Uimitor unde ar putea sustine un concert Filarmonica Banatul din Timisoara! Cum e promovat turismul din Timis in randul oamenilor de afaceri?

TIMISOARA. O brosura cu cele mai frumoase locuri de vizitat in Timisoara si in judetul Timis au fost inmanate de catre Consiliul Judetean Timis consulilor din Timisoara, dar si reprezentantilor oamenilor de afaceri.

Este cunoscut, in urma unor sondaje, ca in Timisoara cel mai frecvent se face turism de afaceri. Asa ca reprezentantii Consiliului Judetean Timis, mai exact ai Asociatiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului din Timis au pus la cale o intalnire cu reprezentantii consulatelor, dar si cu oameni de afaceri, totul pentru promovarea turismului.

Este destul de greu sa promovam turismul de incoming dupa un an si jumatate de la infiintarea asociatiei, dar cu ajutorul firmelor de turism vom reusi. Avem 33 de primarii membre, dar si din mediul privat”, a spus Calin Dobra, presedintele Asociatiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului (APDT).

Presedintele CJT, Titu Bojin, a spus ca in Timis sunt obiective extraordinare, cum ar fi bisericile de lemn din tara Fagetului, dar si Lacul Surduc, unde administratia judeteana vrea sa realizeze in 2016 o pista de canotaj. Ca obiective turistice, Bojin a mai amintit statiunea Buzias, Cramele Recas, herghelia de cai de la Izvin, manastirea Izvorul lui Miron, dar si Timisoara si Lugoj.

Brosura a fost realizata ca un raspuns la cerintele mediului de afaceri din Timis.

Turismul de afaceri este cel mai practicat in Timis. Am trimis invitatii agentiilor de turism care fac incoming sa colaboreze cu noi la acest material. E inca mult de munca, aceasta e senzatia pe care o avem de fiecare data cand finalizam ceva”, a spus directorul Delia Barbu.

Brosura contine obiective precum Charlottenburg, satul rotund din Timis, Biserica Maria Radna din Lipova, judetul Arad sau Pestera Buhui din judetul Caras-Severin.

Consulul onorific al Republicii Coreea de Sud la Timisoara, directorul Filarmonicii Banatul, Ioan Garboni, spune ca ar trebui promovate si personalitati timisene cunoscute pe plan international, cum sunt Johnny Weissmuller, actorul care l-a interpretat pe Tarzan, dar si Bela Lugosi.

Garboni a propus realizarea, la Surduc, in vara anului viitor, a unui concert al Filarmonicii Banatul.

Propun sa facem un concert pe lac la Surduc, care sa fie extraordinar de atragator pentru timiosreni. Poate nu ar fi rau sa faceti un targ cu produse banatene, cu clanina cu ceapa sau sarmalele”, a spus Garboni.

Brosurile realizate de CJT au ajuns la diferite institutii si vor fi date vizitatorilor orasului nostru.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Barajul Gura Apelor ar fi o locatie interesanta…