TIMISOARA. Descentralizarea este din nou in atentia administratie publice din vestul tarii. Primari, reprezentanti ai consiliilor judetene, dar si reprezentanti ai mediului universitar si-au dat intalnire la Timisoara, pentru a discuta despre avantajele si dezavantajele descentralizarii.
Cu toate ca multi dintre reprezentantii administratiilor publice din vestul tarii sunt incantati de ideea descentralizarii, nu multi dintre ei se asteapta ca o astfel de masura sa fie luata prea curand, in Romania.
„De la inceput vreau sa spun ca nu am dorit sa vin la aceasta intalnire, pentru ca dupa 16 ani de administratie, nu mai vad o mare speranta in decentralizare, reorganizarea administrativa si depolitizare. Si nu mai vad o dorinta mare nici la guverne” a spus primarul Aradului, Gheorghe Falca.
De aceiasi parere este si primarul Devei, care si-ar dori o mai mare idependenta a administratiilor locale.
„Inainte de a vorbi despre descentralizare, trebuie sa vorbim de autonomie locala. Si cand spun ca azi aceasta nu exista, o spun cu toata responsabilitatea. Trebuie sa avem dreptul de a lua diferite masuri fara a cere aprobarea administratie centrale. De-asta suntem ordonatori de credite si ne asumam fiecare semnatura pe care o punem pe orice act normativ” a declarat Petru Marginean, primarul Devei.
Si reprezentantii Primariei Timisoara sustin reorganizarea administrativa, insa sunt de parere ca, pana la descentralizare, mai sunt multe de facut.
„Dupa parerea mea sunt niste brese pe care trebuie sa le acoperim daca ne dorim cu adevarat acest proces, care se leaga de informatie, de felul in care se leaga si lucreaza intre ele structurile de guvernare…Inainte de a transa granite in jurul judetelor, trebuie sa pregatim echipe care sa poata avea grija de aceste obiective” a declarat viceprimarul Timisoarei, Dan Diaconu.
Organizatorii dezbaterii spera ca tema descentralizarii sa fie luata mai in serios de actualul guvern decat de precedentul.
„Vreau sa va spun ca cele doua audieri publice pe care noi le-am facut au fost preluate de domnul Dragnea, cand era ministru, dar din pacate nu au fost puse in practica. Eu cred ca de data asta exista un interes major pentru acest lucru si profitam si de faptul ca avem sansa ca Timisoara sa aiba un secretar de stat competent, care e la ministerul care se ocupa de regionalizare si descentralizare. Reuniunea de astazi are in jurul mesei 20 de persoane competente, din toata regiunea de vest. Noi vom face o sinteza, si sinteza asta o trimitem cu ‘curierul’, domnul Maxim, celor care urmeaza sa decida in acest sens” a spus organizatorul mesei rotunde, Radu Nicosevici, presedintele Academiei de Advocacy.
Dupa dezbaterea de la Timisoara, saptamana viitoare, discutiile se vor muta la Cluj-Napoca, acolo unde va fi dezbatuta importanta institutiei prefectului in teritoriu. Ultima masa rotunda va avea loc peste doua saptamani, la Bucuresti, unde se va vorbi despre depoliztizarea administratie publice.