Dupa ce suspina timisorenii cand se plimba prin centru? AMINTIRILE din Timisoara, de pe corso si surogat, care iti starnesc nostalgii
TIMISOARA. Trecerea anilor a adus schimbari importante in centrul Timisoarei. Multi isi mai amintesc insa de perioada in care pe acolo treceau tramvaiele, iar fantana arteziana avea forma unei stele cu cinci colturi.
In vremuri mai indepartate, fatada Operei arata cu totul si cu totul altfel, iar unele fotografii pastreaza amintirea zilelor in care Catedrala nu exista, in schimb centrul era strabatut de un fragment din zidurile de aparare ale cetatii.
Daca stai de vorba cu un timisorean care si-a petrecut cel putin jumatate de viata in oras, dintre care ani multi inainte de 1989, ai ocazia sa afli ce regreta cel mai tare cand isi aminteste de centrul de altadata. E vorba de arome si gusturi pierdute, de care trecatorul grabit de astazi nici macar nu a auzit.
„Era aici, pe colt, unde e McDonald’s acum, un Lactobar. Mancam o mamaliga cu branza si smantana exceptionale. Chiar si cand se mai stricasera vremurile, tot mai gaseam ceva bun. Si imediat dupa colt, o placintarie … merdenele ca acolo n-am mai mancat. Cele cu branza, mai ales, erau delicioase …” isi aminteste o doamna in varsta, asezata la soare pe o banca din centrul Timisoarei.
„Nu o sa uit niciodata o patanie de la placintaria aceea. Iesisem scurt de la serviciu, lucram pe aproape, si am dat o fuga sa-mi iau o merdenea. Eram grabita, sa nu vada sefa ca lispesc, dar tot am lasat in fata doua studente, grecoaice erau, pareau mai flamande ca mine … Si ajunge una din ele la rand si zice ‘douazeci si tinti’. Lua pentru toata grupa … numar repede cate mai sunt in tavi si fac un calcul ca-mi ajung si mie. Si comanda a doua … ‘douazeci si tinti’ „, zambeste prietena cu care sta de vorba.
Si tot in centru mai era, dupa floraria care e printre putinele magazine care au rezistat in zona odata cu trecerea timpului, un magazin de stofe, chiar pe colt. Peste drum de el, la parterul cladirii ce adaposteste Camera de Comert, un aprozar, urmat de un magazin de jucarii.
„De magazinul de jucarii o sa-mi amintesc veci pururi. Eram fascinat de tot ce era inauntru, iar daca ai mei reuseau sa scape de acolo fara sa cumpere ceva, macar maruntis trebuiau sa-mi dea, era un cocos de plastic pe care il incalecai si te legana pret de cateva minute …”, isi aminteste un domn aflat in trecere prin fata locului care i-a incantat copilaria.
De la Alimentara de langa magazinul de jucarii, multi copii cumparau biscuiti spritati sau tot felul de bomboane, in timp ce, in vremurile comunismului, parintii se aprovizionau cu cafea cu naut sau, cu putin noroc sau pile, reuseau sa cumpere si altceva decat „nechezol”.
Pe aceeasi parte a centrului urmau cateva magazine de confectii, celebrele ‘Laura’ si ‘Horia’, si o parfumerie care trezeste, si ea, amintirile unor timisoreni mai in varsta.
„Era singurul loc unde mai gaseai ape de colonie folosibile. Aparusera tot felul de farine si triplufarine ingrozitor de dulci, dar aici aveau de lavanda si niste parfumuri varsate, le tineau in recipiente mari de sticla din care-ti turnau in sticlute. Si sampoane aveau bune, chiar si creme …” povesteste o alta doamna.
Ceva mai incolo, spre Cinematograful Timis, locul unui magazin care le-a ramas in minte celor care au fost in centrul Timisoarei la Revolutie. Blanurile ‘prohibite’ din vitrine, din magazin si din depozit, au disparut in acele zile, cand pravaliile din centru au fost, aproape toate, devastate.
Pe cealalta parte a Pietei Victoriei, doar Libraria Eminescu, farmacia de pe colt si restaurantul de la parterul Rectoratului Politehnicii au rezistat in acelasi loc de dinainte de 1989.
Au disparut insa un restaurant expres – ‘impinge tava’ – o alimentara, merceria, magazinul de suveniruri, agentia loto si, poate cea mai regretata de timisoreni, cofetaria Violeta. Printre bunataturile de la cofetarie, piureul de castane este o amintire dupa care suspina si acum multi timisoreni.
