‘La Multi Ani, Romania!’ s-a strigat sub tricolor la Timisoara, de Ziua Nationala! Sute de oameni la demonstratiile militarilor! GALERII FOTO!

TIMISOARA. Chiar daca n-au mai avut parte de traditionala parada militara de Ziua Nationala a Romaniei, timisorenii au iesit cu mic cu mare in Parcul Central pentru a lua parte la sarbatoarea pusa la cale de militari de 1 Decembrie.

Oamenii au urmarit ceremonialul, iar copiii au fost fascinati de exercitiile demonstrative organizate langa Monumentul Ostasului Necunoscut.

Este astazi o zi de sarbatoare, o zi de mandrie, o zi in care fluturam cu mandrie tricolorul. Pe de alta parte este si o zi de reflexie, o zi in care ne intrebam incotro mergem si care este proiectul acestei tari pentru viitor. Sunt convins ca impreuna putem raspunde la toate aceste intrebari si ca putem crea un spatiu minunat pentru copiii nostri in Romania, si sunt convins ca destinul acesti tari va fi unul major in anii care vor urma atata timp cat cu totii vom lucra pentru asta. La multi ani, Romania!”, a spus viceprimarul Dan Diaconu, care a reprezentat Primaria Timisoara la eveniment, primarul Nicolae Robu aflandu-se intr-o deplasare la Roma.

Ne bucuram cu totii pentru ziua de 1 Decembrie, este o mare sarbatoare a poporului roman. Asa cum spunea si Mitropolitul Banatului, putem considera aceasta zi Pastele Romanilor. Unirea Nationala infaptuita la Alba Iulia presupune pentru noi, cei care suntem generatiile de dupa acest eveniment, un motiv de mandrie si un mod in care ne putem arata recunostinta fata de inaintasii nostri. Cred ca este nevoie din nou, de acest crez si de aceasta dorinta de unitate avind in vedere evenimentele ce s-au intamplat in ultima vreme. La multi ani, romani, La multi ani, Romania!„, a spus si presedintele Consiliului Judetean Timis, Titu Bojin

In prezenta IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, reprezentantii autoritatilor locale au depus coroanele de flori, apoi militarii Brigazii 18 Infanterie Banat au facut o demonstratie de manuire a armei, acompaniati de muzica fanfarei. De asemenea, ansamblul profesionist Banatul a oferit publicului un scurt program artistic.

Au urmat demonstratiile facute de reprezentantii ISU Banat, Inspectoratul de Jandarmi, Serviciul de Interventii Speciale si de angajatii penitenciarului din Timisoara. In centrul atentiei s-au aflat si cainii special antrenati sa depisteze stupefiante, explozibili sau telefoane.

Echipamentele militare, bucuria copiilor de 1 Decembrie in Parcul Central la Timisoara!

Prichindeii prezenti in Parcul Central la evenimentul de Ziua Nationala au fost foarte incantati de exercitii, insa s-au bucurat si de standurile de prezentare ale militarilor sau politistilor.

Piticii au trecut pe la cercetasi si au vazut cum se pegateste o masa in aer liber, au urcat in masinile de interventie sau pe mopedele politiei. Fascinati au fost insa sa puna mana pe armele folosite in actiune, pe binocluri sau sa vada aruncatoarele de grenade sau lansatoarele de rachete. Unii dintre ei chiar au probat echipamentele de protectie si le-au recunoscut pe unele dintre arme, din jocurile video.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.