S-a terminat! Premiera in gimnastica romaneasca. Echipa feminina a Romaniei rateaza Jocurile Olimpice, dupa 48 de ani

Echipa feminina de gimnastica artistica a Romaniei a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, duminica.

Echipa Romaniei a terminat pe locul 7 la turneul preolimpic de la Rio, in conditiile in care doar primele patru clasate merg la Olimpiada.

Romania a acumulat 216,569 puncte, la capatul unui concurs plin de ratari, fiind devansata, inaintea ultimei subdiviziuni de Brazilia, 226,477 puncte, Germania, 223,977 p, Australia, 218,428 p, si Elvetia, 218,336 p. Coreea de Sud se afla pe locul al saselea, cu 202,428 puncte.

Pentru echipa Romaniei, condusa de pe margine de antrenorii Lucian Sandu, Adela Popa si Maria Fumea, au evoluat Diana Bulimar, Maria Holbura, Anamaria Ocolisan, Catalina Ponor, Dora Vulcan si Silvia Zarzu.

Catalina Ponor a obtinut cea mai mare nota dintre gimnastele noastre, 14,600 la barna, dar a ratat la sarituri (12,333), dupa cum Diana Bulimar a ratat la paralele (11,733), Ocolisan si Vulcan au luat note mici la paralele (12,866, respectiv 12,800), iar Vulcan si Zarzu, la sol (12,966, respectiv 12,466).

La sarituri, Romania a obtinut un total de 56,123 puncte, la paralele am totalizat 50,599 puncte, la barna am avut 55,007 puncte, iar la sol au incheiat cu 54,840 puncte.

In ultima subdiviziune vor evolua echipele Belgiei si Frantei.

Aceasta contraperformanta survine dupa ce si echipa masculina a ratat, sambata, calificarea la JO 2016 (5-21 august).

Romania a participat cu echipa de gimnastica feminina la toate editiile Jocurilor Olimpice dupa 1968 (Ciudad de Mexico). Tricolorele au fost depasite de Brazilia, Germania, Australia si Elvetia si vor rata pentru prima oara Olimpiada, dupa 48 de ani.

Din 1976 incoace, Romania a fost intotdeauna medaliata la JO, iar acum nu va fi nici macar prezenta.

Gimnastica artistica este sportul care a adus Romaniei cele mai multe medalii la Jocurile Olimpice, 25 de aur, 20 de argint si 26 de bronz.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Interesanta abordare totusi lucrurile nu se opresc aici. Totusi imi pare bine ca s-a abordat acest subiect. „Add to bookmark pentru acest link pentru a reveni mai tarziu, trebuie analizata

    http://www.tst1.sbox.com