Cazare, masa si salarii de peste 2.000 de lei, inca din scoala! Studentii din Timisoara care n-au stresul somajului, intr-un interviu VIDEO cu rectorul USAMVB Cosmin Popescu

TIMISOARA. Reusite si schimbari importante la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului Regele Mihai I al Romaniei din Timisoara. Una dintre facultati si-a dublat numarul de studenti si tot mai multi tineri se indreapta spre universitate dornici sa se specializeze pentru a-si conduce cu succes afacerile cu ferme preluate de la parinti. Vine cu toate precizarile, intr-un interviu video acordat opiniatimisoarei.ro, prof. dr. Cosmin Popescu, rectorul USAMVB.

La Facultatea de Agricultura am inregistrat o crestere de aproape 100% a numarului de studenti, de la 600 la 1200 de studenti, dupa 4 ani. E un lucru oarecum normal. Agricultura reprezinta unul dintre domeniile de baza ale economiei noastre„, dezvaluie rectorul USAMVB Cosmin Popescu.

Rectorul Universitatii de Stiinte Agricole a Banatului are si o explicatie pentru acest succes.

Avem studenti fermieri sau, in cea mai mare parte, copii ai fermierilor, care lucreaza de la 50 la cateva mii de hectare de teren. Tinerii, in general, sunt foarte informati in privinta trendului economiei si al pietei muncii. Poate ii atrage si faptul ca din ce in ce mai multi dintre milionarii in euro ai tarii lucreaza in agricultura sau in domenii conexe agriculturii„, sustine prof. dr. Cosmin Popescu.

Rectorul USAMVB are planuri mari pentru absolventii facultatilor din cadrul Universitatii.

Vrem sa infiintam o fundatie in care sa fie membri de onoare toti absolventii nostri, fara nicio implicatie financiara pentru ei. Vrem ca cei care ne sunt studenti acum sau cei care se gandesc sa urmeze cursurile universitatii noastre sa poata sa aiba acces la modele demne de urmat, modele de succes ale absolventilor nostri care s-au realizat profesional„, explica rectorul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului.

Tinerii care termina scoala la USAMVB au o multime de avantaje. Poate cel mai important, acela ca isi gasesc rapid un loc de munca bine platit.

Absolvenii nostri au un avantaj major: ei nu trec prin acel stres al lipsei unui loc de munca imediat dupa ce termina facultatea. Nu au stresul somajului. Inca din anul 3 de facultate studentii fac practica sau internship-uri la diverse firme sau ferme. Li se asigura cazare si masa si salarii de peste 2000 de lei„, mai spune rectorul Universitatii.

Despre toate aceste subiecte, dar si despre multe altele, aflati din interviul VIDEO de mai jos, pe care rectorul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului Regele Mihai I al Romaniei din Timisoara, prof. dr. Cosmin Popescu, l-a acordat jurnalistului opiniatimisoarei.ro Ciprian Voin!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.