Regulamentul de parcare in Timisoara, modificat din nou. Cine sunt noii beneficiari de gratuitati?

TIMISOARA. Intrarea in campania electorala si apropierea alegerilor ii face pe alesii locali sa acorde noi facilitati si altor categorii de cetateni. Consilierii locali au decis in sedinta de marti sa le acorde gratuitate cvasi totala la parcare soldatilor care au activat in misiuni in afara tarii.

La sesizarea Asociatiei Militarilor Veterani si Veteranilor cu dizabilitati „Sfantul mare mucenic Dimitrie-Izvoratorul de mir”, consilierii au decis sa acorde si la Timisoara facilitati celor care fac dovada ca sunt beneficiari ai drepturilor conferite prin Ordonanta de Urgenta 82 din 2006. Cei care fac parte din aceasta categorie sunt soldatii care au participat la misiuni si operatiuni militare in afara teritoriului romanesc, iar acestia vor primi gratuitate la parcare in aproape tot orasul.

Hotararea stipuleaza ca abonamentul este gratuit si confera drept de stationare, pe timp nelimitat in orice zona tarifara, cu exceptia zonei verde, unde acesta nu are valabilitate. Abonamentul se elibereaza pentru un singur autovehicul sau persoana, se inscriptioneaza cu numarul de inmatriculare si nu e transmisibil.

Consilierii locali au votat conmpletarea Regulamentului de parcare din Timisoara cu acest punct, care are rolul de a transpune la nivel local prevederile ordonantei de urgenta cu numarul 82, din anul 2006. Prin respectivul act normativ se recunosteau meritele personalului armatei participant la actiuni militare si acordarea unor drepturi acestuia si urmasilor in cazul decesului.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. De ce lor si mie nu, cu ce dracu sunt mai deosebiti?

  2. In Rumania cei intre 18 si 35 de ani sunt cei mai taxati si impozitati !!!