarea eventualelor accidente impreuna cu personalul compartimentului de specialitate din cadrul Primariei Municipiului Timisoara;
4. Sa remedieze in cel mai scurt timp posibil defectiunile sesizate si transmise prin programul de lucrari urgente;
5. De asemenea, in cazul lucrarilor urgente in care este necesara demontarea echipamentelor sau a unor parti din acestea si transportul lor la firma pentru executarea unor reparatii care nu se pot realiza decat in atelier, firma contractanta are obligatia sa semnalizeze corespunzator zona, in vederea evitarii producerii unor accidente. Aceasta se va face prin imprejmuirea locului si aplicarea la vedere a afisajului „Pericol de accident!” sau „Echipament defect, a nu se utiliza, pericol de accident!”.
6. Sa pastreze documentatia tehnica a echipamentelor de joaca;
7. Sa cunoasca legialatia si reglementarile in vigoare referitoare la locurile de joaca si sa se asigure de respectarea acestora;
8. Sa fie prezent la toate inspectiile organelor de indrumare si control;

 

3.3 INSTRUCTIUNI PRIVIND REGIMUL DE EXPLOATARE A ECHIPAMENTELOR DE JOACA, AMENAJATE IN MUNICIPIULUI TIMISOARA:

Panoul de informare ce se va amplasa in incinta locurilor de joaca va contine urmatorul mesaj:
1. Accesul in incinta spatiului de joaca si utilizarea echipamentelor de joaca de catre copiii cu varsta sub 7 ani se va face doar insotiti de adulti sau de persoane cu varsta de peste 14 ani!
2. Este interzisa utilizarea echipamentelor de catre persoane cu varsta mai mare de 14 ani sau cu greutatea corporala mai mare de 54 de kg!
3. Este interzisa utilizarea suprafetei de alunecare a toboganului de 2 utilizatori simultan!
4. Este interzisa urcarea pe suprafata de alunecare a toboganului in sens invers si totodata coborarea pe aceasta cu capul inainte!
5. Este interzisa utilizarea toboganului cand suprafata de alunecare este acoperita cu gheata!
6. Este interzisa escaladarea pe structura echipamentelor de joaca cu exceptia echipamentelor special destinate catararii si echilibristicii!
7. Este interzisa utilizarea echipamentelor in special a echipamentelor de tipul rotativelor de catre copii care prezinta simptome cum ar fi: rau de inaltime, rau de miscare, ameteala, etc.!
8. Este interzis consumul alimentelor in timpul utilizarii echipamentelor de joaca!
9. Este interzisa intrarea in raza de actiune a echipamentelor a caror componente sunt in miscare/balans !
10. Este interzisa utilizarea leaganului, rotativei sau a balansoarului (cumpenei) stand in picioare!
11. Este interzisa utilizarea echipamentului de catre persoane care nu se pot prinde cu ambele maini de sistemul de sustinere al echipamentelor de joaca!
12. Este interzisa utilizarea leaganului la un unghi de inclinare mai mare de 800 fata de verticala!
13. Este interzisa parasirea scaunului leaganului, rotativei sau a balansoarului (cumpenei) in timpul miscarii acestora!
14. Este interzisa punerea in miscare a echipamentelor din interiorul razei de actiune a acestora!
15. Este interzisa utilizarea echipamentelor de joaca de catre persoane adulte!
16. Este interzisa patrunderea in incinta spatiilor de joaca cu substante inflamabile;
17. Este interzisa utilizarea echipamentelor defecte sau uzate;
18. Pentru a evita accidentarile de orice fel si deteriorarea echipamentelor de joaca, va rugam sa evitati imbracamintea cu accesorii proeminente (capse, fermoare, tinte metalice, etc.).

