Cele mai ‘urate’ cladiri din Timisoara intr-un calendar care ar putea fi agatat pe perete chiar si in primarie

Referitor la cladirile de patrimoniu si/sau cu valoare istorica sunt de luat in calcul mai multe aspecte, atat tehnic0-legale, cat si morale, daca vrem sa fim corecti si obiectivi si nu patimas viscerali, cum mai vad si pe aici si cum simplist incita la „discriminare” diversii proprietar,i insusi eminenta sa atoatestiutorul nostru primar. Asadar, aceste cladiri fac parte din „bogatia” si fala orasului nostru, deci, dincolo de fostii, actualii sau viitorii proprietari ai condominiilor, arhitectura, stilul, importanta lor istorica transced simplei calitati locative, ca atare ar trebui nu doar sa ne intereseze pe toti ci sa ne si solidarizeze in efortul de a le pastra, conserva, valorifica (in toate sensurile, cultural, istoric, turistic…), mai degraba decat sa ne dezbine, daca suntem onesti atunci cand ne declaram timisoreni, atat locativ, dar mai ales in spirit! Apoi, tehnic vorbind, calitatea de monument in sine, face ca renovarea sa fie supusa unor rigori mult mai inalte, complicate si costisitoare decat o cladire oarecare, deci pretentia de a incarca doar actualii proprietari cu aceasta sarcina este nu doar nedreapta si inaplicabila (nici macar daca un ipotetic proprietar unic ar avea resurse financiare, caci nu-si poate asuma dupa bunul plac reparatiile), iar „spalatul pe maini” al unor autoritati incompetente si inadecvate cu scuza lipsei legislatiei este cel putin pueril, daca nu iresponsabil in raport cu importanta acestei probleme pentru patrimoniul orasului! Cei care accepta „pe nemestecate” lipsa de solutii si de viziune a primarului, dar si lipsa totala de respect ce se ascunde in spatele amenintarilor de tipul „descurcati-va sau plecati/vindeti”, nici nu cred ca merita vreo replica, caci, in ingustimea egoismului individual sau a invidiei neputincioase, nu se pot detasa de pragmatismul rudimentar al banului care „rezolva” orice! Ca tema de reflexie le-as propune sa se gandeasca (in limitele accesibile lor, cele legate de bani si legi strambe): de ce se pot cofinanta din bani publici proprietarii de blocuri (neimportante ca patrimoniu arhitectural) pentru anvelopare (adica ridicarea confortului termic si refacerea fatadelor), dar nu se pot cofinanta proprietarii cladirilor istorice, doar pentru refacerea fatadelor? Inteleg ca va doriti ca toate aceste cladiri sa fie cumparate de catre oameni bogati, care – nu-i asa? – se vor grabi sa investeasca in renovare, oameni de „calitate” si cu multa cultura, cum sunt toti imbogatitii din „democratie” si sunt la fel de convinsa ca, daca va luati in serios, o sa puteti enumera o lista nesfarsita de astfel de proprietati renovate ca la carte de catre astfel de proprietari, cu care orasul nostru se poate mandri, iar primarul nostru poate, cu banii dvs. economisiti astfel, sa umple si alte mii de strazi cu pietre colorate si taia alti zeci de copaci „ca nu se vad cladirile” superbe! Sau nu??? (Eu una stiu un singur exemplu: o casa istorica din Unirii, renovata de un italian…)