Mandrie la Timisoara! Banateanul ramas fara un picior in Afganistan a condus, in premiera, un detasament de raniti la Parada Militara de Ziua Nationala de la Bucuresti! Afla-i povestea!

TIMISOARA. Inca un motiv de mandrie pentru Timisoara, de Ziua Nationala a Romaniei! Colonelul Augustin Pegulescu, ranit in teatrul de razboi din Afganistan, a condus, in premiera, la parada militara de 1 Decembrie de la Bucuresti, un detasament format din militari raniti in lupta sub drapelul Romaniei.

A fost pentru prima data cand in cadrul unei defilari de Ziua Nationala a fost integrat si un asemenea detasament.

Timisoreanul care a stat astazi la Bucuresti in fruntea militarilor raniti in teatrele de operatiuni are o poveste de viata cu adevarat de film

Colonelul Augustin Pegulescu a fost in Albania, Irak, Afganistan. A fost in prima misiune a Armatei Romane in Afganistan, cand dotarile nu erau potrivite conditiilor de desert. Tot aici a fost si ultima sa misiune, in care a ramas fara un picior. N-a parasit insa armata si chiar a condus un batalion.

Augustin Pegulescu are 48 de ani si este comandantul Centrului Militar Zonal Timis. Inainte a fost loctiitorul sefului de stat major la Brigada 18 Infanterie „Banat” si comandant al Batalionului 32 Infanterie „Mircea”, pe atunci fiind singurul comandant de batalion roman cu un picior amputat.

Prima misiune a colonelului a fost in anul 1997, pe cand Romania nici macar nu era invitata sa adere la NATO. Misiunea se numea „ALBA” si avea loc in Albania, pentru o perioada de cinci luni. Plecarea militarilor romani s-a facut prin Portul Constanta, cu tehnica militara cu tot.

„Incepand cu anul 1994 am fost incadrat la Batalionul 26 Infanterie «Scorpionii Rosii» din Craiova. Am participat impreuna cu acest batalion, in 1997, in Albania, la misiunea «ALBA». Aceasta a fost prima misiune pentru mine. A fost o misiune sub egida OSCE, Albania era pe atunci cumva zguduita din temelii de niste jocuri piramidale care au pus in pericol legitimitatea statului. La un moment dat, era o tara neguvernabila si atunci s-a luat decizia de trimitere a acestei misiuni acolo. Am stat acolo cinci luni. Ne-am deplasat cu vaporul de la Constanta, cu tehnica si cu aproximativ 500 de oameni. Misiunea a fost prima pentru mine, asa ca era cu caracter de noutate pentru mine. Pana la urma, ca orice misiune desfasurata intr-un teren necunoscut, cu oameni care te pot percepe in fel si chip, misiunea nu a fost neaparat o bucurie„, isi aminteste Pegulescu.

Dupa Albania, pentru colonelul Pegulescu a urmat o noua misiune, in anul 2002, atunci cand s-a lansat invitatia Romaniei de aderare la NATO.

„In 2002 eram in Kandahar, exact in perioada in care drumul Romaniei catre NATO trecea prin Kandahar. Eram impreuna cu colegii de la Batalionul 26 Infanterie «Scorpionii Rosii» din Craiova si era pionieratul misiunilor din Afganistan si Irak si amintirile, chiar si dupa zece ani, sunt la fel de proaspete. Primul contact cu Afganistanul a fost caldura insuportabila, praful care ne invaluia din toate partile. Afara, pe drum, mergeai printr-un praf foarte asemanator cu cimentul. Daca aveai de pus un stalp in pamant si praful acela il amestecai cu putina apa, era ciment suta la suta. Acest praf ne acoperea narile, ochii si urechile. Seara puneam un cort civil in interiorul unui cort militar pe care il scuturam bine inainte de culcare. Era un praf pe care nu il intalnesti toata ziua„, povesteste colonelul.

De altfel, spune el, misiunea din 2002 a fost prima de acest gen pentru Armata Romana, marcata de lipsuri.

„Misiunea din 2002, din Afganistan, era prima pentru Armata Romaniei. Noi, cei de la Craiova, am deschis drumul. Aceasta misiune m-a marcat, intr-adevar: lipsa multor facilitati logistice, faptul ca ne-am dus acolo si eram intr-o tabara de tranzit, faptul ca ne-am dus acolo si eram cu o tinuta care, la vremea respectiva, nu era adecvata solicitarilor desertului, lectiile invatate de acolo au dus incet-incet la perfectionarea misiunilor si crearea conditiilor cat mai bune. Faptul ca ne-am dus cu tehnica noastra care, pana la urma, dupa mici reglaje a reusit sa faca fata prafului si conditiilor de desert, eu zic ca a fost o experienta deosebita„, afirma Pegulescu.

El considera ca aceasta a fost si cea mai dificila misiune, deoarece Armatei Romane ii lipsea logistica, in primul rand.