 

3.4 OBLIGATIILE CETATENILOR SI ALE ASOCIATIILOR DE PROPRIETARI:

1. Spatiile de joaca de pe raza municipiului Timisoara se utilizeaza gratuit de catre toti beneficiarii(utilizatorii);
2. Beneficiarii (utilizatorii) sunt obligati sa respecte programul de functionare afisat la intrarea in spatiul de joaca;
3. Beneficiarii (utilizatorii) trebuie sa respecte instructiunile de folosire a echipamentelor de joaca, respectiv limita de varsta inscriptionate pe echipament sau pe panoul de avertizare/informare;
4. Sa pastreze curatenia in spatiile de joaca (sa nu arunce gunoaie, reziduuri menajere, ambalaje de orice natura, mucuri de tigari, coji de seminte, elemente provenite din spargeri sau demolari, etc;
5. Sa aiba un comportament civilizat si sa respecte normele civice de convietuire;
6. Se interzice utilizarea echipamentelor in alte scopuri decat cele pentru care au fost concepute;
7. Este interzis accesul persoanelor sub influenta bauturilor alcoolice, substantelor afrodisiace sau halucinogene, precum si consumul sau posesia acestora in perimetrul spatiului de joaca;
8. Este interzis accesul in spatiul de joaca cu animale de companie;
9. Este interzis accesul, circulatia sau parcarea bicicletelor, scuterelor, motoretelor, motocicletelor, ATV-urilor, remorcilor, rulotelor sau autovehiculelor in incinta locului de joaca;
10. Este interzisa satisfacerea nevoilor fiziologice pe terenul din incinta (folosirea amplasamentului si a echipamentelor sau mobilierului urban ca toaleta publica);
11. Se interzice stationarea persoanelor in grupuri, in perimetrul spatiului de joaca pentru alt motiv decat cel de agrement sau supraaglomerarea acestuia de catre alte persoane care nu sunt insotitori;
12. Este interzisa practicarea jocului cu mingea (fotbal, baschet, volei, etc) in incinta spatiilor de joaca, cu exceptia celor care sunt prevazute cu terenuri de sport destinate special practicarii acestor jocuri;
13. Este interzisa incendierea elementelor constitutive ale echipamentelor din spatiile de joaca, a cosurilor pentru gunoaie, a bancilor sau utilizarea focului deschis in perimetru;
14. Este interzisa vandalizarea spatiului de joaca: zgarierea, scrierea, vopsirea, murdarirea cu orice substanta, demontarea, mutarea, ruperea, distrugerea echipamentelor de joaca, a gardului imprejmuitor, a mobilierului urban (banci, pubele, lampadare, etc.) si a materialului dendrofloricol;
15. Este interzisa mutarea mobilierul urban: banci, cosuri, etc.;
16. Este interzisa acoperirea afisajelor existente in incinta locurilor de joaca cu diferite tipuri de anunturi publicitare, afise electorale etc;
17. Este interzisa scoaterea nisipului din groapa de nisip si depozitarea sau imprastierea lui pe marginea din lemn a gropii sau in incinta locului de joaca, pe echipamente sau pe mobilierul urban din vecinatate;
18. Este interzisa producerea de zgomote prin strigate, utilizarea la un volum necorespunzator a aparaturii audio;

 

Cap. 4. SANCTIUNI:

1. Nerespectarea obligatiilor prevazute la Cap. 3.3, aliniatele 4, 5, 6, 16, respectiv 17, se sanctioneaza contraventional cu amenda cuprinsa intre 500 – 1.000 lei;
2. Nerespectarea obligatiilor prevazute la Cap. 3.3, aliniatele 2, 3, 7, 8 ,9, 11, respectiv 12, se sanctioneaza contraventional pentru persoane fizice cu amenda cuprinsa intre 500 – 1.000 lei; pentru persoane juridice cu amenda cuprinsa intre 1000 – 2.500 lei;
3. Nerespectarea obligatiilor prevazute la Cap. 3.3, aliniatele 10, 13, 14, respectiv 15, se sanctioneaza contraventional pentru persoanele fizice si juridice cu amenda cuprinsa intre 2000 – 2.500 lei;
4. In cazul in care prin savarsirea contraventiei se produce o paguba, se va face mentiunea in procesul verbal de contraventie iar valoarea despagubirii se va stabili pe baza devizului lucrarilor de reparatii;
5. Contraventiile de constatare si sanctiunile se aplica de catre Politia Locala a Municipiului Timisoara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. „Timisorenii care isi duc prichindeii in locurile de joaca trebuie, evident, sa pastreze curatenia, sa intre cu animale de companie, cu biciclete, scutere motorete, motociclete, ATV-uri, remorci, rulote sau masini.”