Pe latura cu Opera, Materna si-a schimbat mult din amenajarea spatiului interior, dar a rezistat timpului, in timp ce magazinul aflat la parterul Hotelului Timisoara – confectii, suveniruri, sticlarie – a fost desfiintat.
Daca aveti si voi amintiri frumoase din centrul Timisoarei de odinioara, povestiti-le mai jos la comentarii!
SURSA FOTO: Facebook/ Timisoara de altadata / forum.druckeria /transnira.ro
Pareri
De aromele de cafea nu va amintiti? Erau doua cafenele, cea de la Varice si inca una undeva pe langa florarie (cred) Daca mergeai la Mercur puteai servi o cafea cu frisca si o bucatica de ciocolata Magazinul cu ceasuri ( Doris) este inca unul de pe vremuri!
exact cum s-a mai spus, merdenele ca la Lactobar niciodata nu am mai mâncat așa de bune, și nici prăjituri ca la Violeta! Ce se găsește azi nici nu pot manca,prăjiturile din cofetarii și merdenelele sânt sub orice critica!
Oh, ce vremuri… profiterol ca la violeta n-am mai mancat vreodata iar placintele alea cat roata carului de la lactobarul din centru erau deliciu. mi-ati incantat ziua cu articolul asta. sunt vremuri din copilaria mea cand plimbarile in centru erau o mare bucurie
Dragii mei Timisoreni ,
…toti a-ti uitat ca merdenelele, au fost facute mai tirziu, dupa reteta de la placintaria Stoica linga magazinul Piinea casei din Josefin. …si multe, multe altele… !
Din pacate toate acestea au disparut si n-au ramas decit niste amintiri frumoase pe care din cind in cind, i-mi face si mie si voua o desebita placere de a le retrece din nou prin ochiul mintii.
Daca la Violeta era multa lume la pireu de castane, acelasi pireu delicios il gaseai la Varice doar ca (asa cum ii spune numele) stateai in picioare. Dar nu conta prea mult atunci !
Mai jos de actuala galerie de arta era un magazin de „coloniale”. Avea n-spe feluri ce cafea boabe care se macina pe loc. Ce parfum de cafea te intampina la intrare ! Se mai gasea cacao, zahar candel, erau fructe exotice, mirodenii. Fiind copil acel magazin ma fascina.
pe vitrinele aprozarului curgea tot timpul apa rece
Am locuit in blocul cu cinema TIMIS la parter pana in 1985. Toate amintirile frumoase enumerate le am si eu. Plus „tropicalul” de la Violeta si o tigare fina (de multe ori ASTOR) de la HERMES SHOP. Si cu siguranta anii tineretii ! Nu regretam „epoca” , ci vremurile ! Cei care nu au aceste amintiri pot face orice fel de comentarii ca nu ni le vor sterge !!!!!
Cred ca la florarie ..??
Apa care curgea pe geam era la floraria de langa magazinul de tesaturi ” Victoria”,floraria este si azi.
Eu imi aduc aminte de canal, de cartele, de partid , de profa care-ti turna parintii ca asculta Europa Libera. Da,, frumoase amintiri, Romania de altadata…
la un moment in locul sau linga lacto bar era o simigerie unde am baut penru ultima data braga.
sa nu uitam si de vaporul unde in zilele toride de vara se servea linga bere si pungulita de arahide .
Relativ la „corso si surogat”. Cred ca cel mai mult lipsesc „timisorenii adevarati” care nu prea injurau, nu prea urlau, nu se inpingeau, nu prea scuipau pe jos.
Pe „corso” aveai acces de regula numai dupa ce ajungeai student (sic!) iar pe „surogat” circulau elevii de liceu. Sunt de regretat si anii cand elevii de liceu „erau obligati” (un fel de a zice) sa mearga la concertele de duminica dimineata (matineu). Lista ar ptea continua.
In ansamblu, s-a pierdut areul elitist al Timisoarei.
Doar amintiri din tinerete!…ca din armata…ce-i urat s a sters…..merdenelele erau mai mult gris decat branza iar halba de bere de la vaporul era trei sferturi spuma!
ce mici se manca la Cina pe terasa si berea la halba cu o farfurie de alune ce vremuri
Pt Alex
Ce faine erau arahidele la farfurie de la Cina. Dar nu prea aveau totdeauna. Apareau cam rar. Mai tarziu era obligatoriu sa iei o farfurie de creveti daca aveai pofta de o bere.
Pacat de vadul comercial asa de bun ( in plin centru) care acum sta inchis fara nici o utilitate.
