Fostul ministru al comunicatiilor, Sorin Grindeanu: “A sosit timpul pentru o administratie moderna si orientata spre performanta”

Domnule Grindeanu, zilele acestea sunt destul de tulburi în politica națională, dar și locală. Am constatat că nu ați intrat în nicio dispută, deși sunt unii care încearcă să vă atragă în astfel de jocuri…

Niciodată nu e liniște în mediul politic, așa cum în general avem un spațiu public agitat, poate cam prea tare. Disputele între partide și politicieni nu au niciun sens, atâta vreme cât temele sunt îndepărtate de cetățean și de preocupările comunității.

Să știți că, zilele acestea, au fost colegi care mi-au reproșat că nu intru în dispute și cumva că nu mă poziționez față de temele care fac deliciul presei. În calitate de președinte al PSD Timiș, în aceste moment, sunt preocupat de definitivarea programelor de administrare locale cu care vor veni în față candidații PSD Timiș și, în plan personal dacă vreți, lucrez la ultimele detalii ale proiectului meu politic și administrativ pe următorii ani. Chiar nu am timp de conflicte politicianiste, le las pe seama celor care și-au construit în acest mod cariera politică.

În PSD Timiș care e atmosfera?

E o atmosferă bună, lucrativă și constructivă. Jurnaliștii care vin la conferințele noastre de presă văd că sediul e plin de colegi, primari, consilieri locali, lideri de organizații, ca de obicei tratăm serios viitoarea campanie electorală. De când am preluat conducerea organizației, totul se derulează transparent, deschis, nu pot funcționa în sistemul grupurilor și grupulețelor. Managementul politic trebuie centrat pe transparență, pentru că partidul e cel care ulterior generează proiecte și programe de administrare locală și județeană. Modelul unor lideri cu apucături de șefi nu mai e funcțional în anul 2016. Modernizarea comunității depinde în mod direct de transformarea în bine a organizațiilor politice.

Ați condus multe campanii electorale, unele de succes în Timiș. Acum sunteți dumneavoastră cel care deschideți lista pentru CJT, fiind nominalizat pentru poziția de președinte al Consiliului Județean Timiș.

Sigur că postura aceasta e diferită de cea de organizator al campaniei, însă sigur că mă implic total atât în chestiunile tehnice, cât și în cele care țin de buna planificare, de mesajele pe care le transmitem. Niciodată, iar acest lucru este verificabil, nu am promovat o campanie nerealistă, demagogică. Sigur că unele dintre lucrurile, proiectele promise de PSD, nu au fost realizate, acest lucru trebuie asumat. Dar le-am cerut tuturor candidaților noștri să-și trateze electoratul cu respect și seriozitate. Ai fost primar și nu ți-au îndeplinit promisiunile, din diverse motive, trebuie să fii sincer și să comunici corect cu cetățenii. Știți bine că în România există o serie de factori obiectivi și subiectivi care blochează proiectele administrative. Unele țin de politic, altele nu au nicio legătură. Oamenii, însă, trebuie informați corect, e prima formă de respect pe care o arăți atunci când discuți în mijlocul unei comunități.

Am constatat că aveți în atenție câteva proiecte cu impact pentru județul Timiș, cu accent pe fondurile europene…

Cea mai mare problemă a județului nostru este legată de atragerea fondurilor europene, iar aici trebuie să acționăm cu prioritate după luna iunie. Președintele unui consiliu județean nu trebuie să fie un vătaf care se plimbă inutil prin teritoriu pentru a participa la diverse inaugurări sau serbări câmpenești. Viitorul președinte al CJT are obligația să schimbe radical modul de lucru în administrația județeană, să-și propună să deruleze proiecte mari, de anvergură, legate de infrastructură, de modernizarea spitalelor din subordine, dar toate acestea nu pot fi realizate fără bani, iar fondurile europene sunt la dispoziția noastră, trebuie doar să redactăm proiecte realiste, să urmărim etapele necesare, să lucrăm cu oameni profesioniști.

Am experiența necesară derulării unor mari proiecte, atât din perioada de viceprimar, cât mai ales din cea de ministru al comunicațiilor. Cred că a sosit timpul pentru o administrație modernă și orientată spre performanță. Timișul a pierdut unele proiecte europene, din cauza lipsei de interes, dar și ca urmare a unor carențe în organizarea și funcționarea CJT; s-a preluat un mod de lucru vechi și nimeni nu a intervenit să-l schimbe.

Iar legat de infrastructură?

Aici ne vom axa pe două direcții, prima e legată de închiderea cât mai rapidă a inelului de circulație a Timișoarei, pentru că acum încă avem trafic greu prin oraș, un aspect inadmisibil pentru un municipiu european. A doua direcție e legată de drumurile județene, dar și de cele din comunele Timișului, mă refer la străzile din fiecare localitate. Am văzut multe sate din zone mai puțin dezvoltate ale țării care au drumuri asfaltate în interior, iar la noi sunt localități la zece kilometri de Timișoara unde încă sunt căi de acces doar pentru căruțe. E inadmisibil; zona periurbană trebuie să fie un etalon, așa cum fiecare comună e necesar să se modernizeze.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.