    Deci s-a rezolvat problema locurilor de parcare, de acuma parcam in parcuri 😀

  2. Nu sunt cam multe interdictii pentru prichindei ? O sa umble mamicile cu matura si farasul sa adune nisipul imprastiat de micuti ?

    Avem reguli si pentru pastrarea linistii si ordinii publice si cu toate acestea, chiar daca se fac sesizari privind incalcarea acestora, politia tot nu ia masuri.

  3. Oile trebuie dresate de mici. Lenin vroia sa le dreseze de la 7 ani. Astia vor de la 2-3 ani.

  4. mai ,oameni buni ! se pare ca faceti legile astea cum va taie nu stiu ce ca doar de cap nu poti spune si parca anume sa fie incalcate !!! voi ,legistii se pare ca sunteti crescuti in eprubeta ,d-le ! interzi-i unui copil sa tipe pe strada ,poftim,dar in locul de joaca ? te rog frumos !aberatii cu interes financiar probabil

  5. Penibil… Locul de joaca de pe strada Bucuresti din fata Scolii Gen 16 e tinut incuiat prin „bunavointa” unor locatari din zona care simt nevoia de sefie si control…daca se ajunge in afara programului stabilit de….cine?….nu ai nici o sansa sa intri cu copilul sau cu caruciorul asteptand poate fratele sa termine cursurile… Acest lucru nu e sesizat…???? Cat despre regulament…daca tot trebuie sa stea copiii muti si sa nu deranjeze firul ierbii…care mai este rostul acestor parcuri….de mândrie nationala??? Acasa activitati intelectuale, cursuri…nu alergam…nu tipam ca deranjam vecinii…deci parcurile raman solutia de a face miscare si a avea activitati distractive…asta implica joaca la nisip, alergat cantat strigat… Se pare ca astea sunt singurele probleme din oras care au ramas nerezolvate…penibil!

    • eu ca locator daca vroiam galagie ma mutam langa un santier si era mai ieftin apartamentul. Nu e vina parintilor ca unii copii fac galagie, dar nici locatarii nu vor sa fie nevoiti sa suporte doar pentru ca: „sunt copii”. Poate am venit obosit de la munca si vreau sa ma odihnesc sau am o problema de sanatate, sincer chiar nu vreau sa fiu obligat sa suport.

  6. Astia-s nebuni.sa-l vad pe ala care poate sa opreasca un copil, sa nu tipe, cand se joaca.

  7. In curand se va da lege sa se nasca toti copii la varsta de 20 de ani 🙂 ca sa nu mai faca mizerie si galagie si sa produca bani.

  8. ba vitelor , sunteti cretini??? analfabetii care au votat aceste aberatii impreuna cu gunoiul sef , sa treaca pe la psihopedagogi sa intrebe specialistii ce inseamna defularea ….. dar ei cand behaie ca vitele nu se vad???

  9. In ceea ce priveste comportamentul adultilor – cel care pune in pericol pe cei mici (aici as mai mentiona si adolescentii ): fumat, joc cu mingea, baut, etc – sunt de acord, insa, comportamentul fizic si vocal al copiilor. ..ar trebui studiat inainte de a interzice anumite elemente pt a nu risca sa arati ca un dobitoc necitit sau care n-a mai vazut copii in viata lui.