Sa ne aducem aminte si de magazinul de prezentare a Ind.Laptelui(după colț vizavi de Primărie) unde se servea pe loc lapte bătut,chefir si sana la sticluțe de 250 mililitri si cornuri cu 25 de bani(proporție costa1 leu),brânza Făgărașului la pahare de carton cerate de 200 grame,
Produse căutate de studenți si pensionari.
Vizavi de catedrala si filarmonica se găsea un magazin de pantofi unde aflai pantofi GUBAN împletiți etc.
Trebuie amintit si EXPRESUL unde găseai de mâncare de frusciuc,prânz si seara la prețuri accesibile.
Se intreba cineva,cindva:,,….unde sunt zapezile de alta data?,, Ce vremuri domnule,ce vremuri…….Toata studentia am mancat merdenele la Lactobar si am baut cafea la Varice….Acum, s-au duuus.S-au inchis librarii de fala,sa se faca birturi ,banci….Casele de fala le-au cumparat ,,bastanii,, ,copacii dispar si in locul lor apare pavaj rosu sau cite un moll,bunul simt si educatia vechiului banatean,neaos,raman amintiri..Si uite asa,plini de ,,glorie,, vrem sa fim capitala culturala europeana..Vai noua!
S-ar sice ca regretati penuria. Merdenelele erau mai bune pentru a alternativele erau lipsa sau mai proaste, arahidele erau bune pentru ca le gustati rar. In realitate plangeti dupa copilaria si tineretea lierdute. Era mai bine pe vremea lui
Am locuit in blocul cu cinema TIMIS la parter pana in 1985. Toate amintirile frumoase enumerate le am si eu. Plus „tropicalul” de la Violeta si o tigare fina (de multe ori ASTOR) de la HERMES SHOP. Si cu siguranta anii tineretii ! Nu regretam „epoca” , ci vremurile ! Cei care nu au aceste amintiri pot face orice fel de comentarii ca nu ni le vor sterge !!!!!
Asa cred si eu……….unde I tineretea noastra!?….ce bine era!…..eram tineri si „faini”!
Nu regretem penuria. Regretam faptul ca, in ciuda unei evidente dezvoltari uriase a tehnologiei, produsele pe care le stiam in vremurile alea si pe care (cica) le avem si acum sunt de zece ori mai proaste calitativ. Merdenelele, painea (da, nu mai e paine ca franzela de 2,20 sau 3,60 ori chiar cea neagra), Eugenia, Mentosanul, o gramada de chestii care atunci, in conditiile precare ale industiei, erau bune, gustoase, placute la ochi si miros. Acum e o abundenta, e adevarat, dar o abundenta de deseuri culinare. Se produce mult si prost. Buba e ca unii ne mai amintim de chestii ca ciocolata Vinga, de exemplu si nu gasim un echivalent actual. Iar daca il gasim e doar cu numele. Calitatea e zero.
M-am nascut in 19 ianuarie 1986 si am fost copila de centru. La nr. 8 era o fosta tutungerie devenita intre timp parfumerie Mona. Doamnele de acolo ma stiu de cand m-am nascut si acuma tinem legatura. Apoi era cofetaria Casata si mancam inghetata, prajituri etc. le stiu foarte bine si pe doamnele de acolo. Pe partea cealalta era un magazin Magico erau jucarii de acolo luam lego. Apoi pe colt era un magazin top shop de unde luam agrafe ca si de la Mona. Apoi langa restaurantul Lloyd era si un magazin de bibelouri. Si bineinteles ca era si restaurantul Palace. Ce vremuri
Imi amintesc cand pe Gheorghe Lazar mai era fabrica de paine. Cand mergeam la scoala, doamne ce bine mirosea a paina. S-au cofetaria „Macul Rosu”, ce bune prajituri, ” Puiul de aur”, vis a vis de BEGA.
Ce mare era si „Trandafirul”. Vis a vis de Trandafirul era un magazin de artizanat. Acolo lucra o prietena de familie. Cand intram in magazim mirosea asa de frumos.
Macar amintirile nu ni le poate fura nimeni.
Nu a fost totul perfect, dar unele lucruri erau mai placute ca si in zilele de astazi
Plecat de 30 de ani din Romania, toate aceste imagini si comentarii mi-au adus lacrimi in ochi,la peste 60 de ani,desigur ca nu voi uita niciodata orasul drag inimii mele,copilaria, tineretea,prima dragoste,si stimata Alina, ma bucur ca isi mai aminteste cineva de „Puiul de Aur”unde a fost sefa
mama mea de la deschidere pina prin 1988 dar a trebuit sa elibereze locul unei persoane cu relatii la Partid.Am atit de multe amintiri frumoase din orasul meu de altadata caci as putea scrie o carte.
