Au luat spaga si s-au facut de ras. Vezi pentru cum s-au dezonorat unii dintre politisti in 2015!

Oamenii legii au avut de lucru si in 2015, insa unii dintre ei s-au pretat si la unele lucruri nedemne de meseria pe care o practica. Unii dintre politisti au luat spaga, au fost prinsi si s-a dovedit ca si-au riscat slujba si libertatea pentru spagi de tot rasul.

Doi pui, o mamaliga, trei pesti, o sticla de whisky, mancare pentru caini sau 15 fripturi. Sunt cateva dintre produsele pretinse sau primite drept spaga de politistii intrati anul acesta in vizorul procurorilor anticoruptie. Au lefuri de mii de lei tocmai pentru a rezista tentatiei coruptiei. Cu toate acestea, s-au vandut pe spagi ridicole.

Este cazul unor ofiteri din Politie si nu numai, care si-au patat uniforma pentru spagi ridicole. „Campion“ al spagilor ridicole, care i-a surclasat de departe pe colegii sai corupti, este seful Politiei Rutiere Teleorman, comisarul Danut Dobre. Arestat pe 19 noiembrie pentru trafic de influenta, luare de mita, favorizarea faptuitorului si complicitate la abuz in serviciu, comisarul Dobre nu ”ierta” nimic. Fara fasoane, politistul accepta aproape orice de la cei pe care ii ajuta sa ocoleasca legea: pastrama, tuica, dar si mamaliga si mancare pentru caini. Comisarul Danut Dobre a fost acuzat de procurorii DNA ca primea mita pentru a facilita obtinerea de permise auto si pentru a determina politistii sa aplice sanctiuni mai blande unor soferi. in referatul cu propunere de arestare preventiva, procurorii au dat cateva exemple. Pe 10 iulie, comisarul i-a cerut unui subordonat sa-i aplice o sanctiune mai blanda unui sofer care a depasit viteza legala. in schimb, persoana pentru care a intervenit Danut Dobre s-a intalnit cu acesta, in 8 septembrie, in zona Stadionului din Alexandria, si i-a dat mita aproximativ sapte kilograme de pastrama de oaie, ”evaluata de mituitor la 140 de lei”.

Citeste mai multe: AICI

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.