Perchezitii la oameni de afaceri! Tun de peste 3 milioane de lei dat de 3 indivizi din Timisoara in complicitate cu alti aproape 100 de reprezentanti de firme

TIMISOARA. 27 de perchezitii au loc in 3 judete, pentru a proba activitatea infractionala a 3 persoane, care, in complicitate cu reprezentantii legali ai 89 de societati comerciale din tara, ar fi produs, prin evaziune fiscala, un prejudiciu de peste 3.500.000 de lei bugetului de stat.
Sub coordonarea Directiei de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul Politiei Romane, politistii  timisoreni au descins la adrese din Timis, Caras-Severin si Brasov, la locuintele unor persoane banuite de savarsirea mai multor infractiuni de evaziune fiscala si la sediile firmelor administrate de acestia.

La activitatile desfasurate sub supravegherea Parchetului de pe langa Tribunalul Timis participa si politisti de la inspectoratele de politie judetene Caras-Severin, Brasov si Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate Timisoara.

Potrivit anchetatorilor, in perioada 2010-2013, 3 persoane, avand calitate de administratori si contabili ai unei societati comerciale din Timisoara, in complicitate cu reprezentantii legali ai 89 de societati comerciale cu sedii declarate pe teritoriul national, ar fi pus la punct un circuit infractional evazionist, constand in eludarea obligatiilor fiscale, bazat pe un sistem financiar – bancar fraudulos, in care sunt angrenate aceste societati comerciale controlate de catre ei, in mod direct sau prin persoane interpuse.

Acestia ar fi emis, in numele unei societati comerciale, mai multe facturi fiscale, care ar fi fost inregistrate in contabilitatea firmelor controlate sau cu reprezentantii carora aveau o intelegere.

Facturile erau emise in baza unor operatiuni comerciale fictive, reprezentand o varietate mare de cheltuieli cu achizitia si livrarea de diverse materiale, cum ar fi: pulberi incendiu, stingatoare, materiale de constructii, gherete, camera supraveghere, pantaloni, cizme, salopete, usa intrare, zahar, faina, detergent, obiecte de papetarie (in functie de obiectul de activitate al societatii care isi inregistreaza in contabilitate aceste facturi), precum si prestarea de servicii, cum ar fi: instalatii sanitare, electrice, reparatii si amenajari interioare, curatenie sediu, service IT, consiliere fonduri nerambursabile, pentru care au diminuat artificial impozitul pe profit si T.V.A..

Prin aceste operatiuni fictive, exista suspiciuni ca statul a fost prejudiciat cu 3.574.657 de lei.

Contravaloarea acestor facturi fiscale ar fi fost achitata, in cea mai mare parte, prin chitante fiscale, intrucat valoarea facturilor nu depasea 5.000 de lei.

Actiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al S.R.I..

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Care sunt numele acestor societati?de ce nu le dati?asa stim si noi publicul si nu mai cumparam de la ei.