La Violeta consumam crema violeta care era de mai multe culori in pahar inalt.
Sa nu uitam ce a insemnat CORSO-ul.Locul in care se intalnea lumea (tinreri si batrani dar mai ales Polistii) in fiecare seara dela orele 19-22 Aici se punea tara la cale .Ca amplasament corso-ul era pe partea dreapta vazand din spre catedrala mai exact intre restaurantele Palace si Loyd.Lumea se plimba in sus si in jos atat pe trotuar cat si pe strada (nu era o circulatie asa de mare ca acum ci din cand in cand mai trecea o birja.Multi tineri ii puteai vedea cu mana pe o bicicleta si cu cealalta pe fata ce o curta.Ar fi de amintit ca Timisoara a fost si orasul bicicletelor.Nu exista famileie sa nu aibe o bicicleta in casa.Dar ce curatenie era pe corso, nu se vedea o hartie pe jos sau sa mananci seminte.Da ar mai fi de spus ca aici erau cele mai multe intalniri intre fete si baieti si unde s-au nascut multe prietenii. Si cum spuneam aici se intalneau „polistii” si comentari interminabile despre evolutia lui Poli.Dar tot ce-i frumos tine putin. Pacat…
Corect,asa este..Numai ca in acele vremuri,Timisoara era a banatenilor,nu aveam ..,,vinituri,,de toate felurile si ,,bronzati,,care sa ne calce in picioare.Alte vremuri,alt parfum..Offff si vai!
Toleranta nu este intotdeauna o calitate ! Cei care doresc sa traiasca in Banat trebuie sa-si insuseasca modul de viata de care cu nostalgie va aduceti aminte . In aceasta zona oamenii au fost intotdeauna toleranti dar nu cu lipsa de bun simt. O cultura puternica chiar daca este promovata de o minoritate se poate impune unei majoritati de mojici .
Sunt plecata de 40 de ani din orasul meu natal, Tm.Toata copilaria mi-am petrecut-o in centrul orasului unde locuiam.Piata Tm. 700 cu zilele de recolta si cu dealul pe care iarna ne dadeam cu saniuta, magazinul Hebe unde cumparam cite un Cico, alimentara de pe partea cealalta cu bomboane amandine, napolitane Carmen si Aida, magazinul Mercur si Modern( cu pantofii de la subsol), uniformele scolare cumparate de la magazinul de confectii, lumea care venea sa comenteze meciurile de fotbal duminica seara…parcul Central unde am facut primii pasi din viata mea, apoi liceul pedagogic dupa care am fost tranfserati la Loga…parcul pionierilor unde in seara de craciun era un mos gerila, munca voluntara din parcul Rozelor, strandul termal, filmele de la gradina Capitol, pina si mirosul garii de nord… ce vremuri!!!
Ne amintim ,de tot ce a fost frumos cofetaria Piticul sau Crinul ,centrul frumos si curat. Trebuie noi timisorenii care am mai ramas sa luam atitudine ,impotriva noilor veniti in oras din sudul tari,care ne distrug orasul.Te iubesc Timisoara, esti orasul in care m-am nascut si am crescut.
Născut în 1959, am fost luat de mama și dus în 1968 la București. Decizie fatală pentru dânsa și distructivă pentru mine. Cum tot restul familiei a rămas „acasă”, la Timișoara, am putut reveni, decenii la rând, aproape anual.
Timișoara era, atunci, ca nicăieri altundeva. Si mult diferită de cum a ajuns. Aveam un cuvânt pentru cei care au provocat schimbările, „beigelofeni”, sau „cei fără rude în cimitirele Timișoarei”…
Specificul era calmul, înțelegerea, toleranța, deschiderea, hărnicia, dorința de autoîntrecere. Plus amestecul etnic, inclusiv în interiorul familiilor, multilingvismul atotprezent…
Ca gusturi, amintirea aduce Citro-ul si langoș-ul, de la „manifestații”. Trebuie spus că langoș-ul nu l-am regăsit în alte zone ale României, el a rămas necunoscut în „Regat” (unde au fost tentative de a vinde gogoși (cu zahăr!) sub acest nume). Citro-ul nu avea nimic în comun cu Cico-ul apărut ulterior.
Violeta mi-a fost mereu dragă (fusesem îndrăgostit „oficial” (îi cerusem mâna de la părinți) de o fată cu acest nume (în grădiniță!)), așa că era un punct important în „ritualul de vizitare”, căutând de fiecare dată același lucru, înghețata de fistic.