„Cea mai dificila misiune din toate la care am participat cred ca ramane prima misiune din Afganistan. A fost dificila pentru ca a fost prima pentru Armata Romana. Ne lipsea logistica la vremea respectiva. Am fost dislocati intr-un teatru de operatii total nou, despre care nu stiam mai nimic, cu exceptia catorva care fusesera la recunoasteri. Plecam de la ideea ca totul e ostil. Talibanii erau ostili pentru ca erau ostili, populatia nu stiam cum va reactiona, iar prima grija este sa iti feresti pielea. Clima, temperaturile, solul, totul era impotriva noastra. Mai putin pregatirea unitatii, care ne-a favorizat la vremea respectiva, in rest totul a fost impotriva noastra. Eram intr-o tabara de tranzit in care cateva sute de oameni aveau trei frigidere, niste lazi izoterme, din acestea cu care mergem noi la iarba verde, in care puneam niste gheata si incercam sa racim niste apa. Mancam sub cerul liber si din cand in cand mai venea cate o pala de vant care ne aducea in farfurii cate o lopata de nisip„, isi aminteste, acum amuzat, Pegulescu.

Nu a renuntat la Armata nici dupa accidentul in care a ramas fara un picior: „Mie nu imi plac cuvintele mari… e ceea ce stiu eu sa fac”

Dupa misiunea din Afganistan a urmat o alta, in 2007, in Irak. Romania era membru NATO, iar nivelul de pregatire si tehnica erau deja altele.

„Am continuat in 2007, cand m-am dus la un alt nivel de data aceasta, cu Batalionul 32 de la Timisoara, am fost loctiitorul comandantului, de data aceasta in Irak, sase luni, aproape sapte. Alta zona, alte misiuni, alti oameni„, isi aminteste colonelul.

In anul 2008 s-a intors in Afganistan, iar aceasta a fost ultima misiune pentru colonelul Augustin Pegulescu.

In aceasta misiune s-a intamplat nenorocirea: un accident pe care el l-a catalogat ca fiind „simplu” l-a lasat fara un picior de la genunchi in jos. In acel groaznic accident si-au pierdut viata trei militari.

„Ultima misiune la care am fost era cea din 2008, din nou in Afganistan, in Zabul. De data aceasta facand parte dintr-un element de comanda, control si misiune, un Task Force cum se numesc, la doua luni si jumatate de la sosirea in Afganistan am avut accidentul. Accidentul a fost unul simplu. Masina a calcat pe un dispozitiv exploziv artizanal ingropat in pamant. Faceam parte din echipa, alaturi de un ofiter american si trei militari din detasamentul de securitate, cel care ne asigura protectia in timpul misiunii. Am scapat doar eu si americanul, ceilalti trei au murit. Soldatul care era cu mine s-a ales cu dubla amputatie, l-am gasit dupa sapte luni si jumatate la Washington cu ambele picioare taiate si cred ca a mai avut si alte probleme, era in carucior. Eu, dupa sapte luni de stat in Germania la operatii si terapie, am ajuns cu piciorul taiat„, spune colonelul.

Desi a avut acel accident in care si-a pierdut piciorul, a ales sa faca in continuare parte din Armata Romana.

„Nu am renuntat la Armata pentru ca… mie nu imi plac cuvintele mari, pompoanele… e ceea ce stiu eu sa fac, sunt in Armata de la 14 ani. Am ajuns la concluzia ca viata e frumoasa„, spune el.

Si dupa atatia ani de la accident, Pegulescu mai tine legatura, sporadic, cu oamenii din spitalul din Germania, cei care l-au operat si care l-au repus „pe picioare”. Despre militarul american care si-a pierdut ambele picioare in acelasi accident nu mai stie nimic acum.

„Dupa aderarea la NATO s-au deschis anumite porti”

Colonelul Pegulescu isi aminteste cu drag de misiunile din teatrele de operatiuni la care a participat si spune ca viata militarilor romani s-a schimbat in bine, in ultimii zece ani, de cand Romania este membru NATO.

Pentru el, zece ani de NATO inseamna zece ani de schimbari in bine pentru Armata Romana, zece ani in care militarii s-au putut perfectiona, in care au invatat tactici de lupta si s-au instruit la un alt nivel.

„Din punctul meu de vedere, zece ani de NATO cred ca inseamna zece ani de noutate pentru Armata Romana, zece ani de instruire intr-un mod cu totul nou. S-au deschis anumite porti, din multe puncte de vedere. Instruirea militarilor a capatat noi valente, a capatat o alta directie si clar ne instruim asa cum se instruiesc cei din statele occidentale. Sunt alte tactici, alte proceduri, lucruri pe care nu le-am stiut inainte si, daca le-am stiut, le-am stiut sub o alta forma. Am avut nevoie sa ne adaptam. In momentul de fata, cred ca putem spune cu certitudine ca cel putin la nivelul pregatirii personale a militarilor este ceva nou, Armata Romana are o alta fata”, considera colonelul Pegulescu.