Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului in spatiile publice a fost adoptat de Comisia de
Sanatate a Camerei Deputatilor, insa cu mici modificari. Membrii comisiei au scos din proiect
amendamentul care prevede interzicerea excpunerii pachetelor de tigari in zonele obligatorii de trecere.
„Membrii Comisiei au hotarat cu unanimitate de voturi, retragerea amendamentului care prevedea ”interzicerea afisarii produselor din tutun in locurile obligatorii de trecere”, pentru a evita considerarea neconcurentiala a prevederilor legale. Raportul cuprinde in amendamentele admise interzicerea completa a fumatului in toate spatiile inchise, in spatiile inchise de la locul de munca, in locurile de joaca pentru copii, unitati sanitare, precum si cele de invatamant, de stat si private”, a spus presedintele Comisiei de Sanatate, Florin Buicu, citat de romaniatv.net.
Deputatii din comisie au adoptat, astfel, raportul, fara articolul care facea referire la expunerea tigarilor.
Acesta a fost si motivul pentru care proiectul de lege a fost scos de pe ordinea de zi in 25 noiembrie.
Acum, proiectul va intra la vot inainte de terminarea sesiunii parlamentare.