Altă cofetărie, celebră, era aproape de intersecția dntre 13 Septembrie (strada Gării) și Bd.Tineretului, nu vindea decât „pentru acasă”, cremșnit-ul mi-l amintesc în special.
Prăjitura prezentă peste tot în Timișoara (și nicăieri, la fel, în rest) era Doboș-ul.
Produsele timișorene care erau, în schimb, prezente si în restul țarii au fost ciocolățile Kandia (până când fabrica a fost preluată (?) de Cibo, care a distrus rețetele si gustul) și napolitanele Carmen și Aida, de la CILT. Cum mama a fost, o perioadă, contabilă la Kandia, cred că pot spune că am fost înțărcat cu ciocolată, care -pe atunci- era mult diferită de ce a devenit ulterior. Napolitanele Carmen si Aida sunt si o amintire „de familie”, tatăl meu, Eckstein Filip-Ladislau, fiind, cumva, implicat în apariția lor. Nu știu detaliile, dânsul a murit în 1966, dar am auzit ceva legat de o idee, atribuită lui, despre cum s-ar fi putut folosi miezul sâmburilor rămași la producerea compoturilor. Cu siguranță, cele două tipuri de napolitane, ambalate în pachete de formă pătrată, aveau o aromă si o consistență deosebite, pe care nu le-am mai întâlnit ulterior, sau la alte produse.
O altă amintire este legată de numărul și calitatea librăriilor, pentru fiecare vizită economiseam bani, care se transformau în sacoșe cu cărți. Până să plec, în 1968, acestea mai aveau si atracția jucăriilor expuse, multe fabricate local. Cel puțin asta cred, îmi amintesc de vizita la Tehnometalica (?) organizată de învățătoarea noastră, de la Scoala generală 8 (azi e ceva sârbesc acolo), doamna Camelia Andreescu. La sfârșitul vizitei, fiecare copil primisese câte o jucărie, a mea era o pușculiță gen geamantan… Din clasă îmi amintesc de colegele Petcu Daniela și Robu Lidia, fuseseră la ultima mea „zi de naștere” organizată (încă îmi amintesc de cartea „Bristena, fiica dacilor”, dispărută în timp, dar păstrată în amintire, cu frumoasele rânduri scrise, foarte elegant, de ele).
„Secretul” meu, pare-se neștiut de nimeni, oricum ignorat de istoricii orașului, este identitate casei în care am locuit atunci, pe 13 Septembrie 22. Se făcuse atunci mult caz de „Casa cu ancoră”, „descoperită” lângă noi, dar a fost ignorată, pe nedrept, casa noastăá, mult mai veche. Scrisul turcesc, atunci íncă vizibilă pe tavanul băii și bucătăriei (s-a zugrăvit ulterior), camera mare (a fost împărțită ulterior, cu un zid), „a Haremului”, cu ferestre cu zăbrele și „balconașul” care dădea în grădina, inițial închisă, „casa băii”, construită anume în mijlocul curții, dărâmată ulterior de vecinii care nu au înțeles de ce au găsit bazine în podeaua ei, structura tipică, cu două curți separate, cea„ a familiei”, cu acces restricționat prin culoare strâmte și ușor de apărat, cu spații pentru gărzi si spații pentru cai (se mai vedeau stâlpii de piatră pentru legat caii în curte) și cea „de afaceri”, cu spații pentru depozite, acces pentru cai și căruțe și dormitoare pentru „trupe”, conturează locuința unui conducător (economic sau militar, eu o știam drept „casa Pașei”) turc, rămasă de pe vremea Pașalâcului… O comoară a istoriei uitată, ignorată și -probabil- distrusă după ’90… Așa cum, nu complet, dar în mare măsură, distrusă e și Timișoara, pe care o mai poți regăsi mai mult în amintirile familiilor cu rădăcini vechi, sau în paginile lui Méliusz, „Orașul pierdut în ceață”…
Am citit toate comentarile despre orasul meu natal cu multa nostalgie, si as brea sa amintesc si orele la care am stat la rand la bilete sa vedem filme in gradina de vara la Capitol sau Arta. Nu tin minte da fi fost nerabdatori sau suparati sa asteptam asa de mult, cat a fost bucuria de a vedea “Pe Aripille Vantului” sau “ Sunetul Muzicii”. Si sa nu uitam “Banatul” unde mergeam dupa lucru si stateam ore intregi la o cafea sa jucam chibrite, si mititeii si berea de la Cina. Ce vremuri frumoase!