  10. Dincolo de interdictiile penibile amestecate printre articole, hai sa zicem ca minunatul subcapitol 3.3 este un ghid de utilizare de bun simt al „echipamentelor” de joaca. Dar ar fi bine sa fiti mai atenti cel putin la numerotarea articolelor mentionate in „Capitolul 4 – Sanctiuni”. Altfel va fi interesant cum va stabili politistul local aflat in misiune ca o persoana juridica a inclinat balansoarul la 81 de grade fata de verticala pentru a-i da binemeritata amenda de 2500 lei. A se retine ca nu pun la indoiala cunostintele de geometrie ale respectivului politist, dar cred ca bugetul local nu permite echiparea fiecarui organ cu un raportor.

    • Cati dintre politistii locali stiu ce este ala un raportor,sau cum se foloseste?

  11. Hai ca mai putin si ajungem de rasul natiunii…. Mai fratilor, voi n-aveti juristi pe care sa-i intrebati daca ceea ce propuneti sau votati nu sunt aberatii? Sau aveti juristi din aceea care au absolvit in garaj la Herculane? Ma refer la „facultatea” de drept de la Herculane unde se spunea ca „pleci turist si vi jurist”,ha,ha,ha…!!! Oricum. nu uitati sa-i retineti Coafatului un loc de joaca la Deponeul de la Ghizela.

  12. De ce nu le dam o tableta si sa ii tinem in casa?….asa va fi si liniste in cartier…Nu stiu cum poti interzice unor copii de 2,3 ani sa tipe cand ei abia atunci invata cum sa se comporte in societate si daca nu ii ducem in parc nu au parte de acea societate. Eu cred ca aceste reguli de conduita poate ar trebui impartite parintilor in maternitati cand se nasc copii, sa stie ca in parc nu se sta pe banca si se manaca seminte in timp ce copiii lor se cearta cu alti, si ar putea sa participe activ la joaca copiilor si poate asa nici n-ar mai tipa atata.

  13. Poate noi in Bucuresti suntem mai smuciti din fire ca voi banatenii, dar macar ne lasam copiii sa se joace in parc. Observ ca nu exista nicio sanctiune pentru fumatul in acest loc de joaca. deci nu bem alcool, nu ne drogam, nu tipam, dar fumam! strasnic! tare as vrea sa il vad eu pe politistul ala care o convinge pe fetita mea de 2 ani sa nu tipe :))))))))

  14. Abia aștept să văd Poliția Locală cum patrulează prin parcuri cu sonometre și cu echere, să măsoare unghiul leagănelor, cu detectoare de metale să identifice capsele ilegale, ascunse pe sub fulare de camuflaj

  15. Noaptea mintii….

  16. S-a rasturnat caruta cu… „destepti” la Timisoara? Dl. primar a sustinut si aprobat acest regulament, dar nu s-a deranjat sa-l si citeasca? L-a primit „in ultimul moment”? Care ultim moment? Cum spunea Vali, e noaptea mintii… Adica in mintile facatorilor de regulament trebuie ca e bezna absoluta…

  17. S-a rasturnat caruta cu… „destepti” la Timisoara? Dl. primar a sustinut si aprobat acest regulament, dar nu s-a deranjat sa-l si citeasca? L-a primit „in ultimul moment”? Care ultim moment? Cum spunea Vali, e noaptea mintii… Adica in mintile facatorilor de regulament trebuie ca e bezna absoluta… Ma bucur ca nu traiesc in Timisoara!

  18. acest primar si sleahta lui de incompetenti,sunt o mare eroare a naturii!

    • de ce? Aceste reguli sunt valabile pentru tarile occidentale. Si aia sunt smintiti? Avand in vedere ca la noi parcurile de copii sunt construite langa blocuri nu mi se pare normal ca locatarii sa suporte tipetele.

  19. Sper ca este o gluma! sunt atatea locuri unde ar trebui pastrata linistea…..dar nicidecum in locurile de joaca, singurul loc unde copiii isi pot consuma energia….. hotararea este o ineptie!!!