Povestea sarbatorii de Halloween, cu dovleci luminosi si zombie, din noaptea de 31 octombrie!

Noapte alba de 31 octombrie, cand americanii, si, de ceva timp, si europenii, sarbatoresc Halloween, „Sarbatoarea tuturor sfintilor”. Romanii din Ardeal si Banat, care celebreaza de 1 noiembrie Ziua Mortilor,  au importat si sarbatoarea in varianta americana si au preluat de la masti, costume, accesorii si decoratiuni pana la superstitiile privitoare la pisica neagra si vrajitoare.

Ce este, de fapt, Halloween-ul?

Sarbatoarea Halloween-ului isi are originile in vechea religie a celtilor. Celtii aveau o deosebita constiinta a lumii spiritelor si aveau mai ales propriile idei si practici care sa-i ajute sa aiba acces catre aceasta lume. Principalele sarbatori ale anului corespundeau schimbarii anotimpurilor. 1 mai insemna pentru ei inceputul verii si se deschidea cu sarbatoarea numita Beltane, iar Samhainul, sarbatorit la 1 noiembrie, reprezenta trecerea de la o perioada a caldurii, a bogatiei, a Soarelui la una a inghetului, a hibernarii si a intunericului.

De Samhain se credea ca ordinea fireasca a Universului este perturbata, barierele dintre natural si supranatural sunt indepartate, iar portile lumii spiritelor stau larg deschise, permitand acestora sa rataceasca printre cei vii, intervenind de cele mai multe ori brutal in vietile lor.

Druizii erau preoti celti, membri ai ordinelor pagane din Britania, Galia si Irlanda. In aceasta perioada, ei initiau ritualuri pentru oferirea de jertfe catre zei, ele avand rolul unei „captatio benevolentiae” menite sa-i imbuneze pe acestia, sa alunge spiritele malefice si sa asigure intoarcerea soarelui dupa anotimpul zapezii.

Jertfele ritualice si lupta celtilor impotriva spiritelor rele se faceau cu ajutorul focului, simbol al soarelui regenerator. Aceste focuri purtau numele de „bonefire”, in traducere libera „foc de oase”, deoarece jertfele reprezentau animale si uneori chiar oameni banuiti ca ar fi fost posedati de spirite malefice.

In noaptea de 31 octombrie, oamenii stingeau focurile din vetre pentru a face casele cat mai reci si mai respingatoare eventualelor spirite care le-ar fi vizitat si, totodata, cu scopul de a le reaprinde, avand ca sursa marele foc druid, ce ardea in permanenta in centrul Irlandei, la Usinach.